ARTICLE AD BOX
23-01-2025 | 08:24
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaţilor, pe baza unei analize a activităţii angajaţilor şi a instituţiilor aflate sub control parlamentar, pentru care se va organiza un grup de lucru.
"Fiecare instituţie, Senatul României, Camera Deputaţilor... aceste măsuri de reorganizare le-am convenit împreună cu domnul preşedinte Şerban de la Cameră, urmează reorganizarea la Cameră, dar asta se face în funcţie de analiza activităţii. Nu poţi să vii şi pauşal să iei nişte măsuri. S-ar putea să constaţi că, în anumite zone, ai probleme cu Contractul colectiv de muncă. Nu cred că este în regulă ca la Romsilva să ai un contract colectiv de muncă care la pensionare îţi dă dreptul la 10 salarii brute, dar luate în bani neţi, adică vreo 15 salarii. Poate vor şi angajaţii Senatului această chestiune sau alţii. Cred că e o prevedere care trebuie modificată în contractul colectiv de muncă. În alte locuri, sunt oameni în plus care nu îşi justifică existenţa. Am dat câteva exemple de la Senat, unde chiar nu se justifică, să ne înţelegem foarte bine. Fiecare instituţie trebuie să îşi facă analizele şi forma de respect pentru cetăţeni. (...) Niciun om care este finanţat şi plătit din banii publici să nu poată să nu spună ce a făcut pentru banii respectivi. Când vom înţelege asta, ne vor respecta mai mult cetăţenii şi nu vom risipi banii", a spus Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă, organizată la Senat.
El a explicat că reducerea cheltuielilor cu salariile "nu este uşoară" şi necesită timp.
"Deci creşterea de salarii, de drepturi, este simplă, pentru că se ia de pe o zi pe alta, dar reducerea nu e atât de uşoară pentru că înseamnă situaţii, diferite probleme diferite. Nu cred că la ASF, de exemplu, trebuie să fie atâţia oameni neexecutivi în board. Cred că nu s-ar prăbuşi ASF dacă nu ar fi atâţia şi nu ar avea nişte prime atâta de mari, de exemplu. Deci acolo trebuie lucrat, la organigrame, la contracte de management, la contracte de muncă, dar aceste lucruri nu se pot face de pe o zi pe alta şi necesită timp", a adăugat Bolojan.
Referindu-se la instituţiile aflate sub control parlamentar, Bolojan e de părere că unele dintre acestea ar trebui să îşi publice drepturile băneşti ale angajaţilor.
"Următoarea etapă este să ne ocupăm de instituţiile din coordonarea Parlamentului şi facem un grup de lucru pentru această chestiune şi veţi vedea, în perioada următoare, analize şi informări corecte şi cinstite. Măcar să îşi publice aceste drepturi, ar putea să o facă, ca să-i vedeţi şi dumneavoastră cam la ce nivel de austeritate sunt", a transmis Bolojan.
Miercuri s-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.
Scandalizați, în jur de o sută de angajați s-au adunat în fața biroului acestuia și i-au cerut socoteală.
Printre huiduieli, Bolojan le-a explicat că vrea ca personalul să fie unul profesionist. Șeful Senatului intenționează să introducă pontajul și cere prelungirea programului de lucru.