Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Dobânzi de până la 6,85% pe an la noile titluri de stat Tezaur în care pot investi sucevenii

9 months ago 7
ARTICLE AD BOX

Vineri, 15 Martie 2024 (15:14:06)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sucevenii pot investi, începând din data de 13 martie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de unul și trei ani și cu dobânzi anuale de 6,10% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu și sunt în forma dematerializată.

Potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Potrivit aceleiași surse, titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 11 aprilie 2024 în mediul online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt deschiderea contului de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscrierea titluri de stat, viramentul sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online. Aceleași titluri pot fi achiziționate până 12 aprilie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului, până pe 11 aprilie 2024 în mediul urban și până pe 13 martie 2024 – 10 aprilie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale Poștei Române.

Pentru titlurile de stat Tezaur sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publicăwww.posta-romana.ro.

 Vizualizări articol: 123 | 

Notează articolul: 

  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

Dobânzi de până la 6,85% pe an la noile titluri de stat Tezaur în care pot investi sucevenii0.05


Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.

Read Entire Article