ARTICLE AD BOX
„Scandalos, este pur şi simplu scandalos şi revoltător. Am aterizat acum la Viena şi, cum am coborât din avion, am fost supus în mod abuziv şi discriminatoriu unui proces de verificare de către poliţia lui Karner (ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner – n.r.), în condiţiile în care suntem oficial de o săptămână în Schengen”, a scris Eugen Tomac, într-o postare pe Facebook.
Europarlamentarul mai spune că „dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisiei Europene, dacă va dori votul meu, să acţioneze la CJUE acest abuz de putere”.
El a susţinut că România a pierdut, din 8 decembrie 2022 până în prezent, când Austria a votat pentru intrarea în Schengen a Croaţiei şi împotriva intrării României, peste 10 miliarde de euro, pentru că economia ţării noastre nu beneficiază de Piaţa Unică Europeană.
„Ursula von der Leyen trebuie să apere acum Tratatul şi să oprească imediat această formă de discriminare absurdă! Ursula von der Leyen, you must act now and stop this abuse and discrimination against Romanians orchestrated by the Nehammer Government!!!”, a adăugat Tomac.
În urmă cu o săptămână, europarlamentarul Vlad Gheorghe spunea că a fost verificat pe 1 aprilie, la aterizarea în Paris.
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
„Discriminarea continuă, chiar dacă România este în Schengen. Voi transmite plângeri oficiale Comisiei Europene și aeroporturilor din statele membre unde românilor încă li se controlează pașapoartele, deși din 31 martie țara noastră este parte din spațiul unic de circulație european pe cale aeriană și maritimă”, a transmis Vlad Gheorghe.
„Am fost personal verificat la aterizarea în Paris, ieri, pe 1 aprilie, fără să primesc vreo explicație. Am primit numeroase mesaje de la cetățeni români verificați în mod similar pe aeroporturile din Amsterdam și Munchen. Repet, nu prin sondaj, nu aleatoriu, ci în mod evident organizat un punct de verificare documente de către poliția de frontieră la coborârea din avioanele care zburau dinspre România.
Bâlbâiala polițiștilor interpelați de către mine pe aeroportul din Paris confirmă că nu a existat vreo acțiune de control de rutină”, spunea europarlamentarul.
România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim începând cu 31 martie 2024. Astfel, românii care merg în țările Schengen nu vor mai fi supuși controlului de frontieră la aeroporturi și porturi.
FANATIK.RO
Soluția ieftină și eficientă care îți poate salva întreaga recoltă. O poți face acasă și are beneficii uimitoare
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Bianca Drăgușanu și fiica ei, asortate în Dubai din cap până în picioare. Cum arată și cât costă ținutele Dolce & Gabbana
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
FANATIK.RO
Locurile din România unde au apărut primele vipere. La ce trebuie să fie atenți turiștii care ajung aici
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Observatornews.ro
Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au surprins momentul când a fost găsit cadavrul
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine