Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Klaus Iohannis, după ridicarea vizelor pentru SUA: Va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor noastre bilaterale

3 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, după ridicarea vizelor pentru SUA: Va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor noastre bilaterale

Preşedintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Facebook/ Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, după ridicarea vizelor pentru SUA, că această decizie „va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor noastre bilaterale”.

„România îndeplinește, astăzi, un obiectiv strategic în relația cu Statele Unite ale Americii: includerea țării noastre în Programul Visa Waiver, care va permite cetățenilor români să călătorească în SUA fără vize.

Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituționale complexe și al unui dialog intens, la nivel politic și tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor. România, ca Partener Strategic al SUA, a parcurs toți pașii necesari și a luat măsurile specifice pentru a îndeplini toate criteriile prevăzute de legislația americană cu privire la admiterea în Programul Visa Waiver.

Îi felicit pe toți cei care au contribuit la acest moment important în dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA!

Această reușită va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor noastre bilaterale, pe toate palierele sale, fie că vorbim despre economie, schimburi comerciale, relații de afaceri, despre proiecte comune în domenii precum cercetarea, științele și tehnologia, educația, cultura, dar și în ceea ce privește relațiile interumane și turismul.

Includerea țării noastre în programul de scutire de vize a constituit un obiectiv comun asumat de România și de SUA, în baza relației solide de prietenie pe care o împărtășim. Instituțiile din România vor continua să coopereze îndeaproape cu partea americană pentru îndeplinirea în continuare a cerințelor de reciprocitate și schimburi de informații.

Am deplină încredere că Parteneriatul Strategic cu SUA, care în 2025 marchează 28 de ani de la stabilirea sa, va dobândi noi valențe, în beneficiul tuturor cetățenilor noștri.

România va continua să fie un partener responsabil și de încredere și va acționa alături de SUA, în baza valorilor comune, pentru protejarea cetățenilor noștri și pentru promovarea libertății și a prosperității”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

România a intrat oficial în programul visa waiver, ceea ce înseamnă că românii vor călători în SUA fără vize. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de secretarul pentru Securitate Internă Alejandro N. Mayorkas și de secretarul de stat Antony J. Blinken. În același timp, anunțul important pentru români a fost făcut la Palatul Victoria, de ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec.

Read Entire Article