Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Ilie Bolojan i-a tăiat microfonul unui senator USR care cerea chemarea lui Klaus Iohannis în Parlament pentru anularea alegerilor

9 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

„Noi nu putem să știm dacă datele din luna mai vor fi sigure, cu garanții sporite și dacă vom fi lipsiți de orice ingerință a unui stat străin fără să avem acest raport. Românii trebuie să știe, dacă vor mai veni la vot, care a fost procesul prin care turul 1 al alegerilor din luna noiembrie a fost în mod real anulat. Avem suspiciunea unui atac la esența democrației din România. Președintele țării, care era la Cotroceni în acel moment și care este astăzi…”, a spus Ștefan Pălărie, moment în care microfonul i-a fost tăiat, a relatat Antena 3.

Președintele Senatului și al PNL, Ilie Bolojan, a explicat că subiectul despre care vorbea senatorul USR nu este pe ordinea de zi, ci o declarație politică.

„Ați solicitat o intervenție pe ordinea de zi și, de fapt, ați făcut o declarație politică. Pot înțelege aceste lucruri, dar vom lua act de faptul că, atunci când un lider solicită intervenție pe ordinea de zi pentru o chestiune procedurală și face altceva, după vreo două intervenții îl vom considera neserios. V-o spun deschis”, i-a transmis Bolojan lui Pălărie.

POT, SOS și AUR au semnăturile necesare pentru suspendarea lui Iohannis

Parlamentarii POT, sprijiniți de SOS și AUR, au strâns 161 de semnături pentru a iniția procesul de suspendare a șefului statului. Un singur parlamentar de la USR a semnat și el demersul, dar apoi s-a răzgândit, este vorba despre Emanuel Ungureanu.

Sondaj INSCOP. 69,1% dintre români ar vota un candidat naționalist pentru funcția de președinte

Recomandări

Sondaj INSCOP. 69,1% dintre români ar vota un candidat naționalist pentru funcția de președinte

Însă preşedintele PNL și al Senatului, Ilie Bolojan, a declarat cu o zi în urmă că demersul nu are mari șanse de izbândă pentru că foarte probabil nu se va ajunge la vot, din moment ce există un calendar de alegeri prezidenţiale.

Cum poate trece de Parlament un demers de suspendare a președintelui

Propunerea de suspendare din funcție a președintelui României poate fi inițiată dacă se strâng măcar 155 de parlamentari care să voteze, adică o treime din numărul deputaților și senatorilor. Acest criteriu a fost îndeplinit. Dar pentru ca propunerea să treacă de Parlament, trebuie 234 de voturi.

Câți parlamentari are fiecare partid:

  • PSD – 122 de mandate (36 la Senat şi 86 la Camera Deputaţilor) – 93 de bărbaţi şi 29 de femei
  • AUR – 91 de mandate (28 la Senat şi 63 la Camera Deputaţilor) – 71 de bărbaţi şi 20 de femei
  • PNL – 71 de mandate (22 la Senat şi 49 la Camera Deputaţilor) – 62 de bărbaţi şi 9 femei
  • USR – 59 de mandate (19 la Senat şi 40 la Camera Deputaţilor) – 45 de bărbaţi şi 14 femei
  • SOS România – 40 de mandate (12 la Senat şi 28 la Camera Deputaţilor) – 27 de bărbaţi şi 13 femei
  • UDMR – 32 de mandate (10 la Senat şi 22 la Camera Deputaţilor) – 27 de bărbaţi şi 5 femei
  • POT – 31 de mandate (7 la Senat şi 24 la Camera Deputaţilor) – 21 de bărbaţi şi 10 femei
  • Minoritățile naționale – 19 mandate la Camera Deputaţilor, dintre care 18 bărbaţi şi o femeie
Călin Georgescu a pierdut la CEDO în dosarul alegerilor prezidențiale anulate de CCR

Recomandări

Călin Georgescu a pierdut la CEDO în dosarul alegerilor prezidențiale anulate de CCR

Practic, chiar dacă partidele din opoziție, SOS, AUR și USR, se alătură demersului partidului care îl susține pe Călin Georgescu, adică POT, vor fi numai 221 de voturi (parlamentari), ceea ce este insuficient.

Klaus Iohannis a anunțat luna trecută că rămâne președintele României până când se vor organiza noi alegeri prezidențiale, deși mandatul său a expirat pe 21 decembrie 2024, după anularea de către CCR a alegerilor prezidențiale, câștigate surprinzător de Călin Georgescu în primul tur. Astfel, turul 2, în care intrase și Elena Lasconi (USR), nu a mai avut loc.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

Unica.ro

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO

 „fata venită din Slovenia și cu un trecut cel puțin controversat, ajunsă în America pentru a-și îndeplini visul, cu orice preț și prin orice mijloace…” Continuarea i-a pus pe mulți pe gânduri

Viva.ro

Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „fata venită din Slovenia și cu un trecut cel puțin controversat, ajunsă în America pentru a-și îndeplini visul, cu orice preț și prin orice mijloace…” Continuarea i-a pus pe mulți pe gânduri

ULTIMA ORĂ! Văduva lui Helmuth Duckadam se pregătește iar de înmormântare. Alexandra își strigă durerea, pe Facebook

Libertateapentrufemei.ro

ULTIMA ORĂ! Văduva lui Helmuth Duckadam se pregătește iar de înmormântare. Alexandra își strigă durerea, pe Facebook

Un colos din domeniul auto recheamă sute de mii de mașini din Europa în service pentru reparații. Aceste automobile au început să apară și pe străzile din România

FANATIK.RO

Un colos din domeniul auto recheamă sute de mii de mașini din Europa în service pentru reparații. Aceste automobile au început să apară și pe străzile din România

Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii

Elle.ro

Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto

Unica.ro

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto

De ce nu bea Donald Trump niciodată alcool. A ciocnit cu un pahar de Coca-Cola la prânzul oficial de învestire

Observatornews.ro

De ce nu bea Donald Trump niciodată alcool. A ciocnit cu un pahar de Coca-Cola la prânzul oficial de învestire

Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

HOROSCOP

Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Read Entire Article