ARTICLE AD BOX
Horia Miron Constantinescu, presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), participa la conferinta ''Consolidarea aplicarii legislatiei privind siguranta produselor (alimentare si nealimentare) in UE'', organizata de ANPC, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, marti, 17 septembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Luni, 15 aprilie 2024, 19:09 . Actualizat Luni, 15 aprilie 2024, 19:10
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunțat luni, 15 aprilie, că a demisionat din funcţie pentru a candida la Primăria Constanţa din partea PSD. El a condus ANPC în ultimii doi ani.
„Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga mea carieră la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Cu sprijinul unei echipe politice puternice m-am înscris în cursa pentru Primăria Constanţa. În funcţia de preşedinte am dovedit cu prisosinţă că se pot face lucruri bune pentru cetăţeni la nivel national. Este momentul să arăt că şi pentru oraşul nostru se poate face exact ceea ce trebuie”, a transmis Horia Constantinescu, potrivit news.ro.
Demisia va intra în vigoare din 24 aprilie.
Horia Constantinescu a devenit şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa în 2017.
Doi ani mai târziu, în august 2019, a fost numit prima dată șef la ANPC, la propunerea premierului PSD de atunci, Viorica Dăncilă, și a stat trei luni în funcție.
Constantinescu (PSD) a fost numit din nou președinte ANPC în ianuarie 2022, printr-o decizie a premierului PNL de atunci, Nicolae Ciucă. ANPC ajunsese la al treilea director în ultimele trei luni, dar a fost ultima schimbare a șefiei instituției până în prezent.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
FANATIK.RO
Taxa pe care trebuie să o plătească toți românii care merg în Grecia. Se aplică din această vară
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
FANATIK.RO
Planta banală care te scapă de dureri. O găsești acum pe străzi, dar și în parcuri, însă poate nu știi ce efect uimitor are
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
A murit Costel Corduneanu. Liderul temutului clan de interlopi a încetat din viaţă într-un spital din Târgu Mureș
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2024. Berbecii au parte de o zi care îi va scoate din rutină, va ține departe gândurile rele și îi va încuraja să facă noi planuri