ARTICLE AD BOX
Vremea de mâine, 23 decembrie, în România
Conform Administrației Naționale de meteorologie (ANM), în perioada 23 decembrie, ora 08.00- 24 decembrie, ora 08.00, valorile termice diurne vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei în regiunile vestice și nord-estice, iar în rest se vor situa peste acestea, cu abateri pozitive de până la 6…8 grade în Dobrogea și estul Munteniei.
Noaptea va fi mult mai caldă față de precedenta, cu temperaturi preponderent pozitive în aproape toată țara. Cerul va fi mai mult noros.
Precipitațiile vor cuprinde pe parcursul zilei, local, jumătatea vestică, iar seara și noaptea se vor extinde și intensifica, astfel că în sud-vest, sud și est, precum și la munte, se vor acumula cantități de apă în general de 10…20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
La munte, vor predomina ninsorile, temporar abundente spre seară și noaptea în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, astfel se va depune strat de zăpadă, local mai consistent, în Banat și Crișana/.
Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, în Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Izolat îndeosebi în nord-est se va forma polei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte unde vor fi viteze în general de 50…70 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali și a Munților Banatului de peste 80 km/h.
În Dobrogea, estul Munteniei și local în Moldova, mai ales seara și noaptea, vor fi rafale de 40…60 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, între -1 și 9 grade, local mai ridicate în Dobrogea până spre 12…13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -2 și 7 grade. Mai ales dimineața, pe arii restrânse va fi ceață.
Cum va fi vremea mâine în București
Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale caracteristice acestei date. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora, iar din orele serii temporar va ploua moderat cantitativ (10…15 l/mp).
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 3…4 grade. Vor fi condiții de ceață.
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România
Vremea va fi schimbătoare și cu precipitații, anunță ANM, în prognoza meteo emisă pentru următoarele patru săptămâni.
Vremea în săptămâna 23.12.2024 – 29.12.2024
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, precum și în extremitatea de vest a țării.
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Vremea în săptămâna 30.12.2024 – 5.01.2025
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în timp ce cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și extracarpatice.
Vremea în săptămâna 6.01.2025 – 12.01.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar regimul pluviometric va putea fi ușor excedentar.
Vremea în săptămâna 13.01.2025 – 19.01.2025
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii