Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

„Mi-am dorit foarte mult să intru în următoarea etapă a vieții cu călătoria asta și neapărat din Mongolia. În același timp, știu că e un mare privilegiu să am parte de așa ceva, să pot pleca șase luni de la un job și să călătoresc unde văd cu ochii”, povestește femeia. Nu i-a fost ușor, dar a trăit experiența vieții sale de până acum. Am stat de vorbă cu Ioana despre cum e să călătorești singură prin lume, lecțiile pe care le-a învățat, dar și locurile minunate în care a ajuns.

Și-a construit planul treptat și organic

Ioana Tănase s-a născut și a crescut în București, în spatele blocurilor de pe Ștefan cel Mare. Este graphic designer de meserie, dar momentan face freelance, până se reobișnuiește cu viața de oraș și cu rutina zilnică. A împlinit recent 40 de ani, vârstă pe care a aniversat-o în Mongolia, așa cum și-a dorit. 

„A fost cadoul meu pentru mine și cel mai special cadou pe care l-am primit vreodată. Sper că la 50 de ani să-mi pot face cadou alte câteva luni tot în Mongolia, tot cu motocicleta (sau poate să călăresc un cal timp de câteva luni, ceva la care mă gândesc din când în când)”, zice ea.

Ioana Tănase

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Visul ei s-a construit treptat și organic. În urmă cu 11-12 ani, a scris pe contul ei de Facebook – „mi-aș lua o motocicletă și aș pleca în lumea largă”. Decizia finală a venit abia în toamna lui 2023, când era în Turcia, la Mediterană, alături de motocicleta ei, pe care a numit-o Maga. „A fost atât de bine în Turcia, încât, atunci când am ajuns acasă, mi-am zis – la anul, Mongolia! Câteodată ai momente din astea în viață când ți se schimbă viitorul fără să știi, când ești curajoasă înainte să știi că poți”.

Ioana mărturisește că Mongolia a devenit un fel de „Mecca a motocicliștilor”, în ultimii 20 de ani, după ce actorul Ewan McGregor și prietenul lui, Charley Boorman, au plecat cu motoarele în primul lor tur televizat spre est și au făcut înconjurul globului, din Londra spre New York. 

Apropo de cei doi și documentarul „Long way round”, care a rezultat în urma experienței avute, ajunsă în Mongolia, în timp ce vizita unul dintre cele mai cunoscute centre budiste din țară, românca a intrat în vorbă cu o doamnă, despre care a aflat că a fost producătoare la filmul cu McGregor: „Era cu fiul ei în vizită, copil care purta un tricou cu show-ul de acum 20 de ani. «Mongolia connecting people», mi-am spus din nou”.

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Direcții rutiere, Mongolia

Atrasă în mod deosebit de ideea de libertate

Călătoarea are o relație specială cu motoreta ei Maga și spune că i-a promis să meargă împreună până la capătul lumii, fie că e vorba de Mongolia, Patagonia sau un sătuc din Kenya sau Portugalia. 

Altfel, adaugă, e o Honda CRF de 250 de centimetri cubi, cumpărată în 2020, în mijlocul pandemiei. Înainte de aventura recentă, avea un istoric de cinci ani cu motorul și 40.000-50.000 de kilometri la bord. 

„Pasiunea a crescut în timp, dar a venit și cu mult efort. Nu mi-a plăcut deloc să fiu pasageră, căci nu mă simțeam  în siguranță și nu aveam niciun control, așa că m-am dus la școala moto. Am fost extrem de fricoasă la început, mai ales că era, și încă este, primul meu permis de conducere, dar cred că m-am lecuit oarecum între timp. Cel mai mult mă atrage ideea de libertate, cum ți-ar spune toți motocicliștii, dar și faptul că ești în contact direct cu tot ce e în jurul tău, de la ploaie la soare, la tot felul de mirosuri. Și, bineînțeles, adrenalina, căci nu e un hobby lipsit de pericole”, explică ea.

Recomandări

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

Ioana și Honda CRF în vestul Mongoliei

Planificarea călătoriei, de la documentare la bagaj

Ioana și-a planificat aventura din timp și precizează că a luat în calcul mai multe aspecte, de la documentarea propriu-zisă, la traseu și bagaj.

• Documentare: a citit de la jurnale de călătorie ale unor motocicliști/călători, la jurnaliști și istorici, dar și fostele ghiduri de călătorie ale prietenilor care au mai fost în est, urmate de bloguri de călătorie, site-uri, forumuri, grupuri de motocliști pe Facebook, canale YouTube sau conturi de Instagram. A interesat-o în principal perspectiva feminină a călătoritului, dar spune că există multă literatură la îndemână pentru cei care vor să afle mai multe. Și-a făcut un Excel cu locurile unde și-ar dori să ajungă, traseul pe săptămâni, dar și-a salvat și zeci de locuri pe Google Maps, de la cazări și ateliere moto, la muzee. 

• Traseu: nu a avut un traseu fix, pe zile sau săptămâni, și nu-i place să călătorească după un itinerar fix, mai ales că pot interveni tot felul de factori care să-i schimbe călătoria. Și-a sărbătorit ziua de naștere într-o iurtă în Mongolia, dar spune că, de-a lungul drumului, ajungi la o stare de „nu există limită de timp”, în timp ce rutina este doar să mergi cu motocicleta. 

Ioana subliniază că pe traseu viața ți se schimbă complet, ești într-o altă zonă temporală, unde exiști doar în prezent, până la următoarea benzinărie sau cazare. Apropo de asta, și-a luat cazările din scurt, fie cu câteva ore înainte, fie cu maximum o zi sau două, deoarece nu știa când și unde ajunge. „În țările occidentale sau unde turismul este dezvoltat, găsești camere foarte ușor, dar după Georgia, lucrurile se complică și uneori a fost o aventură să găsesc un loc de dormit sau chiar locul în sine.”

• Costuri: nu și-a făcut un cost total până acum, dar aventura pe drumuri a dus-o între 11.000 și 13.000 de euro; mai mult decât s-ar fi așteptat, deoarece mereu apar cheltuieli neprevăzute. Mare parte din bani i-a avut din economii, iar cealaltă parte a dobândit-o cu ajutorul unui împrumut de la o prietenă foarte bună, care a susținut-o la fiecare pas, dar și din donațiile prietenilor, cărora vrea să le mulțumească pentru ajutor.

• Bagaj: ca începătoare, Ioana spune că mereu îți iei prea multe la tine, chiar dacă tot tai din lista inițială. Spre exemplu, s-a încăpățânat să-și ia masca de scuba diving, pe care a folosit-o abia în Turcia, la întoarcere. A făcut mai multe greșeli, dar a învățat din ele și, la următoarea călătorie, mărturisește că-și va lua mai multe scule bune, dar și mai multe piese de schimb pentru motocicletă.

„Am avut foarte multe frici”

Ioana vorbește despre cum nu a avut o așteptare concretă de la călătoria făcută, ci doar să ajungă alături de Maga în Mongolia. A entuziasmat-o sentimentul de libertate pe care l-a trăit, unde ancorele obișnuite de acasă nu au mai existat. 

„Nu mai ai o casă, nu mai ai jobul la care mergi zilnic – biroul îți devine, de fapt, drumul -, nu mai ai rutina zilnică, toate lucrurile care-ți conturează viața și spațiul din oraș. Ești tu și motocicleta undeva în lume, pe drumuri necunoscute, între oameni necunoscuți din culturi diferite, la mii de kilometri de acasă și de prieteni, familie sau oameni care-ți vorbesc limba. Ia și descurcă-te”, zice ea. 

S-a îngrijit de toate singură, de la traseu, la ce mănâncă, unde doarme sau câți bani cheltuie, și subliniază cum nu a fost, de fapt, un concediu, deoarece e foarte obositor să călătorești pe distanțe mari într-o perioadă scurtă, să schimbi patul zi de zi și să vezi atâtea locuri și atâția oameni. „Câteodată, doar bifezi locuri și nu mai ajungi să te bucuri și să înțelegi, să vezi despre ce e vorba, atingi doar suprafața lucrurilor.”

A avut multe frici atât înainte de călătorie, cât și după, de la viza de Rusia, pe care a primit-o în cele din urmă, la nopțile de anxietate și insomnii care au urmat. „Ce fac, unde mă duc, dacă am accident și mă rănesc grav, dacă pățește ceva Maga, dacă nu mă descurc, dacă am pană pe față cînd am peste 90 km/h, dacă și dacă, și dacă. Luni de temeri de tot felul. Acum știu că asta se întâmplă tuturor, mai ales când e vorba de călătorii lungi și când ieși din spațiul cu care ești obișnuită, mai ales dacă e prima ta călătorie lungă”, zice ea.

În prima seară de Rusia, după cum povestește, după ce a stat peste opt ore la graniță în ploaie și era udă toată, nu știa unde să doarmă, nu-i mergea nici internetul și nu avea nici ruble. S-a panicat foarte tare, dar până la urmă s-a descurcat. Așa a pățit și în Kazahstan, unde prima noapte a dormit-o într-o barcă părăsită, plină de mucegai, la care este alergică, alături de un cuplu din Olanda, la margine de deșert. „Improvizezi, te descurci, îți dai seama că atâta timp cât ai un acoperiș deasupra capului și ești într-o relativă siguranță, iar motocicleta funcțională, totul e bine.”

„Mongolia e de pe altă planetă, e spectaculoasă”

A pornit la drum pe 29 mai 2024 și a revenit în țară la final de noiembrie. Pe lângă încurajarea prietenilor, a fost susținută de cele două surori pe care le are, ambele cu experiență de călătorit și trai în alte țări. Una dintre cele, sora geamănă, a călătorit cu bicicleta prin America de Sud în urmă cu mulți ani, așa că n-a ezitat să o sprijine moral, dar și cu sfaturi. 

Am fost curioasă să aflu de ce a ales tocmai Mongolia, pe lângă faptul că este acest paradis al motocicliștilor. Mi-a mărturisit că este de pe altă planetă, lucru pe care-l realizezi abia acolo, când conduci pe toate platourile, într-o singurătate și libertate depline. 

„Te poți simți ca o exploratoare, undeva din trecut, căci în Mongolia poți să crezi că ești în anul 1960 sau 1980, din multe puncte de vedere, sau poți să te simți îngrozitor de singură și departe de orice urmă de civilizație vestică cu care ești obișnuită. Inevitabil, capul tău vestic compară lucrurile, ceea ce mi se pare prost și inutil, în majoritatea cazurilor. De exemplu, mulți turiști sunt veșnic nemulțumiți că nu se vorbește engleza, dar trebuie să înțelegi un pic de istorie, un pic de geopolitică etc. Există alte sfere de influență, oamenii învață mai degrabă rusa, chineza sau coreeana. E o țară grea și dură, traiul acolo poate fi foarte auster, mai ales în stepă, departe de confortul cu care ești obișnuit, dar totodată, Mongolia e spectaculoasă prin vastitatea ei, prin peisaje (munții Altai sunt extraordinar de frumoși), prin oameni. M-am superîndrăgostit de țara asta și sper s-o pot revedea curând, în câțiva ani.”

Camping, Altai

Odată ce a pus piciorul în țara asiatică, Ioana a plâns și a simțit bucurie pură. Mărturisește că drumul dintre Rusia, și campingul unde a stat, și primul oraș din Mongolia, prin munții Altai, e superb: „au fost printre cele mai frumoase ore din viața mea, țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis. Vedeam, în sfârșit, renumitele iurte la baza munților. Totul era de pe altă planetă, dar mă simțeam cumva ca acasă.”

Altai, Rusia, spre Mongolia

Momentele grele și provocările de pe drum

Ioana a condus în general 300 de kilometri pe zi, pe care-i făcea, în funcție de drum, în cinci sau zece ore. Nu i-a fost ușor, pentru că nu are nici cea mai confortabilă motocicletă, dar și pentru că a trecut prin zone de stepă, unde nu se întâmpla absolut nimic. 

„Stepa kazahă e cea mai plictisitoare din lume, mii și mii de kilometri doar de gol, vânt și tiruri. Unii o iubesc, alții o detestă, pe mine m-a plictisit teribil. Apoi e veșnica oboseală fizică, ce face ravagii după o perioadă”, povestește ea. 

Provocările și momentele grele n-au ocolit-o de-a lungul celor aproape șase luni pe drumuri – de la noaptea petrecută într-un hotel de tiriști din Kazahstan, cu motocicleta nefuncțională, unde bucătarul de acolo și fiul său i-au rezolvat problema în două zile, la o altă dimineață, tot în Kazahstan, când se pregătea să plece spre Kîrgîzstan, iar spatele i-a cedat. 

„A trebuit să găsesc o clinică unde mi-au făcut ceva perfuzii și injecții în spate timp de mai multe zile, căci nu mai puteam să mă mișc. Apoi am luat și decizia de a nu mai merge în Pamir, în Tadjikistan, care era al doilea pe lista mea, după Mongolia. A fost o decizie la care m-am gândit câteva zile, cât eram cu spatele blocat; a fost dureros, dar cel mai rațional lucru pe care-l puteam face.”

Însă momentele cele mai grele au fost două, unul la nivel psihic și altul fizic. Primul s-a întâmplat în Rusia, la graniță cu Mongolia, când s-a simțit disperată, deoarece a trebuit să aștepte două săptămâni pentru niște piese la motor, din cauza unui bărbat, singurul care vorbea engleză, și care a zis că o ajută, dar care s-a mișcat foarte greu. 

A avut norocul să stea la o gazdă foarte bună, doamna Rita, etnică kazahă, care o ajuta cum putea, ba chiar îi găsea grupuri sau familii alături de care să meargă în mici excursii din zonă. „Cu toate astea, mi-era din ce în ce mai greu la nivel psihic, cu toată așteptarea și nesiguranța, dar și singurătatea. Lumea nu prea vorbește engleza în mod uzual, iar cele 30-40 de cuvinte pe care le știu în rusă erau insuficiente”, își aduce aminte românca.

Un alt prag a fost cel în care, la întoarcere, în stepa din Kazahstan, a dat peste temperaturi extrem de joase. Era extrem de frig, vântul bătea îngrozitor, și chiar dacă avea șase-șapte layere pe ea, era îmbrăcată în costum de vară. 

„Acolo, pe un drum gol, pe care treceau doar tiruri, iar benzinării găseai din an în paște, fără nimic la orizont, fără să te poți refugia undeva, cu un asfalt care era ca un patinoar, înghețată toată, mi-am dorit să-mi las motocicleta undeva și să iau un avion până acasă. Plângeam și conduceam, tot corpul mă durea de la frig și vânt, iar mâinile îmi erau înțepenite pe ghidon”, continuă Ioana. 

A ținut-o în forță promisiunea pe care și-a făcut-o la București, că ea și Maga se vor întoarce cu bine înapoi, chiar dacă cu ceva cicatrici, dar și gândul că orice moment greu are un final.

În deșertul Gobi

„Mi-a fost teamă de multe ori, ca femeie singură” 

Ioana și-a documentat mare parte din călătorie pe contul ei de Facebook, unde a povestit parte din experiențele prin care a trecut sau lucrurile pe care le-a simțit. I-ar fi plăcut să scrie mai mult despre muzeele vizitate sau oamenii pe care i-a întâlnit, dar n-a vrut să pară că se laudă că este într-o vacanță, într-o perioadă plină de incertitudini și inflație imensă, într-o țară săracă, chiar dacă suntem în UE. 

„Nu mi-a plăcut niciodată să mă promovez sau să spun «Ia uită-te la mine», cum face multă lume pe social media”. Însă a avut multe momente în care s-a simțit singură și i-au prins bine încurajările prietenilor, dar și clipe când și-a dorit să împărtășească cu oamenii lucrurile frumoase din jur.

A trăit o aventură singură, ca femeie, și zice că a fost, cu siguranță, mai grea decât pentru un bărbat, mai ales că a trecut prin multe țări patriarhale, unde o femeie singură pe motor este o raritate și o curiozitate, dar poate fi și o pradă ușoară. 

Ioana, în Mongolia, după trei săptămâni

„Aș fi vrut să campez mai mult singură, dar am avut două experiențe neplăcute. Prima dată, când stăteam într-o pădurice, lângă un camping, și m-am dus spre drumul principal, unde era semnalul mai bun la telefon, și, deodată, am văzut că la vreo 150 de metri de mine se oprise un biciclist care a început să se masturbeze. 

Sau în Mongolia, când am dormit singură lângă un lac tare frumos, iar de dimineață a venit un localnic care a început să-mi facă tot felul de gesturi obscene, când îmi strângeam cortul. Cu siguranță, astfel de incidente se pot întâmpla oriunde, dar e îngrozitor de obositor să fiu de n ori mai vigilentă, doar pentru că sunt femeie și e teribil de greu să trăiești tot timpul cu frica unui viol”, mărturisește ea, nu fără a preciza că a întâlnit și oameni care au încercat să o ajute sau să o protejeze mai mult, tocmai pentru că era femeie singură. 

Mongolia

„Plus inevitabilele întrebări: ești căsătorită? Ai copii? De ce călătorești singură? Ești nebună? Nu ți-e frică? Au fost situații în care a trebuit să-mi inventez un soț și copii, sau cel puțin un iubit, căci eram mai în siguranță astfel sau scăpam de întrebări suplimentare și de tot felul de invitații”, adaugă românca.

Există și avantaje la o călătorie singură, continuă Ioana, de la faptul că și-a făcut programul așa cum și-a dorit, la cel în care a învățat să ceară ajutor, în orice situație, dacă avea nevoie. 

Cât despre curaj, spune: „baby steps și constanță, apoi vine și curajul. Mergi tot înainte și acolo e curajul, încerci să treci peste frici sau faci lucrul de care ți-e frică și în asta constă curajul”. Apropo de asta, am rugat-o pe Ioana să dea și un sfat unei alte femei care și-ar dori să-i calce pe urme. 

„Pur și simplu, du-te. O să fie dificil, o să fii speriată, dar o să fie absolut minunat. E cea mai deplină experiență pe care o poți avea și din care o să crești foarte mult. Cele mai multe frici sunt doar în capul tău. Oamenii, în general, te vor ajuta și, da, o să dai și de oameni nu tocmai buni. Dar ai încredere în tine și fii bună cu cei din jur. Acum, dacă aș putea să plec din nou, sigur nu aș mai avea temerile pe care le-am avut înainte de călătorie și aș pleca direct, fără atât de mult stres”.

Locuri și momente surprinzătoare de-a lungul călătoriei

Ioana Tănase a experimentat și locuri, dar și momente care i-au rămas la suflet, de la cei 40 de ani sărbătoriți într-o iurtă din Mongolia, primul ghețar pe care l-a văzut în viața ei, în Rusia, la defileul din mijlocul Kîrgîzstanului, care leagă nordul de sud, un fel de Valea Oltului, cu un râu turcoaz pe mijloc, plin de serpentine (unde era să moară din cauza faptului că kîrgîzii conduc periculos și prost), la Khiva, un muzeu în aer liber și un oraș antic cunoscut în istorie pentru caravanele și târgurile de sclavi, dar cu o arhitectură islamică splendidă, sau golfurile din sudul Turciei, cât și tot Caucazul georgian. 

Iurta din Mongolia

A impresionat-o și când o copilă mongoleză i-a zâmbit și i-a făcut cadou un fir de iarbă, dar și drumurile pe platourile din Mongolia, când asculta Nick Cave în urechi și singurele sale griji erau unde doarme și ce mănâncă în acea zi.

Fetița mongoleză

„Turcii sunt prietenoși, mai ales în părțile nonturistice și aș călători oricând acolo, Georgia e o România mai mică, nespus de frumoasă, pe care o iubesc tare mult, plus că au o mâncare fenomenal de bună. În Kazahstan am dat de cei mai primitori oameni; prin benzinării îmi tot cumpărau cafele, ciocolată și sucuri/apă” 

Kaș, Turcia

Kazahstan este o țară imensă, cât toată Europa, spune Ioana, străbătută de câteva drumuri și o mare stepă bătută de vânturi, unde nu vezi prea mulți turiști pe drum, mai ales în partea de nord. 

„Eram la un moment dat într-un orășel și mâncam ceva în fața unui supermarket, când au venit doi pensionari și mi-au dat echivalentul a 10 lei, să-mi iau ceva bun pe drum. Uzbecii sunt iarăși prietenoși, mi-a plăcut foarte mult acolo și aș recomanda țara oricărui om interesat de istorie și arhitectură islamică; în general, țările musulmane sunt destul de sigure și prietenoase cu turiștii. 

Mongolia e dură fără un ghid, dar e fantastică și e singura țară în care am văzut cum oamenii își parchează mașinile în afara aeroportului, pe câmp, și de-acolo își iau la revedere de la familie/prieteni, care se află într-un avion în aer. Au o viață grea, așa că oamenii se ajută mult între ei și sunt foarte curioși de cine ești, de unde vii. Altfel, în afară de câțiva turci, georgieni și ruși, nimeni nu știe unde e România și de unde vii”, povestește călătoarea.

Mongolia

Un stil de viață cu care poți să te obișnuiești

Ioana a plecat la drum speriată și fricoasă, dar s-a întors mult mai încrezătoare, chiar dacă nu lipsită de temeri. I-a fost dor de prieteni, de surori, de pisoiul ei, dar și de patul de acasă. Era frig și obosită fizic, dar tot i-a fost greu să revină în țară, pentru că nu și-a dorit întoarcerea. Dacă ar fi putut, ar fi mers în Irak sau Iran, într-o țară unde temperaturile îți permit să călătorești iarna, și nu s-ar fi oprit pentru următorii ani. „Te obișnuiești cu stilul ăsta de viață și vrei să călătorești în continuare, chit că e dificil, obositor și, mai ales, solitar.”

Ajunsă acasă, încă așteaptă să se așeze în ea toată călătoria, să se readapteze la viața urbană și să-și găsească un job. Are deja planuri pentru o nouă călătorie, poate în Kîrgîzstan și Tadjikistan sau chiar America de Sud, în Patagonia, în următorii ani. 

„În sufletul meu visez să pot pleca câțiva ani și să vizitez toate continentele, eventual să am și ceva sponsorizări, căci e foarte scump să călătorești a la long”. În final, a sintetizat câteva dintre lecțiile principale pe care le-a învățat în timpul petrecut pe drumuri:

• Bagaj minimal. „Less is more”, întotdeauna.
• Cât mai mult stretching și, dacă se poate, cât mai multă mișcare fizică, de orice fel.
• Multă hidratare.
• Somn bun și multă odihnă.
• Ceva cunoștințe de mecanică.
• Întotdeauna să ai cash la tine (pe lângă banii de urgență).
• E bine să știi câteva cuvinte în limba țării prin care treci.
• Momentele grele trec.

Urmărește-ne pe Google News