Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

Rechizitoriul, restituit procurorilor militari

Pentru că decizia se bucură de autoritate de lucru judecat, numele lui Aurel Dragomir nu a mai figurat, ulterior, în rechizitoriul din dosarul Revoluției, alături de Ion Iliescu și oamenii lui, deși colonelul sibian a jucat un rol primordial în ceea ce astăzi numim „psihoza teroriștilor”.

La 35 de ani de la Revoluție, Înalta Curte a restituit procurorilor militari, din nou, rechizitoriul din dosarul Revoluției 3, în care Ion Iliescu, Gelu-Voican Voiculescu și Iosif Rus erau cercetați pentru infracțiuni contra umanității.

Procurorii militari rețin că – începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16:00, și până la data de 30 decembrie 1989 – Ion Iliescu s-a folosit de autoritatea de care dispunea pentru a pune mâna pe putere.

Prin apariţiile sale la TVR şi comunicatele CFSN, Ion Iliescu a desfăşurat o activitate sistematică şi generalizată de dezinformare a populaţiei României şi a opiniei publice internaţionale cu privire la existenţa unor forţe contrarevoluţionare „securist-teroriste” şi necesitatea lichidării acestora.

Urmare a acestei dezinformări, după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, militarii fie s-au ucis între ei, fie au deschis focul asupra civililor (înarmați sau nu), fiecare parte suspectând-o pe cealaltă că face parte din rândurile „teroriștilor”.

Recomandări

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Sunt deja cunoscute masacrele petrecute la Aeroportul Otopeni (înfruntarea dintre trupele Armatei și ale Securității – 48 de morți și 15 răniți) sau din fața Statului-Major din Capitală (cazul maiorului Gheorghe Troșca și a luptătorilor USLA), însă un episod despre care se vorbește mai puțin este cel de la Sibiu.

Libertatea a consultat ultimul rechizitoriu din dosarul Revoluției, din care redă aspectele referitoare la tragedia care s-a petrecut sub comanda colonelului Aurel Dragomir, pentru care acesta n-a fost niciodată tras la răspundere.

Imaginile de la Sibiu, din zilele de 21 și 22 decembrie 1989, au fost surprinse de fotograful Nicu Cherciu și pot fi vizionate pe blogul acestuia.

Clădire cu acoperișul distrus de gloanțe, atunci și acum. Foto: Nicu Cherciu și Google Maps street view

Cum a început revoluția în „fieful” lui Nicu Ceaușescu

Particularitatea judeţului Sibiu a constat în aceea că primul secretar al Comitetul Județean (CJ) de Partid era, în decembrie 1989, Nicu Ceaușescu – fiul preşedintelui Nicolae Ceaușescu. 

Recomandări

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Pe fondul informaţiilor despre evenimentele din Timişoara, în orașul Sibiu au început să circule manifeste prin care populaţia era îndemnată să se solidarizeze cu protestatarii ieșiți deja în stradă în capitala Banatului şi să participe la o manifestaţie programată pe 21 decembrie 1989, în Piaţa Mare din Sibiu.

În acest context, în dimineaţa zilei de 21 decembrie, în diferite puncte din oraș, în principal în zona centrală, au început să se adune din ce în ce mai multe persoane care, pornind de la discuţii restrânse, au ajuns în scurt timp să se manifeste împotriva puterii comuniste din România.

La vremea respectivă, comandantul Garnizoanei Sibiu şi al UM 01512 Sibiu era colonelul Aurel Dragomir. Acesta, prin declaraţiile date în fața procurorilor, a arătat că a fost solicitat pentru a interveni cu forţele Armatei împotriva manifestanţilor. 

A mai arătat că, după o discuţie purtată cu inspectorul-şef al MI, i-a telefonat lui Nicu Ceaușescu, „prințișorul” familiei dictatoriale, poreclit „Degetarianul”, iar acesta i-a ordonat să adopte măsuri de urgenţă şi să deplaseze efectivele MApN în diverse puncte ale oraşului.

Din informațiile din rechizitoriu mai reiese că:

Recomandări

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

• În jurul orelor 10:20 (21 decembrie 1989), col. Aurel Dragomir a purtat o convorbire prin telefon cu ministrul Apărării, Vasile Milea, iar acesta din urmă, auzind despre solicitarea venită din partea lui Nicu Ceaușescu, a permis scoaterea în stradă a efectivelor Armatei, cu indicaţia de a nu se trage în populaţie. Din acel moment, col. Aurel Dragomir a început să se manifeste ca un coordonator al tuturor unităţilor militare din Sibiu.
• Până în jurul orelor 12:00 (21 decembrie 1989), toate subunităţile militare constituite conform ordinelor col. Aurel Dragomir au ajuns în punctele stabilite: Piaţa Mare, Hotelul Bulevard, Comitetul Judeţean, Liceul Economic, Consiliul Popular Municipal, centralele telefonice din oraş, Întreprinderea Flaro, depozitele de garnizoană etc. Treptat, situaţia a devenit tensionată, au apărut ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine, soldate cu deschiderea focului de avertisment. În acest context, în Piaţa Mare din Sibiu au rezultat cinci victime prin împuşcare, dintre care una a decedat. După evenimentele din Piaţa Mare, numărul manifestanţilor a continuat să crească.
• În jurul orelor 18:00 (21 decembrie 1989), manifestanţii au trecut la acţiuni care au vizat atacarea şi pătrunderea în sediile Miliţiei şi Securităţii. Au fost folosite sticle, pietre şi alte obiecte contondente. Acţiunile au culminat cu incendierea mai multor autoturisme parcate în zonă, aparţinând în principal lucrătorilor de Miliţie şi Securitate. În acest context, cadrele MI au folosit gaze iritant-lacrimogene şi au executat focuri de armă. Uzul de armă efectuat din sediul Inspectoratului Judeţean MI a provocat un deces şi nouă răniri de persoane.
• În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, col. Aurel Dragomir a fost de acord ca inspectorul şef al MI Sibiu şi şeful DSS Sibiu să se mute în biroul Comandamentului UM 01512 Sibiu, de unde, cu toţii, urmau să coordoneze represiunea preconizată pentru 22 decembrie. În aceeaşi noapte s-a dispus transferul arestaţilor preventiv din rândurile manifestanţilor (25 de persoane) din arestul MI la Penitenciarul Aiud.
• Începând cu primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, grupuri numeroase de cetăţeni au început să se deplaseze, pe diverse trasee, spre centrul municipiului Sibiu, manifestanţii concentrându-se în principal în faţa Inspectoratului Judeţean al MI, la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor, dar şi în faţa CJ de Partid.

Contextul în care a început „măcelul de la Sibiu”

Este important de precizat că, după evenimentele din 21 decembrie 1989, forţele de ordine ale MI nu au mai efectuat misiuni în municipiul Sibiu, fiind prezente la sediile unităţilor din care făceau parte. Mai mult, pentru apărarea sediilor Miliţiei şi Securităţii, din ordinul col. Aurel Dragomir, au fost dispuse forţe ale UM 01512 Sibiu şi UM 01606 Sibiu, care au format un cordon defensiv în faţa Inspectoratului Judeţean al MI.

În cursul dimineţii de 22 decembrie, col. Aurel Dragomir a purtat o discuţie prin telefon cu generalul Ilie Ceaușescu (adjunct al ministrului apărării şi şef al Consiliului Politic Superior al Armatei) în urma căreia s-a decis suplimentarea forţelor MApN din Sibiu cu efective militare din judeţul Vâlcea.

În jurul orelor 9:30, manifestanţii aflaţi în faţa Inspectoratului Judeţean MI au devenit agresivi, dorind pătrunderea în clădire. În acest context, cadrele MI, pentru a-i linişti pe manifestanţi, au afişat la etajul trei al clădirii un banner inscripţionat „Noi, Miliţia, slujim interesele poporului. Suntem cu voi! Fără violenţă! Organizaţi-vă pentru dialog!”.

Tanc pe străzile din Sibiu. Foto: Nicu Cherciu și Google Maps street view

Această acţiune, împreună cu acceptarea verificării arestului, a condus la apariţia unui moment de acalmie, majoritatea demonstranţilor hotărând să se deplaseze la Poligrafie pentru editarea unui ziar cu conţinut revoluţionar.

Evenimentele au luat însă, în mod subit, un curs neaşteptat după ce prin mass-media s-a anunţat sinuciderea ministrului apărării, Milea Vasile.

Anunţul a determinat mulţimea să nu se mai deplaseze spre Poligrafie, să rămână în faţa Inspectoratului MI şi să reînceapă asaltul asupra acestuia. Evenimentele au fost deosebit de tensionate, violenţele extreme, s-a deschis focul de către cadrele MI, rezultând împuşcarea mai multor persoane, printre acestea fiind şi militarul M.D., care a decedat.

Cadavrele unor presupuși teroriști la morga din Sibiu. Foto Nicu Cherciu

Militarii și milițienii au tras unii asupra celorlalți

Cert este că o parte a manifestanţilor a reuşit să pătrundă cu forţa în clădirea Inspectoratului Judeţean al MI. De aici, civilii s-au înarmat cu arme militare aparţinând cadrelor de miliţie şi de securitate care şi-au abandonat armamentul şi muniţia.

După pătrunderea manifestanţilor în sediul MI, de frică, mai multe cadre de Miliţie şi Securitate s-au refugiat spre UM 01512 Sibiu (aflată în imediata vecinătate) şi au sărit gardul unităţii militare, întrucât pe la punctul principal de acces nu se putea intra din cauza prezenţei unui grup masiv de demonstranţi care se comporta violent cu lucrătorii MI prinşi în zonă.

Concomitent cu deplasarea spre UM 01512 Sibiu, cadrele MI au executat focuri de avertisment. În acest context, militarii ce asigurau paza UM 01512 Sibiu au deschis focul împotriva cadrelor MI care au pătruns în unitate prin escaladarea gardului. S-a deschis focul inclusiv asupra sediului Inspectoratului Judeţean MI.

Urmare acestui eveniment, din rândul cadrelor de Miliţie şi Securitate care au încercat să se refugieze în incinta UM 01512 Sibiu, a rezultat un număr mare de victime, 19 cadre MI au decedat, 4 fiind rănite.

Sediul Miliției (dreapta), devastat de focurile trase de Armată (stânga). Foto: Nicu Cherciu și Google Maps street view

Focul fraticid de la Sibiu, folosit pentru a alimenta „psihoza teroriștilor”

Istoricul Mădălin Hodor a detaliat acest episod într-un podcast difuzat pe YouTube.

LINK:

Iată cum explică istoricul Mădălin Hodor momentul în care Armata începe să tragă împotriva sediului Miliției și Securității:

• „Manifestanții nu mai vor să meargă în centru, ci vor să se întoarcă și să pătrundă cu forța în sediul inspectoratului, sunt întâmpinați cu gaze lacrimogene și, atenție, cu focuri de armă. Aici cred că este evenimentul principal, care este determinant în situația de la Sibiu din decembrie 1989.
• În urma acestor focuri de armă care sunt trase și din interiorul sediului Ministerului de Interne, dar probabil și din rândul manifestanților, care între timp au pătruns în interiorul curții, se petrece rănirea unuia dintre militarii din dispozitiv, care este împușcat. Se produce panică, mulțimea și militarii se învălmășesc, cei care se află în dispozitiv au senzația că dinspre inspectorat se trage asupra lor și ripostează fără să primească vreun ordin cu foc înspre clădirea Ministerului de Interne.
• Este un moment destul de important din punct de vedere psihologic, pentru că, practic, în această secvență se creează ideea că securiștii și milițienii aflați în sediu atacă cu focuri de armă Armata și populația civilă din stradă.
• Col. Aurel Dragomir decide pur și simplu să escorteze pe militarul rănit la spital, într-un moment în care este nevoie de un comandant care să ia niște decizii foarte importante. Jumătate de oră lipsește Aurel Dragomir din unitate, timp suficient pentru ca o parte dintre milițienii și ofițerii de Securitate să încerce să scape din clădirea Inspectoratului Județean, care acum este atacată și asupra căreia se trage dinspre unitatea militară de peste drum și este atacată și de manifestanți.
• Milițienii și ofițerii de securitate încearcă să se refugieze în unitatea lui Dragomir, traversează strada trăgând focuri în aer pentru a-i împiedica pe manifestanți să-i linșeze și unii dintre ei sar gardul unității. Sunt însă întâmpinați cu focuri de armă de către soldații din unitate, cărora li se pare că acești oameni intenționează să-i atace. Astfel, sunt uciși fie în stradă, fie când sar gardul, fie chiar în momentul când au ajuns în interiorul unității.
• Întors de la spital – unde între timp elevul soldat a murit – Aurel Dragomir preia controlul situației, dar nu dă niște ordine, nici nu încearcă să clarifice ceea ce se întâmplă. Pornește și el de la aceeași premisă, anume că unitatea este atacată de cei din sediul Miliției și al Securității. În consecință, Dragomir ordonă să se deschidă focul și sună la București. El vorbește cu generalul Stănculescu – care între timp a preluat conducerea Armatei – și raportează că este atacat de Securitate și Miliție.
• De-a lungul timpului au existat mai multe variante ale acestei convorbiri și a ceea ce s-a discutat. În unele variante, Stănculescu îi spune: «Apără-te, îmi asum răspunderea». În altele, Dragomir îi informează că e atacat și Stănculescu îi spune să riposteze. Indiferent care a fost conversația reală, rezultatul este că, din acel moment, Aurel Dragomir decide că trebuie să tragă cu toate gurile de foc împotriva Inspectoratului de Securitate.
• Și în minutele care urmează se declanșează o canonadă din partea unităților militare, sediul Miliției și al Securității este făcut arșice, începe să ardă, iar ofițerii care mai erau în sediu se refugiază în subsol. Ulterior se va spune că dinspre Inspectoratul de Securitate și Miliție s-a tras, dar procurorii n-au descoperit decât câteva urme de gloanțe în pereții unității militare de peste drum, acolo unde era Dragomir. Și, cel mai probabil, era vorba doar de gloanțe care ricoșaseră. N-a existat un foc, niciodată nu s-a tras cu intenție dinspre Securitate și Miliție.
• După acest episod, practic se întâmplă și ceea ce va avea un impact absolut nimicitor asupra zilei de 22 decembrie și a Revoluției Române, în general. Pentru că, odată ce Dragomir l-a informat pe generalul Stănculescu că la Sibiu Securitatea și Miliția a atacat Armata, pe postul național de televiziune, începând cu ora 14:00, sunt difuzate anunțuri. La început, este vorba de crainicul Brateș care anunță că la Sibiu Securitatea atacă Armata și că unitățile militare nu mai au muniție, se fac apeluri disperate pe televiziune ca unități militare să se deplaseze în ajutorul lui Dragomir și a unităților de la Sibiu, să se ducă muniția acolo.
• Astfel se creează psihoza națională, că există un atac al securiștilor, al Securității împotriva Armatei. Cele mai importante momente sunt cele de la televiziunea națională, declarația generalului Militaru, de la ora 14:25, care apare pe ecranul televizoarelor și spune: «Opriți măcelul!».
• Este o frază care va rămâne ca un moment important în desfășurarea evenimentelor, procurorii militari o subliniază și spun că generalul Militaru nu avea de ce să spună «Opriți măcelul!», pentru că la București, la ora 14:25, nu se trăgea, lumea trăia euforia eliberării, însă, dacă ne uităm la cronologia evenimentelor, o să vedem că generalul Militaru se referea la ceea ce deja se întâmpla la Sibiu.
• Câteva ore mai târziu, generalul Gușă – care este șeful Statului Major al Armatei, proaspăt întors de la Timișoara – vine la televizor și face și el un apel ca unitățile militare de la Sibiu să înceteze să mai tragă și să intre în cazarmă, dar este deja mult prea târziu.
• Psihoza care va genera fenomenul terorist din zilele următoare celei de 22 decembrie este deja lansată la nivel național, totul pornind de la această situație de la Sibiu, în care Aurel Dragomir, încercând să își acopere, să spunem, participarea până în 22 decembrie, executarea ordinelor lui Nicu Ceaușescu și apoi degringolada și incapacitatea lui de a controla situația din jurul și din interiorul unității sale militare a generat această panică, a generat această poveste că unitatea sa militară este atacată de securiști înarmați”, explică istoricul Mădălin Hodor.

Cum au construit Iliescu și oamenii lui „psihoza teroriștilor”

Procurorii militari notează în rechizitoriul din 2022 că, în Sibiu, la fel ca în București, după orele 16:00 ale zilei de 22 decembrie 1989, întreaga forță militară s-a subordonat conducerii CFSN și, implicit, Consiliului Militar Superior (CMS). Pe linie militară au fost executate doar ordinele venite de la componenții CMS, subordonați CFSN.

După ce Ion Iliescu și Gelu-Voican Voiculescu, prin apariția televizată din seara zilei de 22 decembrie, au generat la nivel național psihoza securist-teroristă, civilii și militarii din Sibiu au intrat sub imperiul acestei psihoze. În același timp, ordinele venite de la comandamentul aviației militare – gen. Iosif Rus – au completat încă din seara zilei de 22 decembrie inducerea în eroare săvârșită de Iliescu și Voiculescu.

Focul fratricid, pe fond de psihoză, a fost și în Sibiu cauza survenirii de decese și răniri de persoane. În municipiul Sibiu s-a tras mult începând cu seara de 22.12.1989, ultima victimă înregistrându-se în data de 25.12.1989, cu excepţia cazului privind pe numitul Cornel Ilea, care a fost împuşcat în curtea UM 01512 Sibiu în data de 30.12.1989, în condiţiile în care a încercat să fugă de la bazinul unităţii militare unde era reţinut nedrept ca fiind terorist.

Psihoza terorist-securistă din Sibiu a stat la baza lipsirii de libertate și a vătămării psihice grave a multor persoane, într-un mod aparte, prin comparație cu restul țării.

Astfel, după epuizarea violențelor din oraș, în seara zilei de 22 decembrie 1989, mulți lucrători de Miliţie şi de Securitate au fost imobilizaţi, de multe ori agresaţi şi conduşi la UM 01512 Sibiu, unde au fost reţinuţi, diferite perioade de timp, până când Comisia de Anchetă, care a funcţionat în cadrul UM 01512 Sibiu, a dispus punerea lor în libertate, după ce s-a constatat că niciunul nu a acționat împotriva revoluției.

Alte cadre MI şi DSS (Direcția de Securitate a Statului) care au reuşit să părăsească zona inspectoratului şi nici nu au fost imobilizate de către manifestanţi s-au prezentat ulterior, benevol, ca urmare a comunicatelor TV şi radio difuzate în zilele care au urmat, la UM 01512 Sibiu sau au fost conduse de la domiciliile lor la aceeaşi unitate militară, unde au fost, de asemenea, reţinute şi cercetate de Comisia de Anchetă, apoi eliberate.

Până la eliberare, în sala de sport a UM 01512 Sibiu şi ulterior în bazinul de înot, desecat, au fost lipsite de libertate în mod abuziv peste 400 de persoane. Persoanele de sex feminin au fost reţinute separat, într-un alt corp de clădire.

Declaraţiile persoanelor ce au suferit lipsirea de libertate, arată că acestea, pe perioada reţinerii, au fost supuse unor acte extreme de violenţă fizică şi psihică (s-a recurs inclusiv la simularea într-un mod foarte realist, în repetate rânduri, a executării persoanelor reţinute). Totodată, au fost supuse la înfometare şi la diverse umilinţe din partea militarilor aflaţi în pază.

Vedere din satelit cu Sediul Miliției (stânga) și UM 01512 (dreapta). Cele două sedii sunt despărțite doar de str. Revoluției. Foto: Nicu Cherciu și Google Maps street view

Mărturiile ofițerilor de Miliție și Securitate ținuți ostatici la UM 01512

În continuare, Libertatea redă din ultimul rechizitoriu al Dosarului Revoluției (29.07.2022) mărturiile ofițerilor de Miliție și de Securitate ținuți ostatici la UM 01512 Sibiu, cu precizarea că printre ei se aflau și persoane civile considerate „suspecte”.

Martorul Petre Cristian Ene relatează că era bătut și când mergea la toaletă:

• „În data de 22.12.1989 am fost mutat în sala de sport a unităţii, unde am fost ţinut cu mâinile în sus câteva ore, după care am fost legat de mâini. Am stat până în data de 24.12.1989, orele 16:00, fără a ni se da apă sau alimente, timp în care am fost bătuţi de către toate cadrele ce intrau în sala de sport, fără a avea un motiv să ne lovească.
• Pe timpul cât am stat în bazin eram dezbrăcaţi, nu ni s-a dat nici măcar o pătură pentru a ne acoperi. Pentru a merge la toaletă trebuia să aşteptăm ore, iar când reuşeam să ajungem eram şi aici bătuţi. În bazin (aproximativ 50/20 m) eram câteva sute de persoane.
• Eu personal am suferit leziuni corporale la nivelul toracelui, postero-inferior şi contuzie forte a gambelor bilateral. În data de 25.12.1989 cadrelor de Miliţie şi Securitate li s-a ordonat să se prezinte la unităţi militare. Odată ce aceştia intrau pe poarta unităţii, erau introduşi în bazin alături de noi. În data de 27.12.1989 am fost pus în libertate împreună cu o parte din militarii în termen de la Securitate, urmând ca în zilele următoare să fie eliberate pe rând toate persoanele din bazin”.

Martorul Vasile Popa a fost amenințat că el și colegii lui vor fi executați:

• „Am fost introdus în clădirea arestului. În prima cameră se aflau şeful Securităţii şi cel al Miliţiei, ambii prezentând urme de violenţă. În cea de a doua cameră se aflau mai mulţi colegi de-ai mei, care de asemenea erau dezbrăcaţi şi prezentau urme de violenţă.
• Am fost introdus în cea de a treia cameră în care se aflau căpitanul P.I. şi sergent major P.M. de la Circulaţie şi o altă persoană pe care nu mi-o amintesc. Şi aceştia prezentau urme de violenţă, pe căpitanul P.I. văzându-l în momentul în care era bătut de către militarii din UM 01512, îşi făcuse necesităţile pe el de durere.
• În continuare au fost aduşi în arest mai mulţi colegi printre care sergent major P., dezbrăcat la maieu şi prezenta o leziune în umăr, probabil împuşcătură. Am intervenit pentru acesta, ştiind că este bolnav, să-i fie aduse haine. În aceste condiţii, am fost scos pe hol şi ameninţat cu împuşcarea de către elevii care asigurau paza.
• Am rămas în arest o zi sau două şi apoi am fost mutaţi în sala de sport, de unde am fost transferaţi ulterior în bazinul de înot al unităţii militare. Cât m-am aflat în sala de sport am fost legaţi la mâini fiecare şi aşezaţi pe rânduri, în şezut, cu atenţionarea că la cea mai mică mişcare vom fi împuşcaţi. La intrarea în sala de sport am fost deposedaţi de bunurile personale sub ameninţarea armelor.
• Condiţiile de igienă, de hrană şi apă au fost inexistente. În sala de sport ne-a fost adusă doar pâine uscată. În ziua următoare, a fost lansat un zvon că vom fi împuşcaţi în grupuri de câte 5-6. În astfel de grupuri s-a făcut de fapt transferul nostru din sala de sport în bazinul de înot al unităţii. În bazin am coborât pe o scară având mâinile legate. În bazin a început să ni se aducă mâncare şi apă.
• Exista o singură cană şi 6-10 gamele din care mâncam, pe rând, fără spălarea respectivelor vase. Am fost scos la anchetă de câteva ori, fiind audiat de mai mulţi procurori. Niciunul dintre aceştia nu mi-a spus pentru care fapte sunt cercetat, iar unii erau confuzi în privinţa identităţii mele. Eram acuzat că mi-aş fi transportat fiica cu autoturismul unităţii la diferite meditaţii însă eu nu am o fiică. Sau că nu aş fi aprobat pachete la arestaţi, deşi aceştia ar fi avut aprobare de la procurori – lucruri neadevărate, întrucât competenţa era a şefului Miliţiei judeţene.
• Cred că am rămas în bazin până în jurul datei de 01-02.01.1990, când de la anchetă am fost dus în arestul garnizoanei, întrucât aş fi fost o «pasăre rară». Cât timp m-am aflat în sala de sport şi în bazin locotenent colonel Aurel Dragomir a venit de mai multe ori şi ne-a imputat că am fi omorât oameni şi că vom fi băgaţi la puşcărie. Se adresa militarilor din pază, ordonându-le ca la cea mai mică mişcare să tragă în noi, fără somaţie. Dragomir mai afirma că are aprobarea guvernului să distrugă clădirile din jurul unităţilor militare pe o rază de 200 m, acolo unde se adăpostesc cuiburile de terorişti. Mai arăt că în timp ce ne aflam în sala de sport se trăgea cu arme automate de către militarii care ne păzeau către exterior pe geam, fără o ţintă anume”.

Martorul Nicolae Deac relatează despre teroarea psihologică la care a fost supus:

• „Am fost condus în arestul unităţii militare unde se mai afla şi cpt. Toma Vicenţiu, mr. Sonca Ion, lt.col. Popescu Ion şi alte cadre, cu toţii prezentând urme de violenţă puternică la nivelul corpului şi capului. De la arest, după aproximativ 2 ore, am fost conduşi sub escortă la sala de sport, unde se mai aflau încă aproximativ 200 de persoane, cadre ale Miliţiei şi Securităţii, dar şi persoane civile considerate suspecte.
• Sistemul de pază în această sală de sport era asigurat de un pluton înarmat cu puşti mitralieră şi două mitraliere montate pe afet, cu puşcaşi în poziţie de tragere permanent (culcat pe burtă).
• Aici am recunoscut şi alte cadre cunoscute de către mine, care de asemenea prezentau urme de violenţă. Deplasarea la toaletă se efectua în poziţia în genunchi, cu mâinile la ceafă, fiind escortaţi de militari înarmaţi. De asemenea, arestat împreună cu noi era şi mr. Iancu Octavian – medicul şef al inspectoratului, şi care, deşi a solicitat în repetate rânduri mai multe medicamente şi materiale sanitare, nu a primit nimic din cele solicitate.
• Pe 24.12.1989, în jurul orelor 16:00, am fost mutaţi pe rând în bazinul de înot din incinta unităţii, fiind escortaţi de către militari. La ieşirea din sală, militarii executau rafale în plan înclinat, cu rol de intimidare a noastră şi a celorlalţi rămaşi temporar în sala de sport.
• Am rămas în incinta bazinului de înot până pe data de 30.12.1989, când, în jurul orelor 10:00, am fost chemat în anchetă de către o Comisie de Anchetă a Procuraturii Judeţene Sibiu, care mi-a emis ordonanţa cu nr. 2741/30.12.1989, prin care m-i se comunica că nu mă fac vinovat de comiterea de infracţiuni împotriva poporului în timpul Revoluţiei.
• Nici în perioada cât am stat în bazin nu am primit îngrijiri medicale şi nici medicamente în ciuda rănilor şi fracturilor vizibile. Hrană ni s-a oferit după trei zile, odată pe zi, aceasta fiind servită în 10 castroane cu 10 linguri pentru un nr. de 300 persoane. După servirea mesei eram aliniaţi pentru a ne deplasa la toaletă, aceasta fiind singura pe care o puteam folosi”.

Martorul Constantin Dragomir arată că „asistenţa medicală a fost zero”:

• „Pe la orele 16:30 s-au auzit zgomote produse de proiectile grele şi se simţeau lovituri puternice în clădirea în care ne aflam. Am realizat că se trăgea cu tunuri, pentru a dărâma clădirea şi a ne zdrobi sub dărâmături.
• Toţi au fost de acord că trebuie să părăsim clădirea şi am sărit pe rând pe o fereastra a laboratorului foto de la parter. Ajuns in strada am văzut mai mulţi indivizi ieşind din clădirea poliției cu braţele pline de bunuri furate din camera de corpuri delicte, alţii îi loveau bestial pe colegul A. V., iar alţi infractori îi loveau cu nişte bâte pe subofiţerul V., pe care l-au omorât.
• O altă «echipă de revoluţionari» l-a atacat pe col. r. T N, spitalizat ulterior de pe urma loviturilor primite, afectându-i grav starea de sănătate. Am vrut să merg în Hipodrom, dar nu am putut traversa b-dul Milea din cauza focului ce se executa către hotelul Continental din clădirile şcolii militare. Am luat-o în dreapta spre P-ţa Unirii, dar au ieşit nişte derbedei din scara unui bloc, m-au cunoscut după pantalon că sunt poliţist şi m-au atacat.
• Văzându-mă cu toată faţa plină de sânge, unul din ei a strigat «lăsaţi-l că-i ajunge», dar unii continuau să mă lovească. Dumnezeu i-a adus pe domnii M. şi A. Aceştia m-au tras dintre atacatori cărora le-au explicat ca mă cunosc şi că mă ştiu ca fiind un om de treaba.
• Înainte de a interveni cei doi, agresiunea a cărei victimă am fost «pentru victoria Revoluţiei» s-a dublat şi de o tâlhărie, întrucât am fost descălţat de o pereche de ghete noi îmblănite de aceşti «revoluţionari». Rămas desculţ, am fost condus în curtea Inspectoratului, la intrarea la Serviciul Paşapoarte, unde mai erau și alte cadre M.I., am fost puşi cu mâinile pe gard, iar militari MApN şi civili înarmaţi ne scuipau şi ne loveau cu paturile armelor.
• Unul din momentele cutremurătoare l-am trăit când am fost conduşi în curtea UM 01512. Printre firele de curent electric căzute la pământ, am văzut pe trotuar mulţi colegi de-ai noştri, morţi prin împuşcare. Păziţi ferm de militari înarmaţi, în curtea UM 01512 ni s-a efectuat percheziţia corporală individuală.
• După percheziţionarea câtorva colegi, a început să se lase întunericul şi ne-au condus încolonaţi pe patru rânduri spre sala de sport. Poarta de intrare în curte din dreptul sălii era căzută la pământ şi un revoluţionar feroce, aflat pe trotuar în dreptul porţii, a armat automatul şi l-a îndreptat spre coloană, cu intenţia de a trage în noi. Înainte de a-şi pune planul în aplicare, unul din militarii în termen care gardau coloana l-a împuşcat pe loc.
• Am fost legaţi apoi de mâini cu câte o sfoară groasă şi obligaţi, sub ameninţarea armelor, să stăm cu mâinile sus. Pe una din laturile sălii de sport era amplasat dispozitivul care ne păzea – uitasem să relatez că noi eram «teroriştii» – dispozitiv compus din mai mulţi militari cu pistoale mitralieră şi vreo trei mitraliere, toate armele cu cartuş pe țeavă. Servantul unei mitraliere a aţipit cu degetul în garda trăgaciului.
• Ni se spunea că noi am comis infracţiunea de genocid, că am otrăvit alimentarea cu apă a oraşului, dar culmea, că nu a murit nimeni otrăvit. Totul a fost pregătit în aşa fel încât noi să fim condamnaţi la moarte. În sala de sport era foarte frig. Eu eram desculţ, unele geamuri erau sparte şi era curent. În curtea şi în jurul unităţilor militare era spectacol de gloanţe, zgomot şi fum pentru a se crea panică, frică, teroare, lucru care a durat peste o săptămână.
• Nu ni s-a dat apă, pentru că «era otrăvită». Prin 23 decembrie seara ni s-a adus ceva mâncare. Comandantul nostru a fost lovit brutal cu arma, pentru că a cerut un tratament corespunzător pentru subordonaţii săi.
•  În 24 decembrie ne-au mutat în bazinul de înot. Sistemul de paza descris mai sus a fost instalat şi aici. Eram peste 500 de oameni la care se servea mâncarea din 25 de gamele, cu 25 de linguri, care nu se spălau şi erau date de la unul la altul.
• Asistenţa medicală a fost zero. În prima săptămână, medicul nostru – col. dr. Iancu Octavian – primise o sticluţă de 50 ml alcool sanitar, un tampon mic de vată și câteva tablete, pentru o mulţime de oameni răniţi cu arme de foc, cu diverse alte plăgi şi echimoze rezultate din agresiunile la care au fost supuşi, cu diverse alte afecţiuni.
• Până prin 28 decembrie nu am văzut cum arată săpunul. Eu am primit încălţăminte şi un veston doar în 25 decembrie. Conform ultimatumului transmis prin mass media, în 25 decembrie s-au prezentat la faimosul bazin toate cadrele M.I.
• Când am fost eliberat, pe la sfârşitul lunii ianuarie, am văzut că în jurul unităţilor militare ale MApN toate casele erau ciuruite de gloanţe, unele chiar «rase», ruine.
• Nu pot să nu relatez momentul când mai-marilor zilei le-am explicat cu toţii că suntem ţinuţi ilegal în stare de arest, că avem şi noi copii, etc., iar S. ne-a spus: «Să nu vă doară pe voi capul, că are cine să f*** nevestele voastre».
• Contrar dispoziţiilor Regulamentului Disciplinei Militare si Codului penal, condiţiile din sala de sport si din bazinul în care am fost ţinuţi au fost oribile. Nu mai reţin după câte zile, au fost aduse nişte saltele cazone, pe care ne înghesuiam care apucam, restul direct pe gresia bazinului, rece bineînţeles.
• Am uneori dureri insuportabile, care nu se pot descrie în cuvinte, rămân blocat într-o poziţie zile întregi şi numai un tratament şi o medicaţie foarte atentă mă ajută să-mi revin după câteva zile, dar durerile persistă. Eu nu mai ştiu cum este să nu te mai doară nimic”.

Ofițer DSS: „Puterea a fost preluată chiar de cei pe care-i urmăream noi”

Cu referire la evenimentele desfăşurate în Sibiu şi nu numai, a fost audiat ca martor și un fost ofițer de Securitate, Ioan Rușan, fost șef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110:

• „În decembrie 1989 eram cadru al DSS şi făceam parte din unitatea 0110 – contraspionaj ţări socialiste. Eu am fost şeful colectivului anti-STASI (serviciul de informaţii al RDG), aşa că am luat contact doar tangenţial cu colegii care desfăşurau activităţi anti-KGB.
• Într-un interviu pe care l-am acordat mai demult, am spus că în decembrie 1989 puterea a fost preluată chiar de cei pe care-i urmăream noi. După Revoluţie, când îndeplineam funcţia de şef al Departamentului de Informaţii Sibiu (SRI) am primit ordin să efectuez o cercetare în vederea obţinerii de date pentru clarificarea evenimentelor de la Sibiu din decembrie 1989.
• Cu privire la comandantul UM01512 Sibiu, colonelul Aurel Dragomir, consider că a fost depăşit de situaţie. Era relativ tânăr şi era cunoscută apropierea sa de Nicu Ceauşescu, mergea până la servilism. Atitudinea lui de până la 22 decembrie întăreşte afirmaţia mea, el cerându-i personal aprobarea lui Nicu Ceauşescu de a interveni cu trupe militare în vederea restabilirii ordinii în Sibiu, afirmând că cei de la MI nu fac faţă.
• După fuga lui Ceauşescu atitudinea lui s-a schimbat, iar deciziile lui au fost nu doar greşite, dar şi lipsite de umanism. Este cunoscut episodul uciderii celor care, în nevoie, de teama maselor populare, au sărit gardul, după ce iniţial a existat o înţelegere în acest sens cu conducerea unităţii militare (…) Nu cred că Dragomir a făcut parte dintr-o diversiune, deoarece era mult prea ataşat de familia Ceauşescu”.

Fotografii: Nicu Cherciu și Google Maps street view

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro