ARTICLE AD BOX
De ce trebuie să aerisim casa în sezonul rece
Aerul din interior își pierde din prospețime pe parcursul zilei din cauza echipamentelor pe are le utilizăm, cum ar fi caloriferele, aragazul, boilerul, mașina de spălat sau aparatul de aer condiționat, dar și din cauza acumulării de praf. În aceste condiții, ventilarea corespunzătoare a locuinței este un aspect esențial care nu trebuie neglijat, nici chiar în cele mai friguroase zile de iarnă. Ce reguli trebuie respectate pentru o aerisire corectă a casei vei afla din acest articol.
Atunci când casa nu este aerisită corect, nivelul de umiditate crește considerabil, oferind un mediu favorabil pentru apariția și dezvoltarea mucegaiului, ceea ce poate genera nu doar disconfort, ci și probleme de sănătate.
Potrivit unui studiu al Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), aerul stătut dintr-o locuință poate fi de până la cinci ori mai poluat decât cel exterior, ceea ce poate avea consecințe foarte neplăcute pentru sănătatea noastră, cum ar fi probleme respiratorii, dureri de cap și creșterea riscului de alergii.
În plus, Asociația Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică avertizează că o expunere îndelungată la mucegai poate provoca probleme respiratorii, dureri de cap și poate agrava astmul. Totodată, umiditatea excesivă, acumularea de praf, părul de animale sau gazele emanate de diverse aparate contribuie la slăbirea sistemului imunitar și pot afecta inclusiv funcționarea creierului.
Recomandări
Sfârșitul lumii, după Trump
Dincolo de aceste aspecte, o ventilație neadecvată poate să aibă un impact negativ și asupra eficienței energetice a casei tale. Asta deoarece, în timpul iernii, activități casnice precum gătitul, spălatul hainelor și utilizarea dispozitivelor de încălzire cresc nivelul de umiditate și concentrația de poluanți din aer. Este important de știut că aerul din locuință trebuie să aibă un echilibru optim, adică să nu fie nici prea uscat, nici prea umed.
Spre exemplu, un aer prea uscat poate provoca o stare de oboseală accentuată, mai ales dacă lucrezi de acasă și te confrunți cu o senzație constantă de letargie sau lipsă de odihnă. De aceea, este esențial să aerisești în mod regulat, pentru a elimina aerul închis și încărcat din interior și pentru a-l înlocui cu un aer proaspăt de afară.
Menținerea unui nivel optim de umiditate în casă
Aerul din casă conține mereu un anumit grad de umiditate, însă este esențial ca acesta să fie monitorizat și menținut în limite normale. Astfel, trebuie să știi că există o serie de măsuri practice pe care, dacă le vei aplica, vei putea menține un nivel optim de umiditate.
Cea mai importantă dintre acestea este aerisirea zilnică a locuinței, în special a încăperilor cu risc crescut de umiditate, cum ar fi bucătăria și baia. Conform recomandărilor experților de la Envirovent, dacă aerul este prea umed, este bine să utilizezi un dezumidificator, care extrage umiditatea din aer prin intermediul unui ventilator, ajutând la păstrarea suprafețelor uscate.
Recomandări
Mafia gunoaielor din Prahova scapă doar cu amenzi penale după înțelegeri cu procurorii. Peste 1.200 de camioane cu deșeuri îngropate ilegal lângă Ploiești
De asemenea, instalează un purificator de aer, care elimină mirosurile neplăcute și alergenii, îmbunătățind calitatea aerului. O altă soluție constă în menținerea aceleiași temperaturi în toate camerele pentru a preveni variațiile care favorizează condensul. Apoi, curăță regulat caloriferele și schimbă filtrele aparatelor de aer condiționat pentru a preveni acumularea de praf și de impurități, usucă rufele pe balcon, iar dacă această opțiune nu este posibilă, folosește un uscător în interior, dar apoi aerisește foarte bine încăperea.
Aplică materiale termoizolante eficiente pentru a împiedica pătrunderea căldurii excesive sau a frigului din exterior, verifică starea țevilor, ferestrelor și ușilor și asigură-te că nu există defecțiuni care ar putea favoriza infiltrarea apei sau aerului umed. În sfârșit, dacă observi condens pe pereți, faianță sau geamuri, șterge imediat apa cu o cârpă curată pentru a preveni apariția mucegaiului.
Cum păstrezi o temperatură ideală în casă
Menținerea unei temperaturi potrivite în casă nu doar că sporește confortul, ci contribuie și la reglarea nivelului de umiditate, prevenind apariția problemelor cauzate de condens și aerul nesănătos. Dincolo de metodele enumerate anterior este important să reglezi nivelul de umiditate din casa ta în funcție de temperatura de afară.
Recomandări
Un șofer a fost prins de trei ori băut la volan, ultima oară a schilodit un bărbat. Autoritățile, inclusiv ASF, au aplicat legea în favoarea lui: „Documentele nu stabilesc răspunderea asiguratului”
Specialiștii de la Direct Energy subliniază importanța ajustării umidității interioare în funcție de valorile termice din exterior. De exemplu, dacă afară sunt peste 10˚ Celsius, umiditatea din interior ar trebui să fie între 50 și 60%, dacă termperaturile din exterior sunt situate între 4˚C și 10˚ Celsius, atunci trebuie să menții umiditatea între 40 și 50%.
Când mercurul termometrelor indică în exterior o temperatură a aerului între – 6˚ și +4˚ Celsius, nivelul optim de umiditate este de 40%, iar dacă temperatura aerului este cuprinsă între – 12˚ și -6˚ Celsius, în casă trebuie păstrată o umiditate de 35%. O altă metodă prin care poți să controlezi gradul de umiditate din locuința ta constă în instalarea unei bariere de vapori pe pereții exteriori sau pe interiorul plafoanelor.
Aceasta reduce semnificativ migrarea și condensarea vaporilor de apă, minimizând în acest fel efectele dăunătoare pe care umiditatea le poate avea asupra locuinței tale, dar mai ales asupra sănătății tale și a familiei tale. Folosește materiale termoizolante de calitate pentru a păstra temperatura interioară constantă și pentru a reduce pierderile de căldură și aerisește zilnic locuința pentru a elimina excesul de umiditate și pentru a aduce aer proaspăt în camere.
Cum să aerisești corect casa în timpul iernii
Aerisirea casei pe timp de iarnă este un proces mai ușor decât ai putea crede. În primul rând, o regulă importantă este aceea că aerisirea este importantă dimineața pentru că, astfel, se elimină aerul închis acumulat pe timpul nopții. De asemenea, seara, aerisirea ajută la eliminarea poluanților și a umidității din aerul interior, care se acumulează în timpul zilei.
Specialiștii recomandă ca aerisirea locuinței să se facă de cel puțin 2-3 ori pe zi, ținând geamurile larg deschise pentru cel puțin cinci minute, potrivit Tech Controllers. Înainte de a deschide ferestrele trebuie să închizi sistemele de încălzire din locuință ca să eviți risipa de energie. Asigură-te că acestea sunt repornite imediat după închiderea ferestrelor pentru a menține confortul termic din interior. Deschiderea largă a geamurilor pentru perioade scurte de timp este mult mai eficientă și reprezintă cea mai bună modalitate de a schimba rapid aerul din locuință.
Această metodă tradițională trebuie aplicată zilnic, indiferent de cât de frig este afară, deoarece, în acest fel, se va elimina aerul stătut, iar în casă va pătrunde aer proaspăt care, apoi, poate fi încălzit rapid. Trebuie să știi că nu este nevoie neapărat să deschizi ferestrele larg, ci este suficient să le ții întredeschise sau rabatate, dacă ai termopane.
Mulți oameni fac greșeala de a ține ferestrele întredeschise pentru perioade lungi de timp, însă acest lucru este greșit. Pe de-o parte, se încetinește în mod semnificativ viteza cu care se realizează schimbul de aer din interior, iar pe de altă parte căldura din casă se pierde foarte ușor pentru că răcește suprafețele și obligă sistemele de încălzire să lucreze mai mult pentru a restabili temperatura. Acest lucru este valabil mai ales pentru ferestrele care sunt amplasate chiar deasupra caloriferelor. Dacă o cameră nu are ferestre la capetele opuse poți deschide ferestrele și ușile din alte camere pentru a scăpa mai repede de umiditate și de aerul stătut.
Care este climatul ambiental sănătos
Pentru o sănătate mintală bună și starea generală de bine este deosebit de important ca acasă să ai un climat ambiental sănătos. Prin aerisirea periodică, poluanții precum dioxidul de carbon din respirație, vaporii, gazele și alte substanțe evaporate din lacuri, mobilă și alte obiecte sunt înlocuiți de aerul proaspăt, bogat în oxigen. În afară de aceasta, prin aerisire se reglează și umiditatea aerului din încăpere.
Când vine vorba despre un climat ambiental sănătos, nu în toate încăperile sunt optime aceeași temperatură și aceeași umiditate a aerului. Astfel, în living și în camera de lucru trebuie să fie 20°C și umiditate de 40-60 %, în dormitor – 16-18°C și umiditate 40-60%, în camera copilului – 19°C și umiditate 40-60 %, în bucătărie – 18°C și umiditate 50-60 %, iar în baie – 23°C și umiditate 50-70 %.
În același timp, specialiștii de la Houzz.co.uk recomandă ca, în funcție de luna din an, aerisirea locuinței să se facă la fiecare două ore, lăsând ferestrele deschise pentru 4-6 minute (decembrie, ianuarie, februarie), 8-10 minute (martie, noiembrie), 12-15 minute (aprilie, octombrie), 16-20 de minute (mai, septembrie) și 25-30 de minute (iunie, iulie, august).
Aerisirea corectă a camerelor în funcție de tip
Atunci când lucrezi de acasă și petreci ore întregi într-o încăpere utilizând calculatorul (PC sau laptop) este important să acorzi atenție calității aerului. Astfel, încearcă să deschizi ferestrele camerei în care lucrezi o dată la 2-3 ore timp de 5-10 minute pentru că, în acest fel, vei permite aerului proaspăt să înlocuiască aerul stagnant din cameră.
Aerul proaspăt care pătrunde în camera unde îți desfășori activitatea va contribui la oxigenarea creierului, ceea ce ajută la menținerea unui nivel ridicat de concentrare, de reducere a stării de oboseală și de prevenire a letargiei. Astfel, vor fi îmbunătățite performanța cognitivă și starea generală de bine, care sunt echivalente cu o eficiență și productivite ridicate.
Aerisirea adecvată a fiecărei încăperi din casă este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos și confortabil. Dormitorul are şi el nevoie de aer proaspăt de mai multe ori pe zi deoarece aerul curat și proaspăt contribuie la un somn odihnitor și la eliminarea poluanților și a umidității acumulate pe parcursul zilei, potrivit Hornbach.ro. Pentru asta aerisește dormitorul timp de 15-20 de minute înainte de culcare, iar dacă este posibil, deschide larg ferestrele pentru a permite o circulație rapidă a aerului.
În cazul bucătăriei, aerisirea este importantă deoarece gătitul generează mirosuri, umiditate și particule care pot favoriza apariția mucegaiului. De aceea, este recomandat să aerisești bucătăria după fiecare sesiune de gătit, iar dacă dispui de o hotă, folosește-o pentru a elimina aburul și mirosurile mai rapid. În ceea ce privește baia, după ce faci baie sau duș, aici se acumulează o cantitate mare de umiditate, care poate duce la apariția mucegaiului și a condensului pe suprafețe. Pentru a evita aceste neplăceri trebuie să aerisești baia timp de 10-15 minute după fiecare utilizare. Dacă nu ai o fereastră, folosește un ventilator sau un dezumidificator.
Foto: Shutterstock.com
Vezi și câte grade trebuie să fie în casă iarna
Urmărește cel mai nou VIDEO