ARTICLE AD BOX
24-01-2025 | 14:13
Protestatarii AUR adunați la manifestările de la Iași pentru aniversarea Unirii Principatelor Române au huiduit inclusiv în timpul intonării imnului național și a rugăciunii ”Tatăl Nostru”.
Huiduielile din Piaţa Unirii sunt un mesaj pentru cei care au guvernat şi guvernează, să se întoarcă mai atent cu faţa către naţiune, a declarat pentru AGERPRES primarul Iaşiului, Mihai Chirica.
"Le mulţumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru naţiunea română, iar huiduielile de azi sunt şi un mesaj pentru cei care au guvernat şi guvernează să ne întoarcem mai atent cu faţa către naţiune", a afirmat Mihai Chirica.
El a reacţionat astfel faţă de faptul că, o parte dintre cei care au venit vineri dimineaţa în Piaţa Unirii pentru a celebra 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, au huiduit inclusiv atunci când a fost prezentat onorul militar, când s-a intonat Imnul Naţional, în timpul Te Deum-ului şi a rugăciunii "Tatăl Nostru".
"Arată exact unde este România astăzi", a punctat el, întrebat despre această situaţie.
"O societate care în ultimii 35 de ani s-a divizat de prea multe ori şi care s-a împărţit deja în două tabere destul de puternice. Din păcate, cei care-i mână în lupta aceasta nu respectă cu adevărat simbolurile naţionale, nu ştiu să acorde respectul cuvenit simbolurilor pe care ei le invocă. Sunt mânaţi într-o luptă care poate este acoperită de lucruri adevărate, dar nu într-un astfel de moment. Prin urmare, le mulţumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru naţiunea română. Este şi un mesaj pentru cei care ne-au guvernat şi ne guvernează, să ne întoarcem mai atent cu faţa către naţiune, să le oferim ceea ce cer într-o măsură decentă şi să le respectăm şi dorinţele lor. Dacă noul guvern împreună cu viitorul preşedinte vor face aceste lucruri, sunt convins că 24 Ianuarie 2026 va arăta altfel", a subliniat Mihai Chirica.
La 166 de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, scandări de lozinci antiguvernamentale şi antisistem au răsunat în Piaţa Unirii din Iaşi încă de la sosirea autorităţilor locale şi reprezentanţilor filialelor PNL şi PSD, dar şi în timp ce onorul militar a fost prezentat de generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Armatei.
Din cauza scandărilor şi huiduielilor, în timpul slujbei religioase, Nichifor Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a întrerupt ceremonialul religios pentru a-i îndemna pe cei prezenţi să facă linişte, fapt ignorat de o parte din mulţime.
Mulţi dintre protestatari au fost membri sau simpatizanţi AUR care în cursul dimineţii au participat la Marşul Unirii.
Scandări s-au auzit în Piaţa Unirii din Iaşi şi în timpul paradei militare şi defilării detaşamentelor militare, Gărzii de Onoare, ale forţelor de ordine, ale ISU şi SMURD.
În timp ce oficialităţile s-au îndepărtat discret de Piaţa Unirii pentru a se deplasa la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde au depus coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o parte dintre cei rămaşi în Piaţa Unirii au dansat "Hora Unirii" în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar alţii au preferat să se aşeze la rând pentru a mânca plăcinte poale'n brâu oferite de municipalitate.
Ilie Bolojan, huiduit și la Focșani, după episodul de la Senat
Huiduieli au fost și la manifestările de Mica Unire din Focșani, unde oamenii adunați l-au huiduit pe Ilie Bolojan, singurul politician de vârf prezent la ceremonii. Bolojan a avut parte astfel de același ”tratament” de acum 2 zile, pe holurile Senatului, după ce a anunțat că vor avea loc disponibilizări.
Potrivit unui comuncicat de presă al Primăriei Focşani, de la ora 11.00, la Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva" Focşani credincioşii din municipiu au participat la Slujba de Te Deum oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Cel mai aşteptat eveniment al zilei - momentul evocator şi ceremonialul militar dedicat Unirii Principatelor Române - la care a participat şi preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a desfăşurat în Piaţa Unirii, din Focşani, de la ora 12.30.
Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în momentul în care prezentatoarea i-a rostit numele la microfon. Huiduielile au continuat şi pe perioada în care demnitarul a salutat militarii prezenţi la manifestare şi Garda de onoare.
Incidentul a avut loc la două zile după ce Ilie Bolojan a fost huiduit îndelung şi împotriva lui s-a declanşat un protest spontan pe holurile Senatului, după ce a anuţat că în perioada următoare vor avea loc concedieri în cadrul acestui for.
La manifestările de la Focşani, alături de Ilie Bolojan se mai află liberalii Sebastian Burduja, ministrul Energiei, şi Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 al Capitalei.
Sursa: Agerpres, News.ro
Etichete: iași, aur, focsani, unirea principatelor romane, mica unire, huiduieli,
Dată publicare:
24-01-2025 14:13
Citește și...
Recomandări
Ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, silvicultori, siderurgişti sau angajaţi ai Metrorex s-au adunat vineri la un miting de protest organizat în Piaţa Victoriei, pe fondul nemulţumirilor generate de ordonanţa „trenuleţ".
Un avion Ryanair care a decolat, vineri, de pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni, cu 194 de persoane la bord, a solicitat să se întoarcă de urgenţă pe aeroport. Deocamdată nu se cunoaşte motivul solicitării pentru aterizare de urgenţă.
Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să discute la telefon cu preşedintele american Donald Trump şi Moscova aşteaptă un semn de la Washington când va fi la rândul său pregătit, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.