ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Jaf de 440.000 euro de la 62 de preoţi, pus la cale de un individ aflat în închisoare | Metoda folosită pentru a le lua datele personale, în Franţa
Cel puţin 62 de preoți au fost victimele unei escrocherii în bandă organizată, pusă la care de un grup de indivizi care foloseau o metodă de înșelăciune pentru a lua datele personale ale oamenilor.
Potrivit unor surse poliţieneşti şi judiciare franceze, ar fi vorba despre cel puţin 18 indivizi, care în perioada aprilie 2020 - februarie 2024 au reuşit să înșele peste 62 de preoţi din Franţa.
Urmare cercetărilor s-a descoperit că "creierul reţelei este un bărbat, în vârstă de 35 de ani, în prezent încarcerat după ce a fost condamnat în 2021 pentru fapte similare.
El lua legătura cu preoţii din închisoare, se prezenta drept jandarm, poliţist sau magistrat, menţiona cercetări pentru fraudă şi obţinea astfel datele bancare ale victimelor care aveau vârste cuprinse între 69 şi 94 de ani, notează Agerpres.ro.
Recomandare din top articole
De asemenea, spunea uneori că fusese căsătorit de unul dintre preoți şi că se află în mari dificultăți financiare. Prejudiciul a fost estimat la 440.000 de euro.
Miercuri, poliţia a arestat 18 presupuși escroci în nord-vestul Franţei, iar astăzi nouă dintre ei, şase bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani, au fost prezentați în faţa instanței judiciare din Le Havre. Ei vor fi judecaţi pe fond la 16 mai.