Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Elevi de la două colegii sucevene au participat la o acțiune culturală organizată de ...

9 months ago 8
ARTICLE AD BOX

Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” şi Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, a organizat miercuri, 13 martie 2024,  activitatea „La francophonie partagée”, coordonată de profesoarele Irina Maxim și Irina Melish.

Acțiunea culturală face parte din calendarul activităților dedicate Lunii Francofoniei la Suceava și a avut ca scop promovarea limbii franceze în rândul elevilor și descoperirea unor elemente socioculturale specifice spațiului francofon, dezvoltarea respectului pentru cultura franceză, dezvoltarea simţului artistic şi gustului pentru frumos, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi exprimare artistică, precum și o aprofundare a valorilor francofoniei.

Elevii claselor a IX-XII de la cele două colegii au prezentat aspecte din cultura, geografia, istoria și gastronomia franceză și francofonă, au interpretat melodii ale cântăreților francezi și francofoni consacrați, au dansat pe melodii franceze cunoscute și şi-au prezentat creațiile poetice și plastice proprii, aducând astfel un omagiu limbii franceze și celebrând în mod creativ Ziua Internaţională a  Francofoniei. La activitate au participat şi cele două colaboratoare franceze ale Alianţei Franceze din Suceava, Aurélie Poc, lector de limba franceză la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi Leily Turcat, studentă la INSPE Reims şi stagiară FLE.

Activitatea „La francophonie partagée” continuă seria activităților cultural-artistice inițiată de Alianța Franceză din Suceava, prin care se încurajează învățarea și promovarea limbii franceze în rândul elevilor și liceenilor, documentarea despre obiectivele socio-culturale ale Franţei, aprofundarea valorilor francofoniei, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi exprimare artistică.

Read Entire Article