ARTICLE AD BOX
Poză cu catedrala Notre-Dame din Paris. Foto hepta
Crăciunul va fi sărbătorit în zilele de marți, 24 decembrie, și miercuri, 25 decembrie, la Notre-Dame din Paris, când vor fi ținute primele slujbe după incendiul devastator din 15 aprilie 2019, relatează AFP, conform News.ro.
Catedrala Notre-Dame și-a redeschis porțile sâmbătă, 7 decembrie, la cinci ani și jumătate de la incendiu.
„Acum suntem din nou la Notre-Dame, care tocmai a fost deschisă cultului şi vizitatorilor. Inimile noastre sunt în sărbătoare”, a transmis arhiepiscopul Parisului, Laurent Ulrich, într-un mesaj de Crăciun difuzat marţi.
Acesta a ținut să mulțumească „talentelor desfăşurate pe şantierul de restaurare”, care au dus la „ştergerea durerii incendiului şi a celor cinci ani de separare, lăsând doar bucuria reunirii, bucuria de a trăi din nou împreună în această casă comună, casa lui Dumnezeu”.
Primele slujbe vor fi ținute marți, 24 decembrie, la orele locale 16.00, 18.00 și 20.00, iar miercuri vor mai avea loc alte trei, dintre care una va fi ținută de Laurent Ulrich, la ora 11.00. Celelalte două ar urma să aibă loc la orele 8.30 și 18.00.
Întrucât nu se pot efectua rezervări pentru slujbe, credincioșii sunt sfătuiți să-și facă apariția cu 30 de minute înainte de ora la care începe festivitatea.
Doar 2.700 de oameni pot intra în catedrala Notre-Dame din Paris.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
Știri România