ARTICLE AD BOX
„Eu nu cred că Halep a câștigat ceva. Cred că i s-a făcut dreptate!”, a fost prima reacție a lui Ion Țiriac.
„Halep nu a fost dopată, drogată. S-a întâmplat dintr-un produs oarecum manipulat. Au spus că neglijența e vina ei. Mă îndoiesc că e vina ei”, a mai spus fostul jucător la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la GSP.RO.
„Mortul e mort. Au scăldat-o, au dres-o”
Țiriac consideră că „singura greșeală” a lui Halep a fost că aceasta și-ar fi protejat echipa, îndeosebi pe antrenorul Patrick Mouratoglou.
„Era o treabă simplă, te duceai cu toți avocații la echipă. Echipa a recunoscut după 6-8 luni, prea târziu. Mortul e mort. Au scăldat-o, au dres-o. Asta a fost singura greșeală pe care a făcut-o Halep: «De echipa mea nu se atinge nimeni». Echipa demonstra în acel moment că acel produs a fost încurcat. Cine sunt vinovații? Halep nu e! Mai mult decât atât, lumea spune că a fost pozitivă, dar din neglijență”, a adăugat Țiriac.
Țiriac nu e de acord cu decizia lui Halep: „Mizilic așa, zece milioane?!”
După declanșarea scandalului, Halep a intentat un proces în care solicită daune de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, compania canadiană care a realizat suplimentul nutritiv contaminat.
Recomandări
REPORTAJ Cum văd viitorul oamenii din Roșia Montană: „UNESCO este un lucru foarte pozitiv, dar se poate face și minerit”
„Să vedem ce se întâmplă în viitor cu procesul intentat companiei producătoare. Ce va face Halep și cine o va sfătui din punct de vedere legal… L-a dat în judecată pe fabricant în Statele Unite. Trebuia să-l dea pentru 100-200 de milioane, nu pentru zece milioane. Mizilic așa, zece milioane?!”, a spus omul de afaceri.
Întrebat cât de mari trebuiau să fie despăgubirile, Țiriac a avut o singură reacție în platoul emisiunii: „Trebuia să le ceară mai mulți bani, vai de mine și de mine!”.
Precizând: „Eu cunosc doar avocați buni în Statele Unite care costă între 1.200 și 1.500 de dolari pe oră. Adică dacă scrie o scrisoare ți-a luat o mie de dolari cel puțin”.
Ion Țiriac: „Rar, rar m-a ascultat”
În plus, Ion Țiriac spune că Simona Halep nu ar fi trebuit să se grăbească și să meargă la Miami pe o suprafață hard, ci era de preferat să aștepte startul sezonului de zgură. Primul turneu important fiind între 1-7 aprilie, la Charleston.
„Orice îi spun, ea face absolut de capul ei. Rar, rar m-a ascultat. Și din când în când, când m-a ascultat, a făcut bingo! Halep trebuie s-o ia foarte încet cu revenirea. Un an jumătate de pauză înseamnă o viață întreagă. Eu aș juca cinci ore în fiecare zi pe zgură”, a mai declarat fostul tenismen.
Recomandări
16 rețineri în galeria Rapidului, în dosarul în care e cercetat și Daniel Niculae. „Cameră secretă” pe stadionul Giulești pentru materiale pirotehnice interzise
A început antrenamentele la Miami
Simona Halep a început pregătirile pe teren american pentru turneul de la Miami, primul la care participă după ce i-a fost redusă suspendarea primită în scandalul de dopaj.
Halep a primit un wild-card pentru a fi pe tabloul turneului care are loc între 19 și 31 martie
Tragerea la sorți a tabloului principal va avea loc pe 18 martie. Halep nu va fi cap de serie, astfel că are toate șansele ca în primul meci să aibă parte de un adversar extrem de complicat.
„Am deja un an și jumătate de când nu joc meciuri oficiale și e greu să-mi dau cu părerea acum. Vreau să văd cum mă simt la reîntoarcere și după aceea o să-mi setez obiectivele”, a spus Simona la plecare din București.
Performanțe la turneul din Miami
Simona a jucat două semifinale, în 2015 și 2019, dar s-a mai calificat în alte două rânduri în faza sferturilor de finală.
Competiția din Florida pune la bătaie în 2024 premii în valoare de aproape 9 milioane de dolari. Câștigătoarea turneului va fi răsplătită cu o mie de puncte și un cec în valoare de 1,1 milioane de dolari.
FANATIK.RO
De ce să nu dai niciodată banii din mână în mână. Greșeala pe care multe persoane o fac
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Libertateapentrufemei.ro
Ana Violeta Bănică, primele poze cu iubitul. Fiica Andreei Marin e îndrăgostită și radiază. Cine e norocosul care o sărută
GSP.RO
Un fost mare fotbalist român explică de ce nu i-a cumpărat fiicei lui o mașină mai scumpă: „Nu a făcut nimic. Trebuie să meriți, să muncești”
FANATIK.RO
Ea este femeia care a dat lovitura la Loto, la categoria Noroc! Ce a făcut Maria fix înainte să completeze biletul
Știrileprotv.ro
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Unica.ro
Wow, cum arată casa Daianei Anghel și a lui Sorin Gonțea! Câștigătorii Power Couple locuiesc într-o vilă de lux din Brașov! FOTO din interior
Orangesport.ro
El va fi noul patron de la FCSB după ce Becali şi-a anunţat retragerea: "Vine să vă dea declaraţii, e cuminte"
Observatornews.ro
Cine sunt românii care nu se vor mai putea pensiona anticipat, din septembrie
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2024. O zi complicată pentru Vărsători, Peștii au probleme în familie