Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Germania se declară gata să compenseze „o parte preponderentă” din ajutorul militar american suspendat pentru Ucraina

4 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Externe Germania se declară gata să compenseze „o parte preponderentă” din ajutorul militar american suspendat pentru Ucraina

Ministrul german al apărării Boris Pistorius. Sursa foto: Sean Gallup/ Getty Images

Germania, angajată într-o creştere masivă a investiţiilor sale în apărare, este gata să compenseze în parte suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina, a promis joi ministrul german al apărării Boris Pistorius, informează AFP, potrivit Agerpres.

„O temă importantă a discuţiilor noastre de astăzi şi în săptămânile următoare va fi cea privind compensarea suspendării” ajutorului american, a declarat ministrul în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său ucrainean Rustem Umerov.

„Ne vom strădui desigur să compensăm prin noi ajutoare dispariţia" acestui sprijin, "cel puţin a unei părţi preponderente”, a adăugat el.

Germania este al doilea cel mai mare furnizor în valoare absolută de echipamente militare pentru Kiev după SUA, în special de sisteme antiaeriene, muniţii şi de tancuri de luptă. De asemenea, Germania a primit peste un milion de refugiaţi ucraineni după declanşarea invaziei ruse în urmă cu peste trei ani.

Pistorius: „Nu există niciun semn din partea lui Putin” în direcţia păcii

Washingtonul, care s-a apropiat făţiş de Kremlin, a îngheţat luni ajutorul său militar. Şi aceasta în pofida numeroaselor gesturi de aplanare din partea Ucrainei după întrevederea furtunoasă de vineri cu Volodimir Zelenski la Casa Albă, când Donald Trump a ameninţat că va lăsa această ţară "să cadă".

„Nu există niciun semn din partea lui Putin” în direcţia păcii, a estimat Pistorius, adăugând că Berlinul rămâne „de partea Ucrainei şi chiar mai mult ca înainte”.

Social-democratul, care participă la consultările cu conservatorii câştigători ai alegerilor legislative, în vederea formării unui guvern, a declarat că el „se angajează cu forţă” în favoarea finanţării unui pachet de ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina.

Viitorul cancelar federal Friedrich Merz a anunţat marţi seara investiţii uriaşe pentru reînarmarea ţării şi a infrastructurilor sale, în plus la acest pachet în aşteptare pentru Ucraina.

Pistorius a precizat că rachetele sofisticate Taurus - pe care cancelarul aflat la sfârşit de mandat Olaf Scholz a refuzat mereu să le livreze - "au făcut parte din discuţii" şi vor continua să facă parte în zilele ce vor urma.

Ministrul, care are şanse mari de a figura în viitorul executiv, a făcut de asemenea o referire la reuniunea de la Casa Albă, când un jurnalist i-a reproşat ironic lui Zelenski că nu poartă costum, stârnind râsul vicepreşedintelui american J. D. Vance.

Umerov, la fel ca Zelenski, a purtat haine în stil militar pentru a aminti realitatea războiului.

„Pot confirma că regulile vestimentare nu au avut vreun rol în întrevederea noastră”, a ironizat Pistorius.

Read Entire Article