ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Life › Oameni › Ei sunt Valentin şi Marius, doi poliţişti din Buzău care au salvat un bărbat când încerca să-şi pună capăt zilelor: "Viața merită trăită, indiferent de greutăți!"
Valentin şi Marius, doi poliţişti din Buzău au salvat un bărbat care voia să-şi pună capăt zilelor. Datorită intervenţiei rapide a agenţilor, omul a primit o a doua şansă la viaţă.
Valentin şi Marius, doi poliţişti din Buzău au salvat un bărbat care voia să-şi ia viaţa. Agenţii au intervenit rapid şi astfel tragedia a fost evitată.
"Datorită vouă, un om are o a doua șansă la viață!"
"Viața, așa cum este sau, de cele mai multe ori, cum ne-o facem, ne aduce în situații limită.
Decizia luată de un bărbat din Buzău l-a condus în punctul în care a decis să sară pragul, cel între viață și moarte.
Dar există și polițiști precum Valentin și Marius, care s-au deplasat rapid la domiciliul bărbatului, ajutați de un localnic ce știa foarte bine configurația satului și l-au salvat.
Recomandare din top articole
Manevrele de resuscitare l-au menținut în viață, până la sosirea cadrelor medicale, care l-au transportat la spital.
Viața merită trăită, indiferent de greutăți!
Vă mulțumim frumos pentru implicare, polițiști ai Secției de Poliție Rurale Ziduri, județul Buzău. Datorită vouă, un om are o a doua șansă la viață!", a scris Poliţia Română, într-o postare pe Facebook.
Viața, așa cum este sau, de cele mai multe ori, cum ne-o facem, ne aduce în situații limită. Decizia luată de un...
Publicată de Poliția Română pe Marţi, 16 aprilie 2024