ARTICLE AD BOX
Poliţiştii din Constanţa au descins, marţi, la persoane bănuite de înşelăciune şi fals în declaraţii, acestea fiind acuzate că au primit bani în avans pentru vinderea unor locuinţe pe care de fapt nu le deţineau şi care nici nu erau de vânzare. Prejudiciul se ridică la 255.000 de lei, relatează News.ro.
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, efectuează două percheziţii domiciliare la locuinţele a două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii. Percheziţiile au loc în municipiul Constanţa”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Anchetatorii spun că faptele au avut loc în anii 2022 şi 2023, perioadă în care cei doi suspecți au păcălit cinci persoane în urma achiziţionării unor imobile. Astfel, suspecții au încasat de la acestea diferite sume de bani, cu titlu de avans, în vederea achiziţionării imobilelor respective.
În realitate, locuinţele respective nu aparţineau celor două persoane şi nici nu erau de vânzare. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 255.000 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
FANATIK.RO
Acestea sunt obiectele care îți aduc noroc. Lidia Fecioru spune că trebuie să le ai mereu în casă: “Îți asigură un loc în societate”
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
FANATIK.RO
Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
Știrileprotv.ro
„Un incendiu subacvatic” masiv se întâmplă în oceane. Experții avertizează întreaga omenire
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească