Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Interesul lui Trump de a cumpăra Groenlanda „nu este o glumă”. Rubio: „Este în interesul nostru naţional şi trebuie rezolvat”

3 weeks ago 2
ARTICLE AD BOX

31-01-2025 | 07:12

marc rubio

Interesul preşedintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda "nu este o glumă", a declarat joi , într-un interviu, secretarul de stat al SUA Marco Rubio, adăugând că achiziţionarea Groenlandei este în interesul naţional al SUA şi trebuie rezolvată.

autor

Trump şi-a exprimat interesul de a face din Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, o parte a SUA de la realegerea sa în noiembrie. El nu a exclus folosirea puterii militare sau economice pentru a convinge Danemarca să predea acest teritoriu.

Rubio a declarat la The Megyn Kelly Show că Trump doreşte să cumpere Groenlanda şi nu a exclus constrângerea militară pentru a o achiziţiona. "Nu este o glumă", a reafirmat Rubio, potrivit Reuters.

"Nu este vorba despre achiziţionarea de pământ în scopul achiziţionării de pământ. Acest lucru este în interesul nostru naţional şi trebuie rezolvat", a subliniat responsabilul american.

Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, care a intensificat eforturile pentru independenţă, a spus în repetate rânduri că insula nu este de vânzare şi că este la latitudinea oamenilor să-şi decidă viitorul.

Citește și

Rubio a spus în interviu că Arctica va deveni de importanţă critică pentru căile maritime, adăugând că Statele Unite trebuie să poată apăra acest lucru. El a avertizat că rivalul SUA, China ar putea încerca să-şi dezvolte prezenţa.

Întrebat dacă SUA vor deţine Groenlanda în patru ani, Rubio a spus: "Evident că aceasta este prioritatea preşedintelui şi el a subliniat acest punct... Nu suntem încă în măsură să discutam exact cum vom proceda tactic. Ceea ce cred că putem fi siguri este că peste patru ani interesul nostru pentru Arctica va fi mai sigur", informează Agerpres.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete: donald trump, groenlanda,

Dată publicare: 31-01-2025 07:12

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article