ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Sport › Două dintre cele mai dorite trofee, UEFA Europa League și UEFA Conference League, sunt expuse în București
Trofeele UEFA Europa League și UEFA Conference League, expuse în Park Lake Shopping Center. Foto: Agerpres
Două dintre cele mai dorite trofee europene de fotbal au fost aduse în Capitală. Fanii sunt prezenţi deja în centrul comercial în care sunt expuse trofeele UEFA Europa League și UEFA Conference League. Mai mult, aceștia vor avea ocazia de a se întâlni şi cu jucătorii FCSB.
Joi, FCSB va juca împotriva lui Manchester United, în ultima confruntare din faza principală a Ligii Europa. Arena Naţională este sold-out pentru acest duel, care va începe la ora 22.
Înaintea meciului, fanii vor putea admira trofeele Europa League şi Conference League, care vor fi expuse de la ora 18, în mall-ul Park Lake din Capitală.
› Vezi galeria foto ‹
„Ne aflăm chiar lângă unul dintre trofeele care sunt expuse astăzi în Capitală. Vorbim despre două trofee, UEFA Europa League și Confrence League. Trofeul UEFA Europa League este un trofeu special, are aproximativ 15kg și este făcut din argint și din marmură. Celălalt trofeu expus, Conference League, are aproximativ 11kg.
Iată că cele două trofee speciale sunt expuse într-un moment aparte, astăzi, în București. Este chiar înainte de ultimul meci al FCSB în grupele Europa League. Un moment pe care, iată, foarte mulți oameni îl așteaptă.
Foarte important de spus este că vom afla care sunt câștigătorii celor două cupe care sunt expuse astăzi în Capitală, în luna mai, după ce vor fi organizate și finalele.
Până atunci, oamenii se uită la meciul din această seară. Aici s-au adunat foarte mulți susținători, s-au adunat și fotbaliști, și fani, pentru a poza și pentru a admira cele două trofee care sunt expuse”, a transmis Ioana Ciobanu, reporter Antena 3 CNN.