ARTICLE AD BOX
Intră acum și în grupul de
Un șofer a fost accidentat, sâmbătă după amiaza, într-un eveniment rutier produs pe raza localității Hârtop.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. col. Alin Găleată, un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar conducătorul auto a rămas încarcerat.
Victima (un bărbat în vârstă de 43 de ani), conștientă și cooperantă, a fost extrasă din autoturism și preluată pentru îngrijiri medicale.
După stabilizare, rănitul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului, au intervenit pompierii militari fălticeneni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Intră acum și în grupul de