Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

A început să studieze pianul de la 5 ani și la maturitate a înțeles că sunetele pot fi vindecătoare. Eleonora Roșca a studiat muzicoterapie în Marea Britanie, dar și peste ocean și a hotărât să se întoarcă acasă, în Oradea.

Să fie o alinare pentru cei aflați în nevoie, pentru persoane cu diverse dizabilități fizice și psihice pe care muzica le ajută. A fondat o asociație și s-a implicat în multe proiecte prin care să adune alături de ea o comunitate, să ajute prin muzica și energia ei bună.

Reporter: „Pe Eleonora Roșca, Eli, am întâlnit-o în urma cu aproape doi ani, la Fundația Mihai Nesu din Oradea. Era proaspăt întoarsă din Anglia unde s-a pregătit într-un domeniu special: terapie prin muzica, muzicoterapie”

A studiat ani de zile în străinătate.

Eleonora Roșca: „Am revenit acasă după 10 ani și am zis să vin înapoi ca să pot oferi comunității ce am învățat dincolo. Cred că identitatea de român mi se pierdea încet, încet și simțeam că nu mai știam cine sunt. Am nevoie să mă reconectez cu oamenii mei”

Muzica a ales-o de mica.

Mama Eleonorei Roșca: „Primul microfon a fost o mătură. Cred că pe când Eleonora avea cinci ani, am avut o prietenă care era profesoară de pian și i-a dat primele lecții. După câteva lecții mi-a spus că ar trebui să o înscriu la o școală de muzică pentru că fata asta are talent. Deși îmi zicea „ce o să fac cu muzica?”, eu îi spuneam: „Eli, nu știu ce o faci dar o să știi ceva în plus față de ceilalți.”

Eleonora a început două facultăți în Oradea, dar gândul îi era să se dezvolte mai mult. Mama a ajuns să lucreze în America că babysitter și Eli să îngrijească vârstnici. Așa a cunoscut o fosta profesoara de la Julliard, cel mai faimos institut de muzica din lume.

Eleonora: „Când m-am întors și am început să cânt la violoncel, familia mea a fost uimită de cât de schimbată eram, mai ales după ce m-am întâlnit cu ei și le-am cântat. Atunci m-am gândit: 'Asta trebuie să fie o legătură între muzică și sănătate'.”

Eli a renunțat la studiile în România și s-a îndreptat spre Marea Britanie.

Eleonora: „Mă uit acum înapoi și realizez că nu aveam frică. Când mă gândesc, mă întreb dacă eram naivă, dar am simțit că nu am frică și voiam să descopăr ce se află în spatele acestor planuri și vise.”

Mama Eleonorei: „Momentul plecării a fost teribil de greu. Țin și acum minte ziua aceea în care n-am putut să intru în camera ei.”

Nici lui Eli nu i-a fost ușor la început în Anglia, dar la scurt timp l-a cunoscut pe Jack.

Jack: „Am văzut-o cântând la violoncel și, fiind și eu muzician, am vrut să-i vorbesc, pentru că mi s-a părut frumoasă și mi-a plăcut muzica pe care o făcea. Mi-am dorit să facem muzică împreună. Așa că am început să cântăm mult împreună și așa ne-am cunoscut. Muzica a fost primul pas, iar prietenia a venit apoi, sau mai bine zis, amândouă s-au legat în același timp. Ne-am îndrăgostit făcând muzică împreună.”

Eli și Jack s-au căsătorit în Anglia. Eli a continuat specializarea în metode terapeutice prin muzica și, după 8 ani în Marea Britanie, s-a gândit să se întoarcă înapoi acasă.

Mama Eleonorei: „Când mi-a spus că se întoarce, nu mi-a venit să cred! Deci pentru mine a fost minunat când s-a întors.”

Cred că ceea ce este greu pentru românii care sunt plecați din țară este faptul că, pe măsură ce timpul trece, oamenii dragi se duc încet, iar noi suntem departe. În doar 6 luni am pierdut 3 persoane din familia apropiată. E dureros, pentru că te gândești că viața este scurtă și plină de greutăți. Este o situație dificilă, mai ales când ești plecat și nu poți fi alături de cei dragi, în timp ce îți cauți o viață mai bună în altă parte.

Eleonora nu a venit singura acasă, ci și cu Jack.

Jack: „Am vizitat Oradea de multe ori și am cunoscut orașul și oamenii. Am văzut ce oameni frumoși sunt aici și am simțit că am găsit o a doua familie. De aceea, nu am avut nicio problemă în a mă adapta într-un loc nou, chiar și cu provocările limbii.”

Eli: „Cred că de aceea este important să ne schimbăm, din când în când, „ghiveciul” în care suntem. Pe măsură ce creștem, trebuie să schimbăm mediul și contextul în care trăim, pentru a ne adapta și a învăța lucruri noi. Întotdeauna am fost înconjurat de oameni frumoși și, la un moment dat, am simțit că trebuie să mă întorc în România, aducând cu mine toate cunoștințele dobândite.”

Suntem la Fundația de Scleroza multiplă Bihor, unde sunt aduși mulți oameni cu probleme pentru alinare. Este un centru de zi în care vin oameni cu diverse afecțiuni.

Eli: „Vreau să explorez și alte tipuri de dizabilități, activități sociale și creative, și să ofer o gamă variată de servicii, precum consiliere psihologică și kinetoterapie. De asemenea, suntem acum într-o ședință de muzicoterapie, care face parte din aceleași activități.”

Le aduce multă bucurie și ne conectează între noi. Suntem aici, nu contează cum sau de ce am ajuns să lucrăm cu ele. A fost un proiect în care ne-au contactat și am fost extrem de încântați să colaborăm, știind deja beneficiile asupra sufletului, nu doar pentru persoanele cu dizabilități, ci și pentru noi. Toți avem nevoie de terapie, iar această activitate este o formă de reconectare emoțională, atât cu noi înșine, cât și cu cei din jur.”

A primit suport din partea Fundației Comunitare Oradea, care ajută zeci de proiecte să crească și să sprijine oamenii din comunitate.

Eli: „Avem aproximativ 30-40 de adulți care beneficiază de serviciile noastre în mod gratuit. Nu plătesc nimic pentru acestea. Tot ceea ce am realizat până acum a fost posibil datorită timpului meu, dar și datorită unui proiect finanțat prin Bursa Talentelor. Am strâns bani pentru a achiziționa instrumente, care reprezintă cea mai mare cheltuială a noastră. Am reușit să acoperim și o mică parte din chirie."

La fundație, vestea a venit cu un entuziasm debordant. Dorea să facă ceva remarcabil în profesia sa. Totuși, în țară, nu prea se întâlnea cu asemenea inițiative, iar dacă se întâlnea, era foarte rar și în contexte nișate, în special în Oradea. În acel moment, nu exista un program de muzicoterapie dedicat persoanelor cu dizabilități.

Membru fundație: „Am cunoscut-o pe Eleonora la începutul anului 2022, în cadrul Comunității, unde noi oferim ateliere gratuite pentru copii, tineri și seniori în domenii variate. Ea a venit la noi cu propunerea de a înființa un atelier de muzicoterapie în cadrul comunității, iar ideea ei ne-a plăcut foarte mult. Astfel, am decis să o punem în practică.

Deci noi atragem resurse din Comunitate. Când spun resurse, nu mă refer doar la resurse financiare, ci vorbim inclusiv de expertiză de timp, că și asta reprezintă o resursă importantă. Noi redistribuim resursele astea înapoi în comunitate, acolo unde noi identificând că există o nevoie.”

Cu ajutorul Fundației, Eli și-a făcut și ea un ONG.

Membru fundație: „Cred că Eleonora a reușit să adune comunitatea în jurul ei, să o facă să înțeleagă că, împreună, putem realiza mai multe lucruri. Cu sprijinul nostru și cu determinarea ei, a reușit să pună în aplicare această viziune.”

Eli: „Încercăm să introducem și în clasificarea ocupațiilor din România și sper ca, adunând oamenii în jurul meu, să pot să transmit mai departe din ceea ce am învățat și să continuăm să oferim acest serviciu.”

Naomi este studenta la muzică și face practică alături de Eli.

Naomi Fendiuc: „Fac practică aici și chiar observ că muzica este un mod prin care putem comunica altfel, nu doar prin cuvinte, ci prin melodie, ritm și exprimarea emoțiilor. Este un lucru foarte frumos, care corectează și ne conectează, ajutându-ne să ne regăsim. De asemenea, sunt proaspăt venită în România de doi-trei ani. M-am născut în Spania, am terminat licența acolo și acum sunt la master pe partea de trafic.”

Eli visează la un spatiu al ei, să reușească să atragă resurse din comunitate pentru asta. În demersurile sale nu este singură, i s-a alăturat și Teodora. Cele două au fost împreună la școala de muzică din Oradea și, după finalizarea ei, ani de zile nu au știut una de cealaltă.

Teodora Owen-Tonea: „După aceea, ne-am întâlnit întâmplător pe stradă și nu știam ce face aici, dar și eu mă întorsesem în România. Deci, cumva, aceeași poveste. Da, să mă întorc... Tot căsătorită cu un străin? Eu cu un american, nu cu un britanic, dar e ok.

Scopul nostru este să aducem un nivel înalt de profesionalism și pedagogie, pentru ca fiecare copil să beneficieze de acest lucru, nu doar cei care vor să urmeze o carieră în muzică, la nivel de conservator sau profesie.”

Cele două să-și extindă activitatea și prin lecții de muzica gratuite, chiar dacă s-au izbit de birocrația românească.

Teodora: „În sistemul liceului de artă, ca român plecat și care am lucrat în străinătate, nu mi se recunoaște nimic din munca pe care am depus-o. Aș trebui să o iau de la zero, ca debutant, după 15 ani de experiență.”

Eli: „Muzicoterapia nu este inclusă în clasificarea ocupațiilor din România. Acum suntem la a treia sau a patra încercare de a o adăuga pe lista meseriilor din țară. Practic, diploma pe care o am este mai valoroasă decât un master, însă specializările mele nu sunt recunoscute aici. De aceea, mi-am înființat un PFA folosind diploma de liceu, deși am licență, master și specializări. Dar nu m-am lăsat descurajată de acest lucru și am continuat să fac ceea ce îmi doresc.”

Un alt proiect în care este implicată are legătură directă cu oameni care au suferit în orfelinate pe vremea comunismului.

Marius Crăciun- Asociația Alsterdorf: „Sunt persoane adulte provenite din centre de plasament, iar de fiecare dată când pleacă de aici, sunt pline de energie. Colegii mei și cu mine am observat că muzica le dă această energie, deoarece ne concentrăm pe integrarea și progresul lor. Sunt unii care muncesc, alții care au fost mai îngrădiți, dar cu ajutorul terapiilor au făcut progrese semnificative. Este un lucru foarte frumos și ne bucurăm enorm când venim aici cu ei. Este un progres care ne dă multă satisfacție.”

Eli: „Lucrăm la dezvoltarea abilităților de ascultare, de a ne asculta unii pe alții. Fiecare persoană are nevoi individuale și fiecare vrea să fie ascultat, acceptat și văzut pentru cine este. De aceea, le oferim fiecăruia o voce și o oportunitate de a se exprima, pentru a-și arăta cine sunt cu adevărat.”

Eli nu lucrează doar cu oameni cu dizabilități. O putem întâlni și la un centru pentru bebeluși. Aici copiii sunt normali, experimentează primii pași spre muzica.

Mama: „Da, da, reacționează încet. A început să danseze la orice melodie, orice sunet de fapt”

Eli compune cântece pentru ca cei mici să știe să exploreze spațiul înconjurător sau să-și dezvolte abilitățile de comunicare.

Raluca Onuc- instructor baby spa: „Eli mi-a propus acest proiect, ne-am întâlnit, mi-a explicat ce face și mi-a arătat munca ei, iar eu am fost fascinată. Mi-am dat seama că amândouă ne dorim să aducem o schimbare în dezvoltarea copiilor și a bebelușilor, iar apoi totul a venit de la sine.

Facem masaj, gimnastică pentru copii, tot ce ține de dezvoltare. Ne implicăm în acest proces atât emoțional, cât și fizic. Eli are o mare influență aici, pentru că prin muzică este cel mai ușor mod de a comunica cu un bebeluș și de a-l învăța.”

În viața de zi cu zi, copiii sunt adesea supra-stimulați de culori, jocuri, televizor sau telefon, iar noi dorim să oferim servicii care să le dezvolte capacitățile cognitive. Există tehnici de muzicoterapie neurologică care ajută copiii să învețe informații esențiale, precum forme geometrice sau alfabetul.

Raluca Onuc- instructor baby spa: „Îi ajutăm să se concentreze, să fie atenți… sunt lucruri esențiale, mai ales când vorbim despre copii, în contextul vremurilor actuale. Mai există și cercetări care arată cum părinții care le cântă copiilor au un impact pozitiv asupra lor. Când copiii sunt supra-stimulați, aceștia plâng, iar efectul asupra sănătății emoționale a acestora este semnificativ, ajutându-i să se autoregleze.

Cântatul împreună cu ceilalți aduce beneficii extraordinare. Conexiunea strânsă pe care o simți cu cei din jurul tău este cu adevărat remarcabilă. În plus, există și partea legată de abilitățile sociale. Mulți copii care vin la cursuri de muzicoterapie înainte de a merge la grădiniță fac un pas important pentru adaptarea lor la mediul de la grădiniță.

Ei iau energie din muzică și din oamenii din jurul lor și o transmit mai departe.”

Eli: „Sincer, mă încarc cu multă energie când mă întâlnesc cu oamenii cu care lucrez și când văd ce bucurie pură au. Se bucură de orice: când primesc atenție, când primesc iubire, când primesc momente în care ei sunt validați și prețuiți și, eu, parcă dintr-o dată eu nu mai am probleme când eu sunt cu ei.”

Am numărat și sunt aproximativ 71 de persoane pe săptămână. În timp ce Eli se împarte între cele 7 proiecte la care lucrează în paralel, Jack s-a apucat de planul familiei.

Jack ea a lucrat întotdeauna în industria muzicală și acum își începe o carieră în terapie. Eli este o mână de fată, cu un suflet mare. Într-o societate grăbită și crudă, ea s-a întors acasă că să-și ajute semenii cu ce s-a pregătit în ani de muncă.

Eli: „Suntem la orice pas. Putem deveni parte din această minoritate, persoane cu dizabilități și asta nu realizăm. Cât de fragedă și cât de delicată este viață”

Eli a simțit că există un gol care trebuia umplut. Cu ambiția și bunătatea ei, s-a luptat pentru ca muzicoterapia să fie recunoscută ca specializare și în România, așa cum este în alte colțuri ale lumii. Ea crede că starea mentală și fizică a celor aflați în nevoie poate fi îmbunătățită prin ajutorul oferit de muzică.