Etiopianul care vrea ca fiicele lui să înveţe în România: "Nu ai idee cât de disperat sunt să le aduc aici!"

Este din Etiopia, are 39 de ani şi a venit în România în urmă cu aproape un an. Singurul lucru care nu-i place aici este frigul. În rest, iubeşte românii, „pentru că sunt prietenoşi şi nu sunt rasişti”. Şi vrea să-şi aducă aici soţia şi cele două fiice, ca ele să studieze la şcolile româneşti şi să aibă şansa unor joburi şi a unor vieţi mai bune. „Nu ai idee cât de disperat sunt să le aduc aici! Nu ai idee cât de dor îmi este de ele!”, îmi repetă în timpul întâlnirii noastre.

Numele lui este Kalewold, a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor şi a fost manager financiar la filiala din Etiopia a unui producător important de încălţăminte din Europa. Când firma s-a închis, a trebuit să îşi caute de muncă în altă parte. A ales România. 

„Din păcate, la noi sunt nişte limitări în domeniul afacerilor, pentru că situaţia nu este una bună. Taxele, legislaţia, birocraţia nu sunt bune. Sunt locuri de muncă puţine, chiriile sunt mari şi apartamentele sunt mici. A trebuit să plec”, îmi explică bărbatul.

"Îmi era teamă că poate românii ar fi rasişti"

Înainte de a veni în ţară, îi era teamă: dacă românii sunt rasişti? I-a trecut frica asta repede.

„Îmi place totul aici. Românii sunt ospitalieri şi prietenoşi. Sunt foarte drăguţi. Nu am fost discriminat din cauza culorii pielii mele, ceea ce mi s-a părut uimitor. Sunt foarte paşnici. Îmi era teamă că poate românii ar fi rasişti, dar nu a fost aşa. În schimb, am fost în Viena, la sora mea, şi am simţit că nu ne plac. Nu erau fericiţi să ne vadă. Pur şi simplu am simţit asta”, îmi povesteşte Kalewold.

În Bucureşti, etiopianul lucrează la o firmă de livrări. E manager de operaţiuni, conduce echipa din Etiopia de livratori. Iar povestea lui este una bună, susţine el.

„Sunt norocos. Iubesc compania asta. Şi pe şefii mei. Am trei şefi cu care mă înţeleg foarte bine, sunt drăguţi şi mă înţeleg. Mă respectă. Şi eu îi respect pe ei, că mi-au oferit această şansă”, spune Kalewold.

- Dar eu cred că nu eşti doar un om norocos. Eu cred că eşti şi un om foarte bine pregătit. Eşti educat. Nu e noroc. Ci e munca ta, îi răspund.

- Da, cred că da. Poţi să scrii şi asta în articolul tău?, întreabă, râzând.

- Da, cred că pot. Sunt fericit cu locul în care sunt acum. A trebuit să accept şansa care mi-a fost oferită. Ştii, eu am plecat din Etiopia cu gândul să accept şi un job sunt nivelul meu pentru început. Pentru că, dacă nu faci asta într-o ţară străină, rişti să te transformi într-un ratat. Eu nu vreau să fiu un ratat, răspunde el.

Îmi explică şi cum colegii lui chiar îi sunt o familie. Pentru că asta face parte din cultura lui. De care e foarte mândru.

„Toţi colegii mei suntem etiopieni. Suntem prieteni, trăim ca o familie. Şi nu mă simt atât de singur. Lucrăm împreună. Face parte din cultura noastră: să trăim împreună şi să împărţim mâncarea. Uite, de exemplu, avem un singur fel de mâncare. Noi mâncăm cu mâna. Din aceeaşi farfurie. Asta e familia în cultura mea”, spune Kalewold.

De la discuţiile despre muncă ajungem la cele despre familie. Are cinci fraţi şi trei surori. Şi toţi sunt plecaţi în lume: el e în România, o soră e în Austria, iar ceilalţi trăiesc în America. 

"Mă rog în genunchi în fiecare seară să le aduc aici cât mai repede"

Şi ce-şi doreşte cel mai mult? Să-şi aducă soţia şi cele două fete, de 11 şi 9 ani, în România. Acesta e momentul în care ochii îi înoată în lacrimi, iar vocea i se gâtuie de emoţie.

„Soţia şi fiicele mele locuiesc în Etiopia. Şi vreau cu disperare să le aduc în România. Sunt mai mult decât disperat. Nu ai idee cât de disperat sunt să am familia lângă mine! Să trăim împreună, să lucrăm aici. Familia este totul. Fetele mele vor avea oportunitatea să studieze aici şi, dacă îşi vor termina studiile, vor avea alte şanse. Vor fi studente aici. Merg la muncă în fiecare zi şi doar pe ele le am în minte. Eu, acum, aici, trăiesc doar pentru ele. Când veneam aici, era în jurul Paştelui. Şi fiica mea mai mare plângea atât de tare! Că va fi ultimul Paşte pe care îl vom petrece împreună. Mi s-a rupt sufletul. Nu am cuvinte să îţi explic ce am simţit. Am ajuns aici şi m-a sunat plângând: să mă întorc, că îi este greu fără mine. Nu le-am văzut de aproape un an!”, spune Kalewold.

Îl întreb când crede că le va putea aduce în România, iar el îmi arată pe telefon o fotografie cu o icoană a Fecioarei Maria.

„Când Dumnezeu va permite vor ajunge aici. Eu mă rog în genunchi în fiecare seară să le aduc aici cât mai repede. Deocamdată nu am bani să le aduc aici, dar strâng cât pot. Eu cred că copiii trebuie să craescă alături de mamă şi de tată. Aşa pot ajunge oameni buni. Aşa au şanse mari să devină adulţi sănătoşi”, crede Kalewold.

Fata din Etiopia care vrea să lucreze în domeniul turismului în România

Asmelashi Ketema Rodas are 21 de ani. Şi ea îşi doreşte să îşi aducă aici fratele mai mic, care are doar 16 ani. Acum e chelneriţă într-un restaurant cu specific etiopian din Capitală, dar pe viitor vrea să lucreze în domeniul turismului, acesta fiind domeniul în care a absolvit facultatea din Etiopia. Ea e de patru luni în ţara noastră.

„Oamenii sunt foarte drăguţi aici. Şi a contat foarte mult pentru mine că românii sunt creştini. De asta am ales să ajung aici. Am început să lucrez în restaurant, pentru că vreau să învăţ limba, iar pe viitor să lucrez în turism. Acum ştiu să spun «bună!» şi «mulţumesc!». Zic «mulţumesc» de multe ori pe zi aici, când primesc bacşiş”, spune Asmelashi, râzând.

În octombrie 2023, România avea un total de 200.243 de cetăţeni străini. 87% dintre aceştia aveau permise de şedere temporară, iar restul erau beneficiari de protecţie internaţională. În 2024, cota de lucrători străini stabilită de Guvernul României, se ridica la 100.000 de noi angajaţi.