ARTICLE AD BOX
Un incendiu s-a produs, în această dimineață, la Spitalul Colentina din București. Opt pacienți au fost evacuați.
Ce a transmis ISU București – Ilfov
„În urma unui apel prin numărul unic 112, mai multe echipaje de salvatori ale ISU București Ilfov au fost alertate pentru a interveni în cazul unui incendiu produs intr-o clădire a Spitalului Colentina din Capitală.
La ajungerea pompierilor s-a constatat că arderea s-a manifestat la subsolul clădirii, la un boiler electric.
La acest moment incendiul este lichidat, procedându-se la ventilarea spațiilor inundate cu fum.
Preventiv, au fost evacuați 8 pacienți, fără probleme medicale.
Se intervine cu 10 autospeciale de stingere, 5 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 descarcerare, 1 autoscară și Grupul Special de Salvatori”, a transmis Ioana Blănaru, purtătorul de cuvânt al ISU București – Ilfov.