Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Franţa a conectat la reţea reactorul nuclear Flamanville-3, al patrulea generator de energie atomică din lume, după China şi Finlanda

11 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Externe Franţa a conectat la reţea reactorul nuclear Flamanville-3, al patrulea generator de energie atomică din lume, după China şi Finlanda

În timp, acest reactor a urma să alimenteze cu electricitate aproximativ două milioane de gospodării.  Sursă foto: x - Zion Lights

După 17 ani de lucrări, dintre care 12 de întârzieri, reactorul nuclear de tip EPR de la Flamanville (Franţa) a fost conectat la reţea şi va contribui la producţia de electricitate a Franţei, informează AFP, citat de Agerpres. 

Reactorul Flamanville-3 va fi primul reactor nuclear conectat la reţea în Franţa după cel de la Civaux 2, în anul 1999, şi se va adăuga celor 56 de reactoare ale grupului energetic de stat Electricite de France SA, care generează peste două treimi din producţia de electricitate a Franţei şi constituie coloana vertebrală a sistemului energetic al Europei Occidentale.

Reactorul Flamanville-3, nord-vestul Franţei, va adăuga 1,6 Gigawaţi la producţia de electricitate a Franţei, ceea ce va duce capacitatea totală de producţie de energie atomică a Franţei la aproximativ 63 de Gigawaţi. Noul reactor va funcţiona la diferite paliere de putere în faza de testare, care ar urma să se încheie în vara lui 2025, a precizat EDF.

Este vorba despre finalizarea unui şantier care a acumulat 12 ani de întârzieri din cauza a numeroase probleme tehnice (fisuri în structura de beton, anomalii în oţelul cuvei, defecte de sudură la traverse).

Acestea au dus la explozia costurilor, estimate acum de EDF la 13,2 miliarde euro, de patru ori mai mult decât devizul iniţial de 3,3 miliarde euro.

Reactorul Flamanville-3 este al patrulea reactor de tip EPR (European Pressurized Reactor) instalat la nivel mondial, după cele două reactoare din China şi unul din Finlanda, un altul fiind în construcţie în Marea Britanie. În timp, acest reactor a urma să alimenteze cu electricitate aproximativ două milioane de gospodării. 

Read Entire Article