ARTICLE AD BOX
Retras în propria locuință, fostul edil a avut în ultimii ani mai multe probleme de sănătate, iar recent a fost din nou internat în spital. Din fericire, starea lui de sănătate s-a mai îmbunătățit în ultima perioadă, astfel că a fost externat.
Chiar dacă pe vremuri erau invitați des la emisiuni și ofereau interviuri ori de câte ori erau căutați, iată că acum Oana și Viorel Lis au fost uitați inclusiv de unii prieteni.
Puțini prieteni îl mai vizitează pe Viorel Lis
Așa cum afirmă Oana Lis într-un interviu pe care l-a acordat recent în Cancan, lumea nu mai merge în vizită la Viorel Lis ca pe vremuri, chiar dacă el se află din nou acasă și nu mai este internat în spital.
Mai mult decât atât, soția fostului primar al Capitalei afirmă cu lacrimi în ochi că prietenii nu vor să-l vadă pe Viorel Lis în starea în care se află acum. Însă toți se oferă să o ajute așa cum pot ei.
„Foarte puțini prieteni vin să-l mai viziteze pe Viorel Lis. Mă mai întâlnesc cu oameni prin oraș și se oferă să mă ajute, să comande ceva de mâncare. Chiar m-am întâlnit cu cineva și i-am zis că Viorel Lis poate primi vizitatori. A fost perioada pandemiei când nu primeam, dar acum chiar primim. Trebuie să am grijă să nu ia boli, dar pot veni vizitatori.
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Mi-au zis că le e greu să-l vadă așa pe Viorel Lis. Îmi dau și lacrimile acum. Mie, iubindu-l, nu îmi este greu să-l văd așa. Dar pentru alte persoane e greu. E greutatea lor. Nu mai sunt nici atâția oameni câți erau înainte pe la mese și așa mai departe. Când ești în treabă, toți te întreabă. Asta e viața! El nu suferă, eu îi ofer multe și am mare grijă de el, încât nu mai simte nevoia de socializare. Poate chiar l-ar obosi anumite persoane”, a spus Oana Lis pentru sursa citată.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Observatornews.ro
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei