Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Eurostat: România are cea mai mare inflație anuală din UE, pentru a șasea lună la rând

1 day ago 3
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Economic Eurostat: România are cea mai mare inflație anuală din UE, pentru a șasea lună la rând

România a înregistrat pentru a șasea lună la rând cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Sursa foto: Profimedia Images

Rata anuală a inflației în România plasează țara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană pentru a șasea lună la rând, transmite Agerpres, care citează Eurostat, organismul pentru statistică al blocului comunitar.

În august, rata anuală a inflației în UE a scăzut până la 2,4%, comparativ cu un nivel de 2,8% în iulie.

Tot în august, România a înregistrat un avansa anual al prețurilor de 5,3%, conform datelor Eurostat publicate miercuri. În acest "top" nedorit, țara noastră este urmată de Belgia (4,3%) și Polonia (4%).

La polul opus, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației înregistrate în august 2024 au fost Lituania (0,8%) și Letonia (0,9%).

Comparativ cu datele din iulie 2024, rata anuală a inflației a scăzut în 20 state membre, inclusiv în România (de la 5,8%, până la 5,3%), a rămas stabilă într-o singură țară şi a crescut în alte șase state membre.

Citește și

Recomandare din top articole

vine criza globala companiile romanesti taie aproape un sfert din bugetele it urmand tendinta la nivel mondial

BNR anunță o prognoză de inflație de 4% la sfârșitul acestui an

La București, Institutul Național de Statistică, INS, a informat săptămâna trecută că rata anuală a inflației a coborât, în luna august, la 5,1%, de la 5,42% în iulie.

Potrivit INS, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25%, cele nealimentare cu 4,35%, iar serviciile, cu 8,60%.

Rata anuală a inflației în august 2024 comparativ cu august 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum, IAPC, a fost 5,3%, conform instituției citate.

Banca Națională a României a revizuit în scădere, de la 4,9% la 4%, prognoza de inflație pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârșitul lui 2025.

Read Entire Article