Intră acum și în grupul de

<?xml encoding="utf-8" ?>

Șoferul unui autocamion a murit, luni după amiaza, în timp ce conducea autovehiculul pe raza comunei Dorna Candrenilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, autoritățile au fost sesizate că un autocamion ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Dorna Candrenilor.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În cabina autocamionului a fost găsit conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care era în stop cardio-respirator.

Pompierii militari au extras victima din autovehicul, iar echipajul medical, ajutat de paramedicii SMURD, au efectuat manevre de resuscitare.

Din nefericire, după consumarea protocolului, cadrele medicale au declarat decesul bărbatului.

Intră acum și în grupul de