Floriana Cristiana Matei, expert în controlul serviciilor secrete: „După integrarea României în NATO și UE, controlul civil asupra SRI și SIE a intrat într-o perioadă de degradare”

Control parlamentar ineficient

Percepția publică este însă că parlamentarii din legislatura trecută nu și-au îndeplinit atribuțiile de control cu seriozitate, câtă vreme nu au descoperit nici cea mai mică neregulă în interiorul acestor instituții. 

De altfel, studiile din mediul academic confirmă ideea de mai sus: după integrarea României în NATO și UE, controlul parlamentar a intrat într-o perioadă de degradare. 

Aceasta este și concluzia Florinei Cristiana (Cris) Matei, PhD, profesor la Școala Postuniversitară Navală a Statelor Unite, din Monterey, California, unde predă cursuri din domeniile relațiilor civili-militari, intelligence și homeland security, pentru studenți civili și militari ai guvernelor Statelor Unite și țărilor aliate și partenere ale Statelor Unite. 

Într-un interviu pentru Libertatea, Matei explică în ce constă cadrul legislativ astfel încât controlul parlamentar al serviciilor secrete să fie unul eficient, la ce capitole România a înregistrat performanță și care ar fi punctele slabe. 

Matei spune că un rol inedit al serviciilor secrete îl reprezintă sprijinul pe care îl oferă decidenților în domeniul prezervării patrimoniului național și cultural, o practică existentă în unele noi democrații, exercitat de forțele armate (așa cum am învățat de la studenții săi – ofițeri ai armatelor din America Latină și Asia), în colaborare cu serviciile de intelligence.

Recomandări

Cătălin Coman, polițistul pensionar din sectorul 5 care și-a amenințat vecina cu moartea, rămâne fără armele de foc. „Am devenit o ţintă pentru clanurile mafiote”

Dacă aceste misiuni nu sunt însă stabilite de un cadru legislativ clar și robust, ele ar putea conduce la corupție și politizare deoarece serviciile secrete pot include orice și pe oricine în categoria de „criminal” sau „dușman” al patrimoniului.

Matei este Associate Editor în cadrul Jurnalului International de Intelligence și Counterintelligence și până în martie 2025 deține funcția de chair al Secției de Studii în Intelligence din International Studies Association Convention (ISA).

Floriana Cristiana Matei, expert în controlul serviciilor secrete. Foto: nps.edu

Cum se poate face un control civil eficient asupra serviciilor secrete

Libertatea: În România, percepția publică este că cele două comisii parlamentare de control SRI și SIE nu își fac deloc treaba. Care ar fi indicatorii pe care societatea civilă ar trebui să îi urmărească atunci când încearcă să evalueze dacă aceste comisii parlamentare chiar își fac în mod eficient treaba sau nu?

Cristina Matei: Într-o democrație consolidată, controlul legislativ asupra serviciilor secrete presupune un spectru larg de acțiuni cum ar fi: stabilirea cadrului legislativ și al politicilor necesare structurării și funcționarii serviciilor, legiferarea modului prin care Parlamentul își va exercita controlul cu privire la activitatea acestor servicii, monitorizarea de către Parlament, prin comisiile permanente, a implementării legislației și politicilor de către serviciile de intelligence, iar atunci când este cazul, forul legislativ hotărăște și îndeplinește revizuirea legilor și politicilor care privesc serviciile de informații, monitorizarea și controlul asupra structurii, personalului și a activităților desfășurate de instituțiile în cauză.

Recomandări

Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf

Și aprobarea bugetelor serviciilor de intelligence de către Parlament, care, de asemenea, monitorizează și execuția acestor bugete. 

În acest context, de jure comisiile parlamentare de control SRI și SIE sunt unele dintre cele mai puternice în ceea ce privește atribuțiile de exercitare a controlului civil democratic asupra celor două agenții – mai ales după reforma din 2017 (aș adăuga ca aceste două comisii au autoritate similară cu cea a omoloagelor lor din Statele Unite).  

Atribuțiile comisiilor de control al SRI și SIE includ, inter alia: inițierea de proiecte de legi privitoare la securitatea națională a României; verificarea constituționalității și respectării cadrului legislativ în executarea activităților și operațiunilor de intelligence, investigarea/anchetarea în urma acuzațiilor de culegere ilegală de informații, audierea candidaților propuși de președintele României pentru pozițiile de director ai acestor instituții, dreptul de convocare și somare a liderilor și personalului serviciilor secrete respective, evaluarea rapoartelor anuale întocmite de directori, solicitarea de informații și date de la cele două agenții, pe care cele două instituții în cauză sunt obligate prin lege să le furnizeze legiuitorului, investigarea conducerii și personalului acestor instituții și efectuarea de vizite neanunțate la sediile celor doua organizații de intelligence. Totodată, Parlamentul României este și un consumator de intelligence produs de agențiile respective. 

Recomandări

România va vinde gaz Germaniei din exploatările Neptun Deep din Marea Neagră. Acord încheiat de OMV

Aceste atribuții conferă comisiilor parlamentare oportunități de executare atât a unui control proactiv, de tip „police patrol” („patrula de poliție”) dar și reactiv, de tip „fire alarm” („alarma de incendiu”), potrivit bine-cunoscuților experți în domeniu, Mathew D. McCubbins and Thomas Schwartz. Controlul de tip „police patrol” constă în acțiuni, de multe ori neanunțate – de exemplu vizite conduse de membrii comisiilor la sediile instituțiilor – de evaluare a modului în care serviciile de intelligence își fac treaba, care urmăresc prevenirea ilegalităților și încălcării principiilor și normelor democratice.  

Controlul de tip „fire alarm” se manifesta atunci când societatea civilă, sau personalul din cadrul agențiilor de intelligence – care expun abuz, ilegalități, corupție în cadrul serviciilor – sună o alarmă de încălcare a cadrului și normelor legale de către aceste instituții, obligând agențiile oficiale de control civil, legislative si juridice, de exemplu, să își exercite rolul și să pornească audieri, anchete etc. 

Ce nu funcționează în România pentru un control civil eficient

– Pe hârtie stăm bine, practica ne omoară. În România, controlul de tipul „police patrol” din partea parlamentarilor nu funcționează. Parlamentarii români în general intră în tipologia majoretelor, descrisă de Loch Jonhson, care susțin public că totul este perfect când vine vorba de funcționarea serviciilor. Astfel, monitorizarea informală a serviciilor secrete din partea societății civile devine și mai importantă, însă nici această componentă nu mai există în România. 

– Cercetarea mea comparativă a controlului parlamentar de peste două decenii arată că aceste comisii – inclusiv cele două comisii din România – suferă de pe urma unui cerc vicios de vulnerabilități, constrângeri și chiar obstacole care împiedică efectuarea eficientă a controlului legislativ.

În paralel, obstrucționarea activității lor duce la propagarea de scandaluri etc., care de multe ori sunt ilustrate și amplificate de presă și care influențează opinia publică despre incompetența, fie a serviciilor în cauză, fie în ceea ce privește controlul civil democratic. 

Indicatorii pe care societatea civilă ar trebui să îi urmărească, atunci când încearcă să evalueze dacă aceste comisii parlamentare își fac în mod eficient treaba, sunt următorii: 

• Secretizarea exagerată. Secretizarea/clasificarea de informații, metode, și surse este un sine qua non pentru eficacitatea serviciilor de informații. Atunci când clasificarea devine exagerată – manifestată, de exemplu, prin refuzul aproape constant al executivului de a furniza legiuitorului informații referitoare la identitatea surselor și metodelor, sau comiterea deliberată a sperjurului pe timpul audierilor sau investigațiilor – ea poate submina controlul democratic.
• Expertiza limitată (sau chiar absența expertizei) în domeniul de intelligence a parlamentarilor. Nu toți membrii comisiilor legislative de control al serviciilor secrete înțeleg care sunt amenințările la mediul actual de securitate națională, regională și globală. Numeroase lacune afectează capacitatea parlamentarilor de a-și forma o opinie avizată privind rolul și locul agențiilor de intelligence într-o democrație sau asupra activității de intelligence, mai ales când este vorba de necesitatea de investire în programe (tehnice) sofisticate și costisitoare.
• Interes și motivații limitate (sau chiar absente) pentru parlamentari în alegerea unei cariere de control legislativ al serviciilor secrete. Membrii comisiilor de cele mai multe ori nu au voie să divulge detalii legate de munca lor de control, si prin urmare nu pot convinge electoratul că activitatea lor este necesară și benefică alegătorilor, în consecință apartenența la aceste comisii nu conferă capital politic – voturi. Aceasta dificultate devine mai proeminentă în cazul în care serviciile secrete sunt înconjurate de probleme, scandaluri și eșecuri repetate, iar aceste probleme sunt puse pe seama controlului parlamentar deficient. 

Un fapt amuzant – ce-i drept, trist, în același timp – relevat de cercetarea mea comparativă pe mai multe state este că de multe ori când parlamentarii întârzie la prima reuniune unde se distribuie locurile în comisii, aceștia primesc comisiile de intelligence sau apărare. Bătălia este de multe ori pe comisiile de externe sau buget. În plus, termenii securitate și informații au o conotație negativă asociată cu trecutul non-democratic. 

• Partizanatul, care se manifestă prin incapacitatea sau inabilitatea membrilor comisiilor – chiar și din același partid politic – de a ajunge la un acord privind exercitarea activității de control (de exemplu, ce să includă în legislație, sau ce să ancheteze). 
• Cooptarea comisiilor de intelligence de către serviciile secrete – prin care aceste agenții determină comisiile să acționeze ca promotori ai intereselor acestor instituții versus agenți de control ai activității de intelligence.  

– Cum învață parlamentarii în democrațiile consolidate să controleze serviciile secrete?

– Interesul politicienilor în domeniul de intelligence este un ingredient cheie – parlamentarii din democrațiile consolidate au la dispoziție câteva oportunități de a acumula expertiză în domeniul controlului civil democratic asupra serviciilor secrete. În unele state, unii parlamentari provin din cadrele sau conducerea serviciilor de informații din țările respective. 

Experiența în serviciile de intelligence i-a expus la cultura și practica de intelligence și, prin urmare, pot cu ușurință să îndeplinească misiunea de control asupra serviciilor secrete. Acești membri cunosc ce ar putea „ascunde” sau „omite” serviciile de informații în cazul unei investigații sau audieri, știu ce întrebări să pună liderilor și ofițerilor de informații, înțeleg nevoia de protejare a surselor și metodelor de intelligence. 

– La noi, în cultura politică românească, acest tip de parlamentar provenind din zona serviciilor secrete nu ar avea credibilitate, tocmai pentru că nu a apărut în spațiul public profilul parlamentarului gardian, cel extrem de riguros în raport cu legalitatea sau politizarea serviciilor secrete. 

– O altă modalitate de a învăța practica de control parlamentar provine din eforturile societății civile, de multe ori printr-o colaborare cu serviciile secrete. Mulți parlamentari pot participa la cursuri de specialitate din universități civile sau din cadrul serviciilor de intelligence, sau au posibilitatea de a învăța din dezbaterile din presă despre rolul și locul serviciilor de intelligence într-o democrație sau despre rolul legislativului în controlul de intelligence. 

Rolul experților independenți în analiza controlului serviciilor secrete

– În România acest tip de „învățare” a fost compromis. În fapt, au existat multe investigații de presă care au arătat că parlamentarii se înscriu la aceste cursuri ca să împrietenească cu conducerea serviciilor secrete, ca să parvină profesional, nu să învețe cum se face controlul democratic civil. În fapt, cred că ar fi nevoie de mai mulți experți independenți. 

– În democrațiile consolidate, acești experți se numesc „staffers”, iar ei pot îndeplini o varietate de funcții care să fortifice cunoștințele membrilor comisiilor parlamentare în ceea ce privește activitatea și controlul serviciilor secrete. 

Unii sunt experți personali, care nu sunt atașați permanent la o comisie, ci servesc direct politicienii, și pe care îi urmează dacă/când schimba comisiile. Alții sunt angajați permanenți (care rămân în comisiile de specialitate indiferent de ce se întâmplă cu membrii comisiilor) și prin activitatea și rolul lor – de consiliere și cercetare – ajung să expună politicienii la o varietate de topici și problematici de interes pentru activitatea lor zilnică, inclusiv controlul serviciilor secrete (ca de exemplu, acordarea de ajutor în revizuirea rapoartelor întocmite de serviciile de intelligence, exercitarea controlul bugetar, sprijin în conducerea investigațiilor și proiectelor de lege). 

În această categorie intră și grupurile care sunt stabilite pentru a face cercetări și publică rapoarte pe diferite tematici de interes pentru legiuitori. De exemplu, Congresul Statelor Unite beneficiază de Congressional Research Service (CRS), care pune la dispoziția membrilor puterii legislative rapoarte și analize alcătuite în urma unei cercetări riguroase, obiective si non-partizană. 

Expunerea la practici pozitive de control legislativ – prin întâlnirea și schimbul de experiență cu omologi din alte democrații consolidate – constituie o altă sursă de expertiză pentru parlamentari. În mod similar, cursuri de specialitate oferite de alte democrații în cadrul programelor de security assistance, care să pună accent pe relația dintre legislativ și instituțiile de intelligence, de asemenea ajută la consolidarea expertizei parlamentarilor. 

„Democratizarea serviciilor de intelligence presupune un experiment continuu”

– Cât de democratizate sunt serviciile secrete românești? Cât de eficient au trecut ele prin perioada de tranziție pentru a se îndepărta de moștenirea totalitară? 

– Ca și în cazul consolidării democratice, democratizarea serviciilor de intelligence presupune un experiment continuu – nefiind un efort liniar, ci mai degrabă sinusoidal. Evidența empirică din noile și vechile democrații relevă că aceste sisteme politice sunt într-o perpetuă căutare de compromis („tradeoff”) între eficiența operațională și transparența (care include controlul civil democratic) serviciilor secrete; și că nu există o formulă magică pentru păstrarea acest compromis sine die. 

Mai mult decât atât, deoarece schimbarea nu este în ADN-ul niciunei birocrații, mai ales al serviciilor secrete – birocrații care funcționează în secret în alte birocrații mult mai largi – această inerție birocratică sfidează eforturile politicienilor de transformare a serviciilor secrete. 

Aceste probleme și vulnerabilități sunt mai pronunțate în noile democrații în care moștenirea din trecut, cu toate manifestările ei posibile – e.g. personal rezidual, lipsa de respect pentru normele democratice, lipsa de interes față (sau rezistentă la) democratizare și corupție – persistă chiar și după decenii de la tranziția democratică. Se poate spune că România confirmă aceste fragilități.

În aceste condiții, pe de o parte, cercetarea mea denotă că serviciile de intelligence din România se află într-un stadiu mai avansat al democratizării în comparație cu omologii lor din alte noi democrații – de exemplu din țările celui de-al treilea val de democratizare din Africa, Asia, și America Latină.

Profesionalizarea serviciilor de intelligence – în contextul sedimentării expertizei, corporatness și etică, după conceptele dezvoltate de Max Weber și Samuel Huntington – acest proces a cuprins o schimbare radicală atât în contextul de structura și organizație, cât și în ceea ce privește mentalitatea și practica de intelligence.

Pot fi evidențiate eforturile – ce-i drept, în mare parte, ca urmare a „carrots and sticks” din partea NATO/UE -de epurare etapizata a serviciilor de intelligence de personalul (și mai ales de liderii) rezidual al fostei Securități, și de recrutare de generații noi, deschise către democratizarea acestor instituții. 

În cadrul transparenței, reforma serviciilor secrete a urmărit și atins în linii mari -cel puțin până în momentul integrării României în NATO/UE – un prag satisfăcător de control civil democratic formal (de către puterea executivă, legislativă, și, în măsură mai modestă, judiciară) si informal (de către societatea civila și presă) al serviciilor de intelligence. 

România este una dintre puținele noi democrații în care ofițeri ai serviciilor secrete prezintă la conferințe de specialitate din țară și internaționale (un exemplu îl constituie Asociația de Studii Internaționale, o conferință internațională care are loc anual in Statele Unite sau Canada, și care include o secție de Studii de Intelligence, la care acesti ofiteri romani prezinta in mod regulat din 2011). 

Totodată, în ceea ce privește eficiența serviciilor de informații, se poate spune că și aici România a progresat considerabil, ajungând să fie un provider important de intelligence in cadrul NATO si UE, prin revizuirea bazei legale și implementarea de proceduri privitoare la protejarea informațiilor clasificate, după standardele occidentale. 

Pe de alta parte, din păcate, încă există probleme și insuccese în democratizarea serviciile secrete -mai ales în ceea ce privește transparența și controlul. Se spune ca funcția de intelligence este de multe ori o activitate „alunecoasă” – predispusă la abateri de la normele și eticile democratice. 

Atât cercetarea mea, cât și studiile altor profesori precum Lavinia Stan, Teodora Fuior, Marian Zulean, Emilia Sercan și Valentin Stoian, evidențiază că nici serviciile secrete din România nu sunt imune la aceste abateri. Aceste studii semnalează că serviciile secrete românești continuă – chiar dacă intermitent – în practici de tip poliție politică, care contravin respectării drepturilor omului. 

Cât a rămas din fosta Securitate în practicile actuale ale serviciilor secrete

– Desprinderea de trecutul totalitar a fost mai degrabă un proces superficial implementat la nivelul statului român. Care sunt pe scurt concluziile acestor studii critice pe care le amintiți? 

– Aceste abateri serviciilor secrete includ, printre altele: spionajul arbitrar sau politizat al cetățenilor români – de exemplu membrii ai opoziției, oameni de afaceri sau jurnaliști (mai ales a celor care fac o publicitate negativă serviciilor) – prin ascultarea telefoanelor și/sau recrutarea/cooptarea de jurnaliști ca informatori, care să raporteze serviciilor despre interesele și activitățile (mai ales politice) ale colegilor lor; și abuz în serviciu, prin fraudă și însușire ilicită de fonduri de către liderii si personalul serviciilor secrete. 

Cu toate acestea, trebuie precizat că, deși aceste instanțe de poliție politică continuă în România, ele nu fac din situația din România un caz izolat și nici nu au readus un regim totalitar în România. Practici de poliție politică pot exista în orice tip de democrație, inclusiv consolidată. 

O altă vulnerabilitate revine din rolul serviciilor secrete in law enforcement – în lupta anticorupție – o sabie cu dublu tăiș pentru aceste instituții. Pe de o parte, sprijinirea organelor de impunere a legii cu informații în vederea aducerii in justiție a cazurilor de corupție si crimă organizată – o practică existentă în democrațiile consolidate,  în cadrul unui nexus între intelligence și impunere a legii, și cunoscută fie sub termenul „inteligență criminală”, fie prin expresia „intelligence-led-policing” – a ajutat la creșterea opiniei publice față de serviciile de informații. 

Pe de altă parte, abuzurile și corupția unor ofițeri ai acestor servicii denotă vulnerabilități și duc la lipsă de încredere în instituțiile respective. Un alt rol inedit al serviciilor secrete reprezintă sprijinul pe care îl oferă decidenților în domeniul prezervării patrimoniului național și cultural, o practică existentă în unele noi democrații, exercitat de forțele armate (așa cum am învățat de la studentii mei – ofiteri ai armatelor din America Latină și Asia), în colaborare cu serviciile de intelligence, care constituie bariera principală împotriva oricărei amenințări. 

Dacă aceste misiuni nu sunt stabilite de un cadru legislativ clar și robust, ele ar putea conduce la corupție și politizare deoarece serviciile secrete pot include orice și pe oricine în categoria de „criminal” sau „dușman” al patrimoniului.

O lege sau un pachet de legi organice, o îmbunătățire a controlului democratic al acestui proces de reorientare a misiunilor agențiilor de intelligence ar putea fi o soluție, dar evident că aceste organisme sunt înzestrate cu ființe umane, care sunt predispuse la erori, abuzuri etc. în pofida acestor pârghii de control – provocând, astfel, un alt cerc vicios.

După integrarea României în NATO și UE, controlul a intrat într-o perioada de degradare. Deși aceste cazuri denotă carențe clare în controlul civil democratic formal/oficial, faptul că abuzurile, ilegalitățile și cazurile de corupție din sistemul de intelligence au ajuns fie la CCR, fie la comisiile de control din Parlament indică faptul că totuși controlul informal de tip „fire alarm” de către media și societatea civilă funcționează, aceste instituții servind ca un cerber adițional de control. 

– În România post-decembristă, funcțiile de conduceri ale serviciilor secrete au fost puternic masculinizate. Credeți că s-ar credibiliza serviciile românești dacă ar promova și femei în funcții înalte?

– Sfârșitul Războiului Rece și atacurile teroriste din Statele Unite la 11 septembrie 2001 au declanșat un Zeitgeist al diversificării agențiilor de intelligence. Parafrazându-l pe Fathali Moghadam, un renumit psiholog și academician cu expertiză în domeniul democrației și democratizării, aș spune că femeile constituie viitorul democratizării domeniului și serviciilor de intelligence. Dar oricât de promițătoare și optimistă sună această viziune, realitatea este mai sumbră. 

Promovarea femeilor în serviciile secrete în general, și în funcțiile de conducere ale acestor organizații în particular, este o muncă sisifică, de răsturnare de bariere instituționale și chiar culturale, care, deși a progresat în democrațiile consolidate și începe să se înfiripe în noile democrații, rămâne o provocare/vulnerabilitate a ecuației democrație-intelligence.  

Într-adevăr, deși democrațiile consolidate au avut timp mai mult decât cele din al treilea val să promoveze o politică de propulsare a femeilor (și minorităților) în sistemul de intelligence, cultura dominantă rămâne cea masculine. 

Aș adăuga că eficiența serviciilor secrete este importantă. În condițiile actuale de securitate în care amenințările sunt diverse și sfidează frontierele geografice tradiționale, și combaterea eficienta a acestor sfidări de securitate necesită o diversitate funcțională, geografică, etnică, de gen, de idei etc.

Din acest punct de vedere, este posibil ca promovarea femeilor în conducerea serviciilor secrete sa fie benefică credibilizării acestor instituții – mai ales dacă aceasta avansare este meritocratică, iar persoana ajunsă la conducerea serviciilor este capabilă să navigheze sfera politicului și să protejeze instituția de politizare. 

Gina Haspel în Statele Unite sau Kathryn McMullan în Australia sunt exemple de succes. Maria del Pilar Hurtado în Columbia e un caz negativ. 

Gina Haspel, fostă directoare a CIA. Foto: wikipedia

– În eventualitatea în care legislația ce reglementează serviciile secrete ar fi actualizată, credeți că ar fi benefic ca la conducerea politică a serviciilor secrete românești să poată fi numiți și diplomați sau birocrați apolitici?

– Cred că da, atâta timp cât aceste persoane sunt interesate de menținerea compromisului între transparență și eficiență. Analiza mea comparativă ilustrează că, în democrații, persoanele ajunse la conducerea unor instituții de stat – ministere sau servicii de intelligence – nu provin întotdeauna din rândul experților în domeniile aferente acestor organisme.

De exemplu, dacă la conducerea unui minister al economiei se întâlnesc economiști, la conducerea unui minister al apărării nu sunt întotdeauna ofițeri în rezervă sau pensionați, ci persoane din afara domeniului respectiv. În anumite cazuri (fericite), aceștia au o tangență cu domeniul de securitate sau apărare prin studiile lor – ca de exemplu, relații internaționale, securitate, relații civili-militari și chiar jurnalism. 

Exemple includ diplomați, birocrați apolitici, și profesori. Acest tip de lideri au o mai mare șansă să cunoască cultura instituțională și pot influenta politicul și opinia publica în favoarea profesiei. 

Dacă nu au interes și voință să învețe cultura instituției respective – de exemplu, prin a se înconjura de personal și consilieri care să îi ajute să devină experți – și să promoveze transparența și controlul civil democratic (fără a se răzbuna pe servicii) în paralel cu eficiența operațională, ei nu ajută la progresarea democratizării serviciilor secrete. Acest lucru poate prejudicia securitatea națională, mai ales în condițiile de „Great Power Competition” și a operațiunilor de influență ale acestora, mai ales Rusia si China. 

– Legislațiile în baza cărora funcționează SRI și SIE sunt extrem de vechi, ele datează de la începutul anilor 90. Ne puteți explica de ce este nevoie ca ele să fie actualizate și mai ales care ar fi domeniile de țin de securitatea națională care ar avea nevoie de legi noi?

– Aș începe prin a aminti că aceste legi au fost adoptate într-un context geostrategic diferit, când România nu făcea parte din alianțele regionale și transatlantice de securitate la care este membru din 2004, și de aceea, unul dintre motivele pentru care adoptarea acestor legi este o urgență deriva din mutațiile rapide ale mediului geostrategic care necesita o retrasare a normelor și practicilor acestor instituții, mai ales în domeniul de resurse umane (recrutarea și retenția de personal) și demilitarizare. 

În literatura privind relațiile civilo-militare, militarizarea serviciilor de intelligence după tranziția democratică ar constitui un prerogativ –  o moștenire a trecutului comunist – după politologul Alfred Stepan, prin urmare, o legislație care să stipuleze demilitarizarea ar conduce la eliminarea acestui prerogativ, și  consolidarea procesului de democratizare a acestor organisme.

Pe de altă parte, deși aceste legi nu au fost actualizate, nu este ceva nemaiîntâlnit în democrațiile consolidate. Gândiți-vă cât timp a luat democrațiilor dezvoltate – Canada, sau Marea Britanie în special – să adopte o legislație pentru serviciile de informații pe care le-au creat la începutul secolului 20. Le-a trebuit peste jumătate de secol, și numai după momente de tipul „fire alarms” care au semnalat abuzuri și violări ale drepturilor omului.

Nu știu ce formulă magică ar duce la schimbarea statu-quo-ului. O presiune din partea societății civile domestice și internaționale, jurnalism investigativ, sau poate o criză sau scandal de mare amploare (nu doresc așa ceva, nu face bine nici securității, nici democrației) care să indice clar existența unor lacune în baza legală, care au incapacitat rolul serviciilor secrete ca primi apărători ai securității naționale. 

Foto: Inquam Photos / Ocrav Ganea

Urmărește-ne pe Google News