ARTICLE AD BOX
Intră acum și în grupul de
Numărul cazurilor de infecții respiratorii continuă să crească la nivel național, iar județul Suceava nu face excepție.
![](https://www.newsbucovina.ro/wp-content/uploads/2025/01/spital-Suceava-1024x649.jpg.webp)
Direcția de Sănătate Publică Suceava urmărește evoluția săptămânală a acestor afecțiuni, inclusiv a gripei, pentru a putea lua măsuri rapide și eficiente.
Conform datelor actuale, situația rămâne în limitele înregistrate în anii precedenți, însă se constată o medie de aproximativ 130 de cazuri de gripă clinică raportate săptămânal. În unele cazuri, pacienții au avut nevoie de spitalizare, iar categoriile cele mai vulnerabile sunt copiii și persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.
În spitalele din județ au fost deja luate măsuri pentru a preveni răspândirea infecțiilor respiratorii. Programul de vizită a fost restricționat, iar aparținătorii care doresc să își vadă rudele internate trebuie să poarte echipament de protecție pus la dispoziție de unitățile medicale. De asemenea, pacienții care prezintă simptome specifice gripei sunt testați, iar întreg personalul medical este obligat să poarte mască de protecție pe durata activității.
În ceea ce privește resursele medicale, DSP Suceava dă asigurări că spitalele și centrele medicale din județ dispun de suficiente stocuri de medicamente antivirale și teste rapide pentru diagnostic. Pacienții, indiferent dacă sunt asigurați sau nu, pot solicita consultații în centrele de permanență, precum cele din Ipotești și Straja.
Direcția de Sănătate Publică Suceava continuă să monitorizeze atent situația și urmărește zilnic gradul de ocupare a paturilor în unitățile spitalicești. În cazul unei creșteri semnificative a numărului de pacienți, spitalele din județ sunt pregătite să pună în aplicare planuri de acțiune adaptate pentru a gestiona eficient situația.
Intră acum și în grupul de