Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Diferența dintre aspic și piftie. Rețete delicioase pentru masa de Revelion

3 days ago 1
ARTICLE AD BOX

31-12-2024 | 17:27

piftie Shutterstock

Știi care e diferența dintre aspic și piftie? De sărbători, mulți oameni obișnuiesc să prepare piftie sau așa zisele „răcituri” ori aspic.

autor

Toate aceste preparate se găsesc pe platourile cu aperitive și sunt consumate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, doar că puțin știu diferența dintre cele două preparate. Deși ambele sunt realizate pe bază de gelatină și au o consistență similară, ele sunt diferite.

Care este diferența dintre aspic și piftie

Aspicul și piftia sunt două preparate pe bază de gelatină care, deși par similare la prima vedere, au origini și rețete diferite. Diferența principală este modul de preparare și în ingredientele folosite.

Aspicul este un preparat care se face prin fierberea lentă a cărnii și a legumelor, rezultând o supă limpede, cunoscută și ca consommé. După răcire, această supă se solidifică datorită gelatinei care se adaugă. Aspicul este folosit ca strat protector sau decorativ pentru alte ingrediente, fiind popular în preparatele festive.

Aspicul poate fi făcut fără carne, doar din legume, și folosește ingrediente precum gelatină pentru a obține consistența dorită. Este utilizat pentru a acoperi și glazura preparate precum peștele, fructele de mare, ouăle fierte sau mezelurile. Spre deosebire de piftie, aspicul nu include usturoi în rețeta sa.

Citește și

Piftia, în schimb, este o mâncare tradițională românească, pregătită în mod obișnuit din carne de porc (picioare, cap, ciolan), oase și cartilaje, care sunt fierte timp îndelungat într-o zeamă cu usturoi. După răcire, zeama se încheagă datorită colagenului eliberat din oase și cartilaje, formând un strat gelatinos.

Rețeta clasică de piftie este specifică sărbătorilor de iarnă, dar poate fi adaptată și pentru alte tipuri de carne, precum curcan sau rață. Usturoiul este un ingredient-cheie care oferă piftiei un gust aparte.

Aspicul poate fi făcut din carne, legume sau o combinație, folosind gelatină adăugată.

Piftia este specifică cărnii de porc și folosește colagenul natural din oase pentru a se închega. Aspicul nu conține usturoi, având un gust mai subtil, în timp ce piftia are un puternic gust de usturoi.

Românii nu sunt singurii care fac aspic, acesta putând fi găsit într-o mulțime de alte bucătării, în timp ce piftia este tradițional românească și se face doar de Crăciun și Revelion, când se taie porcul și se folosesc părțile care conțin mult colagen, astfel încât să se formeze gelatina.

Rețete de piftie și aspic

Piftie tradițională de porc

Ingrediente:

• 1 rasol sau ciolan de porc

• 1 picior de porc

• 2 linguri sare

• 1 ceapă

• 1 morcov

• 10 căței de usturoi

• 2 foi de dafin

• 12 boabe de piper negru

Pentru început, într-o cratiță se pun ciolanul și piciorul de porc și se acoperă cu apă rece. Se lasă deoparte cu apă pentru 8-10 ore. A doua zi sau după ce au trecut orele, se scurge apa și se curăță bine șoriciul și carnea. Se pun înapoi în apă cât să le acopere complet și se pun la fiert. În apă se pune o lingură de sare și se spumează supa ori de câte ori se formează.

Focul trebuie să fie mic și oala acoperită, dar nu de tot. După 2-3 ore se adaugă ceapa și morcovul, 5 căței de usturoi, dafinul și boabele de piper negru. Se acoperă din nou oala parțial și se lasă la fiert la foc mic timp de 2 ore. După ce ai oprit focul, lasă carnea la răcit în oală cu capac. După aceste 2 ore, scoate carnea și legumele, gustă supa și mai adaugă usturoi și sare, dacă este cazul. Amestecă bine și apoi toată supa se trece prin sită cu tifon ca piftia să fie limpede.

Se strânge grăsimea care se strânge deasupra și se aruncă, apoi se alege carnea de oase și se toacă bucăți mărunte pe care le așezi în castronașe sau în vasele în care faci piftie. Se toarnă zeamă peste carne să o acopere complet și se lasă la rece: ori afară, ori la frigider. După ce piftia s-a închegat, se acoperă cu folie alimentară și se păstrează așa. Dacă vrei, o poți servi cu puțină zeamă de lămâie alături.

Rețetă de aspic de curcan

Ingrediente

• 1 kg carne de curcan

• 2 morcovi

• Jumătate de țelină

• 2 rădăcini de pătrunjel

• 2 linguri mazăre

• 1 ou

• 2 plicuri de gelatină

Pentru a obține un aspic gustos și bine închegat, se folosește atât o bucată de piept de curcan, cât și aripi, gât și picioare, acestea din urmă contribuind la formarea gelatinei naturală.

Carnea se spală bine sub jet de apă rece și se pune la fiert într-o oală cu apă rece și sare. Se lasă pe foc mediu până când începe să dea în clocot. În acest moment, se adună spuma care se formează la suprafață, astfel încât zeama să rămână limpede, exact ca la prepararea unei supe obișnuite.

După ce s-a îndepărtat toată spuma, focul se reduce la minimum- asta e ca să obții un aspic limpede și aromat.


La jumătatea timpului de fierbere, se adaugă zarzavaturile, precum morcovi, păstârnac sau țelină, și se lasă să fiarbă lent împreună cu carnea. Când carnea este bine fiartă și zeama suficient de aromată, se ia oala de pe foc și se lasă câteva minute. Apoi, carnea și legumele se scot cu grijă. În zeama rămasă, se adaugă două plicuri de gelatină care au fost înmuiate în prealabil în apă rece. Se amestecă bine până când gelatina se dizolvă complet. Dacă este necesar, zeama se strecoară printr-un tifon pentru a îndepărta orice impurități.

Carnea se porționează, iar legumele se taie în forme drăguțe, precum rondele, steluțe sau flori, pentru a crea un decor frumos. Se toarnă apoi puțin lichid în fiecare formă și se lasă la rece până când începe să se întărească.

După ce primul strat de aspic s-a închegat, se pot adăuga decoruri pe fundul și marginile formei: felii de ou fiert, măsline tăiate, boabe de mazăre sau flori din morcovi și păstârnac. În centrul formei se așază bucățile de carne, peste care se toarnă din zeama limpede. Turnarea se face în două-trei reprize, lăsând fiecare strat să se întărească înainte de a adăuga altul. Formele se umplu complet și se dau la rece pentru câteva ore, până când aspicul este bine închegat.

La final, aspicul poate fi răsturnat pe un platou și servit ca aperitiv care va fi în centrul mesei cu decorul frumos și gelatina limpede prin care se văd toate legumele. Aspicul se poate consuma ca atare sau cu pâine de casă, după preferințe.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: StirilePROTV

Etichete: revelion, Anul Nou, masa de revelion, retete, piftie,

Dată publicare: 31-12-2024 17:27

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Praz umplut, piftie cu ou și gogonele prăjite. Preparatele tradiționale care au pus Doljul pe harta turistică gastronomică

Stiri Diverse

Hoțul de piftie din Drobeta Turnu Severin. O femeie și-a pus mâncarea pe pervazul geamului și a rămas fără ea

Stiri actuale

Românii au lăsat mâncarea tradițională de sărbători și au apelat la restaurante. „Nu ne așteptam la așa încasări”

Stiri Diverse

Recomandări

 Alegerile prezidențiale rămân anulate. Decizia nu este definitivă

Stiri actuale

Curtea de Apel București a hotărât: Alegerile prezidențiale rămân anulate. Decizia nu este definitivă

Curtea de Apel București a respins, marți, contestația depusă de Călin Georgescu și de organizația Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale. Decizia magistraților nu este definitivă.

Execuția bugetară la 11 luni - Cifrele dezastrului. Plătim dobânzi de 105 milioane de lei pe zi în contul datoriei publice

Stiri Economice

Execuția bugetară la 11 luni - Cifrele dezastrului. Plătim dobânzi de 105 milioane de lei pe zi în contul datoriei publice

Deficitul bugetar a urcat la 7,12% din PIB după primele 11 luni din acest an, comparativ cu 6,19% din PIB la 10 luni, respectiv 4,58% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

De Anul Nou, ai chef de distracție, ai chef de PROTEVELION. De la ora 20, începe petrecerea pe care o vei ține minte tot anul

Stiri actuale

De Anul Nou, ai chef de distracție, ai chef de PROTEVELION. De la ora 20, începe petrecerea pe care o vei ține minte tot anul

De Anul Nou, ai chef de distracție, ai chef de PROTEVELION! În această seară, de la ora 20:00, Raluka și Pavel Bartoș te invită la petrecerea pe care o vei ține minte tot anul!  

Read Entire Article