„La vârf”… dinspre pat!

Mai sunt vreo trei luni până la prima porție de alegeri și deja ne-am sastisit de politicale. Și cât mai avem de îndurat în acest obositor și agasant an bisect! Să mai facem și o pauză pentru „diverse”, menținându-ne tot în preajma „politicii de stat”, numai că văzută din alt unghi: dinspre… pat! Artista Vera Davâdova a fost una dintre „ţiitoarele” lui Iosif Vissarionovici; „tătucul popoarelor” proba o energie virilă debordantă şi nu ezita să şi-o risipească fericind detaşamente de Matrione, indiferent unde se situau ca poziţie socială, vârstă, religie, înrudire. Şi nu conta dacă „omagiul” era acceptat ori impus, cine cuteza să spună „nu” ajungea direct în Siberia. Verocika i-a fost, pare-se, mai mult: amantă de suflet vreme de peste două decenii.

În istoria comunismului românesc, patul n-a avut nici pe departe rolul şi locul înveșnicit de un Stalin, Mao, Castro, Tito & comp. Dej, bărbat singur şi statornic, însurat cu fiica unui sifonar din Galați, s-a dedulcit doar din farmecele frumoasei actrițe Dina Cocea, „moștenită” după sinuciderea ambasadorului Germaniei von Killinger. Adevărat, la nivelul II combăteau armăsari ca Teohari Georgescu, despre care Securitatea a raportat că „44 de tovarăşe, soţii ale cadrelor, au fost nevoite să-i ofere favoruri sexuale în schimbul obţinerii paşaportului ori avansării soţului”.

Ceauşescu se pare că nu s-a bucurat decât de graţiile suavei sale soţii (de unde, poate, şi paranoia). Conducerea de partid a URSS, în frunte cu Stalin (mai ales în perioada 1932-1948), a preschimbat scena politică în bordel şi patul în tribună de afirmare – inclusiv... artistică. Davâdova, femeie măritată, prim-solistă la Bolşoi Teatr, era, se zice, o frumuseţe răpitoare, jinduită de întreg nivelul I al nomenclaturii de la Kremlin. Cum arăta Stalin în pat? Ni-l descrie amanta: „mic de statură, corpul foarte urât, osos, cu claviculele ieşite în afară, vertebrele rare, torsul îngust şi scurt, mâinile şi picioarele excesiv de lungi.” Duhnea a mahorcă şi a dantură neîngrijită – dar era Stalin! Şi deşi se ştia că Davâdova îi este amanta cvasi-oficială, nu conteneau să-i dea târcoale şi să-i facă direct, brutal propuneri amoroase al de Kirov, Molotov, Malenkov, Kalinin, Jdanov, Kaganovici, Mikoian, Vâşinski, Budionâi, Voroşilov, Bulganin, Hruşciov (adică, aproape întreg Biroul politic!), plus temuţii şefi ai NKVD Iagoda, Ejov, Beria şi secretarul lui Stalin, Poskrebâşev. (Dacă am înţeles bine, singurul care n-a izbutit să se înfrupte a fost Beria – dar se consola cu elevele de liceu pe care le răpea în plină stradă şi le viola la Lubianka.)

Şefii PCUS îşi trimiteau acoliţi înarmaţi s-o aducă pe Verocika în patul din „dacea” personală; dacă se întâmpla să dea peste alţi mesageri veniţi cu aceeaşi misie, se lăsa cu împuşcături! Îngrozită de asalturile lui Beria, Davâdova a alergat să-i ceară ajutor lui Malenkov. Care... „m-a împins fără menajamente în dormitor şi...” Era perioada marii terori, execuţiile atingeau, numai la Moscova, cifra de 1.200 pe noapte. Vera, acum laureată a Premiului Stalin, artistă emerită a RSFR şi deputată în Sovietul suprem, a fost invitată să asiste la schingiuirea lui Zinoviev, Kamenev şi ceilalţi. „Lucrătorii din domeniul artelor trebuie să se călească” – i-a spus Stalin. În cele din urmă, recunoştinţa lui Stalin s-a manifestat cum era de aşteptat: în ceasul morţii, când abia mai vorbea, a izbutit să mai ordone: „curva Davâdova merită mai mult ca oricine moartea.” Cum Stalin a răposat primul, Vera a scăpat.

Memoriile ei sunt pur şi simplu îngrozitoare. Nu-i o carte porno, cum vor fi bănuit unii. Nici măcar sexi. Tumultuoasa viaţă privată a Verei, relatată până-n cele mai mici amănunţimi, se opacizează total în pragul dormitorului. Cititorul este nevoit să apeleze la propria intuiţie şi imaginaţie pentru a duce până la capăt firul unor cumplite istorisiri eliptice. Davâdova pare întâi de toate interesată să investigheze politicul, cercetat din pragul alcovului: cititorul este invitat la călătorii prin lumi paralele, aparent fără vreo legătură între ele: concreteţea celor două planuri ar determina, logic, excluderea reciprocă: chiar în seara în care Davâdova îl giugiulea pe Stalin, Iosif Visarionovici aprobase împuşcarea a 3.167 de persoane propuse de Ejov la „condamnarea cu gradul întâi”. Pe vremea aceea, totul părea mult mai simplu, inclusiv absurditatea terminologică „viol... acceptat”. Pentru justificare, se apela la clasici: Stalin îşi motiva excesele sexuale citând cinic din Lermontov: „Dacă nu vei fi tu, va fi altul, prietene, aşa că e mai bine să fii primul, decât al doilea”...