Intră acum și în grupul de

Polițiștii aflați în patrulare, duminică dimineața în jurul orei 0:40 în satul Cotârgași, orașul Broșteni au identificat pe Drumul Comunal 77 un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii. Deși i s-a efectuat semnalul regulamentar de oprire, șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea către o zonă periferică.

Urmărirea s-a încheiat la capătul unui drum forestier, unde polițiștii au blocat accesul, reușind să oprească vehiculul. Ocupanții autoturismului, doi bărbați, au încercat să fugă, dar au fost somați să se oprească. Cei doi, un bărbat de 31 de ani (șoferul) și un tânăr de 19 ani (pasager), au fost imobilizați, încătușați și supuși controlului corporal.

Șoferul a fost testat pentru consum de alcool, iar aparatul a indicat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice anulat.

Acesta a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe Vatra Dornei, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a concentrației de alcool din organism.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Intră acum și în grupul de