Dramele de coșmar ale copiilor bătuți din România. Unii sunau la Telefonul Copilului de pe șina de tren

De multe ori, adulții ajung să împrumute comportamentele părinților și transmit mai departe violența la care au asistat sau au fost supuși în copilărie.

Închiși în case și speriați că pot fi oricând bătuți fără motiv, copiii au ajuns să ceară ajutor prin Telefonul Copilului, la numărul 116 111. Aici sunt înregistrate lunar sute de cazuri.

Specialiștii atrag atenția că numărul tinerilor care după o copilărie traumatizantă ajung să aibă probleme de sănătate mintală este în creștere. La fel și al celor care au gânduri de suicid. Încă o dovadă că „bătaia este ruptă din iad”.

”Noi suntem de la țară și după Evaluarea Națională le-am spus părinților că voi merge la liceu în oraș. Mama mi-a spus că trebuie să ajut familia, iar tata mi-a dat nervos o palmă. Mi-au interzis să mai ies cu prietenii și mi-au confiscat telefonul. Vă sun pentru că nu știu ce să fac”.

Asta le-a spus Cristian psihologilor de la Telefonul Copilului, la numărul 116 111. În 2024, s-au înregistrat aproape 100.000 de astfel apeluri despre conflictele dese cu părinții. În cazurile grave, ele se terminau cu bătăi.

Cătălina Surcel, director executiv Asociația Telefonul Copilului: ”Ei ne sunau și după doar câteva minute trebuiau să închidă pentru că intra în camera lor agresorul. Unul dintre părinți care era agresor și despre care ei încercau să ne spună la telefon și solicitau intervenție. A fost foarte dificil să se exprime”.

Psihologii vorbesc de o subraportare a abuzurilor pentru că, de cele mai multe ori, copiii nu știu să recunoască ce este un act de violență. Puțini ajung să ceară ajutor și uneori, din păcate, doar când sunt în situații-limită.

Cătălina Surcel: ”Unii dintre ei ne spuneau despre medicamente pe care le-au consumat, foarte multe medicamente, alcool. Alți copii se aflau pe șina de tren, așteptând să vină trenul așa, dar situațiile sunt din ce în ce mai dramatice”.

Pentru a nu se ajunge aici, un rol important – mai ales în comunitățile în care bătaia este considerată o metodă normală de disciplinare – îl au dascălii.

Doar că în multe școli NU există cabinete psihologice, nu au loc evaluări ale celor care lipsesc nemotivat sau au rezultate slabe. Iar profesorii nu sunt pregătiți să recunoască când un copil are probleme și să intervină până când nu este prea târziu.

Lipsurile din sistem le cunoaște și Adela Bugnariu, consilier și psiholog școlar, care, pentru a compensa, încearca să îi ghideze și pe părinți.

Adela Bugnariu: ”Am avut mămici în cabinet care spuneau ”vai, dar nu mi-a venit să cred că am scos pe gură exact în felul acesta. Exact vorbele pe care mi le spunea mama mea sau exact vorbele pe care mi le spunea tatăl meu”. De foarte multe ori, părinții sunt influențați inconștient de modelele la care au asistat”.

1 din 4 părinți își bate săptămânal copiii

Un studiu derulat de World Vison arată că 2 din 10 părinți cred că este nevoie să-ți bați copiii pentru a-i educa mai bine.

Diana Vasile, psihoterapeut și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, vorbește de fenomentul de învățare și de modelare socială. Inconștient sau nu, preluăm și împrumutăm modele de comportament de la cei de lângă noi.

Diana Vasile: ”Evident că dacă trăiești într-un mediu în care ceilalți țipă la copii sau bruschează copilul sau smucesc copilul sau își pedepsesc sever copiii sau își bat copiii, atunci tinzi să crezi că este adevărat, tinzi să crezi că este calea potrivită. Dacă văd o mămică în parc că țipă mi se pare normal că țipă pentru că ea face educație, adică e atât de firesc să crezi că agresiunea și agresitatea este răspunsul potrivit. Agresivitatea este semnul unei slăbiciuni, NU este un semn de putere”.

Așa se explică de ce în România - deși avem o lege care interzice orice formă de violență, adoptată încă de acum 20 de ani - 1 din 4 părinți își lovește săptămânal copilul, conform studiilor de specialitate.

Pentru a rupe lanțul violenței, transmisă din generație în generație, e nevoie de programe gratuite de consiliere pentru părinți – spun specialitii – pentru a nu mai confunda educarea unui copil cu disciplinarea lui prin forță.

Diana Vasile: ”Educația prin frică blochează și induce la comportamente automatizate de conflict sau de evitare. Să bag eu copilului frică, să mă știe de frică și să se potolească – el se potolește, dar nu din motivele bune. Va deveni în timp relativ scurt un copil conflictual. A gândi că tot timpul copilul trebuie disciplinat este ca atunci când noi avem o perspectivă că în el sunt lucruri rele. Copiii se dezvoltă prin părinte, părintele se dezvoltă prin copil și, în mod natural, natura a lăsat lucrurile ca noi să fim în armonie, decât în dezarmonie. Câtă vreme suntem în dizarmonie, nu suntem pe calea cea bună”.

Cum pot părinții să-și controleze emoțiile și furia

Adela Bugnariu: ”Și cred că părintele dacă ar încerca să dea niște file așa înapoi, să-și aducă aminte de când era copil. Da. Ar ajuta foarte mult acest exercițiu, pentru că poate că și-ar da seama ce îi dădea lui bucurie, ce îi dădea lui satisfacție și atunci poate i-ar fi mai ușor. Poate i-ar fi mult mai ușor să-și înțeleagă copilul și să înțeleagă cauzele care stau în spatele unor comportamente”.

Și totuși, putem învăța să ne controlăm emoțiile și furia, spun specialiștii. Este nevoie însă de pregătirea părinților, de programe care să îi învețe cum să răspundă în situații de stres. Importante sunt și sursele de unde își iau părinții singuri informațiile. Dacă nu sunt studii facute de experți, sfaturile apropiaților sau găsite pe internet – deși aparent date cu bunăvoință, riscă să facă mai mult rău.

Specialiștii vorbesc de mai multe tipuri de părinți. Pe de o parte este părintele stresat, care citește neîntrerupt despre metodele de parenting, inclusiv cele care NU au o bază științifică și renunță, de exemplu, să își mai laude copilul sau să îl recompenseze atunci când merită.

Mai există și părintele speriat, care de teamă să NU mai aibă loc conflicte, renunță să mai deschidă subiecte sensibile. Așa că nu își mai lasă copilul să meargă la petreceri, spectacole sau în vizită la prieteni. Soluția – ghidurile oficiale făcute de pediatri și psihologi bazate pe studii complexe.