Mănăstirea Cozia. Legende și lucruri interesante despre una dintre cele mai faimoase lăcașuri de cult din România

 Zidurile sale înalte atrag an de an mii de vizitatori. Mănăstirea a fost înălțată între anii 1386 și 1388, iar inspirata numelui său este una de-a dreptul fascinantă. În zona unde a fost construită biserica creșteau nuci, iar numele Cozia vine de la derivarea termenului pecenego-cumanian „Koz”, adică nuc.

Mănăstirea Cozia - istoric

Mănăstirea Cozia, conform legendei, a fost ridicată în apropierea unei alte mănăstiri construite de Negru Vodă. Biserica principală a mănăstirii, dedicată Sfintei Treimi, a fost edificată între anii 1387 și 1391, fiind înălțată de către voievodul Mircea cel Bătrân.

Evenimentul sfințirii a avut loc la data de 18 mai 1388, conform hrisovului emis de Mircea cel Bătrân, în care se menționa:

"Domnia mea a hotărât să construiască de la temelie o mănăstire în locul numit Călimănești pe Olt, care fusese anterior posesia boierului domniei mele, Nan Udobă."

Fațadele bisericii sunt decorate cu rozete de piatră, rânduri orizontale de cărămidă și piatră în stil bizantin, caracteristici specifice Școlii Morava sârbești.

Pictura interioară a fost realizată între anii 1390-1391, iar Mircea cel Bătrân a contribuit constant la îmbogățirea și înfrumusețarea mănăstirii, consolidând drepturile de proprietate asupra mai multor sate și moșii.

De asemenea, a conferit dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari mănăstirii.

Pisania bisericii Mănăstirii Cozia, datată la anul 6809 (1301), este considerată eronată de către istorici, anul corect fiind 6894 (1386), așa cum este înscris în pisania pictată în interiorul bisericii.

Mănăstirea a primit numeroase donații de la domnitorii care au urmat lui Mircea cel Bătrân, iar între anii 1512-1521 s-a refăcut pictura interioară. În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna numită după domnitor, iar Constantin Brâncoveanu a adăugat pridvorul în stilul specific al epocii sale.

Mănăstirea Cozia a fost supusă unor perioade dificile în istoria sa. Între anii 1879 și 1893, autoritățile au decis să o transforme în pușcărie, o acțiune care l-a determinat pe Mihai Eminescu să scrie un articol vehement în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882. În acest articol, el exprima dezaprobarea față de transformarea mănăstirii Cozia, loc unde au fost înhumați Mircea I și familia lui Mihai Viteazul, într-o închisoare.

Ulterior, mănăstirea a fost folosită și ca spital, deși această destinație era mult mai apropiată de preocupările monahilor care locuiau acolo.

Un alt moment dificil pentru acest lăcaș sacru a fost în timpul Primului Război Mondial, când a fost folosit ca grajd de cai. Un raport din 16 iunie 1916 menționează că piatra comemorativă cu inscripția de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul mănăstirii, a fost găsită complet deteriorată, iar în biserici au fost aduși cai.

La 15 mai 1938, osemintele lui Mircea cel Bătrân au fost reînhumate într-o ceremonie oficiată de episcopul Vartolomeu al Râmnicului. La acest eveniment au participat principele moștenitor Mihai, savantul Nicolae Iorga, subsecretarul de stat la cultură și arte Nae Popescu și istoricul Ioan Lupaș.

Astăzi, Mănăstirea Cozia este un monument istoric important și un loc de închinare pentru mulți credincioși.

Despre Mănăstirea Cozia

În pronaosul Mănăstirii Cozia s-au conservat fragmente din pictura bizantină originală, reprezentând o tranziție de la stilul bizantin influențat de biserici grecești din secolul al XIII-lea la stilul bizantin împământenit în Țara Românească. Arhitectul Petre Antonescu a subliniat importanța acestui edificiu, considerându-l un punct de tranziție crucial în arhitectura religioasă românească.

Biserica inițială avea o tindă cu trei arcade, plafonată cu o boltă sferică. Frescele din nartex au fost admirate pentru detaliile lor rafinate, în special figurile arhanghelilor Gavriil și Mihail.

Chipul Sfântului Nicodim a fost pictat în pronaos, iar ctitorul Mircea cel Bătrân a fost zugrăvit în naos, ținând în mâini macheta mănăstirii, alături de fiul său, Mihail.

De-a lungul celor peste șase secole de existență, mănăstirea a suferit numeroase modificări și reparații. În perioada lui Constantin Brâncoveanu, ansamblul monastic a fost refăcut.

Picturile din biserică au fost recondiționate de mai multe ori, iar în secolul al XIX-lea au fost reconstruite chiliile și pavilioanele mănăstirii.

Cu toate acestea, spre sfârșitul veacului, Mănăstirea Cozia a fost abandonată și a cunoscut diverse destinații. Restaurarea ei a început în anul 1928.

Încă de la înființare, Mănăstirea Cozia a fost un centru cultural de importanță majoră. Aici a funcționat prima școală de caligrafi din Țara Românească, iar Filos, cunoscut și sub numele de Filotei, a fost unul dintre primii imnografi români.

El a scris imnuri religioase de laudă și a fost unul dintre dascălii călugărilor de la Cozia. Tot aici, în 1415, s-a înființat prima școală de caligrafi din Muntenia, și aici a fost stabilită Mitropolia Ungrovlahiei, la solicitarea lui Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, pentru a scăpa de influența regelui Ludovic cel Mare al Ungariei.

Legendele legate de Mănăstirea Cozia

În istoria veche a Mănăstirii Cozia se împletesc legende fascinante și adevăruri încărcate de mister.

Printre aceste legende, una remarcabilă relatează povestea primului clopot al mănăstirii. În toamna anului 1388, când mănăstirea abia fusese finalizată, călugării, neîmpăcați cu moșiile primite ca zestre, ar fi cerut mai mult.

Mircea Voievod a consimțit ca întinderea moșiilor lor să fie determinată de sunetul clopotului ce urma să fie turnat și instalat în clopotnița mănăstirii. Astfel, s-a născut „Legenda primului clopot al Mănăstirii Cozia”, o poveste cu înțeles profund despre lăcomie și consecințele acesteia.

Potrivit legendei, călugării au comandat un clopot uriaș, adus printr-un efort colosal cu un car tras de șase perechi de boi voinici din Țara Ardealului. Popasul carului la Brezoi, pe Valea Oltului, a stârnit neliniștea moșnenilor, care, la vederea monstrului de metal, au exprimat teama că sunetul lui va aduce nenorociri.

Refuzând să plătească transportul, călugării au atras asupra lor un blestem, conform căruia clopotul nu va dăinui mult timp în clopotniță. Se spune că la prima încercare de a îl trage, s-a auzit un sunet așa de puternic încât i-a asurzit pe toți cei de sub pălăria clopotului. Apoi, clopotnița s-a prăbușit și s-a rostogolit în Olt, de unde se spune că n-a fost niciodată scos.

Pe lângă legendele fascinante, există și fapte documentate despre mănăstire. Dovezi istorice atestă că Mănăstirea Cozia a fost înzestrată cu clopote de către domnitorul Mircea cel Bătrân și fiul său, Mihail Voievod, în anii 1395 și 1413.

Cu toate acestea, originalul clopotniței și clopotele au fost distruse în secolul al XIX-lea, iar mănăstirea încă așteaptă să-și refacă clopotnița.

O altă legendă spune că Mircea cel Bătrân, cunoscând traseul armatei romane lui Traian spre Ardeal, a ales locul mănăstirii lângă vechiul castru roman, Arutela, unde se spune că exista un tunel secret către celălalt mal al Oltului. Acest tunel ar fi fost folosit în confruntările interne pentru tron cu fratele său, Dan Basarab.

Acest castru, în trecutul său glorios, se întindea pe o vastă suprafață și adăpostea apeducte și tuneluri, servind drept fortăreață și cale de comunicare strategică.

Unul dintre misterele ce încă planează asupra mănăstirii este acel tunel secret, despre care călugării povestesc că pleacă chiar din adâncurile bisericii și străbate subteranul până dincolo de Olt.

Acest tunel ar fi fost folosit de Mircea cel Bătrân în timpul unor confruntări interne pentru tronul Țării Românești, permițându-i să se miște discret și să își protejeze interesele.

Cu toate că există dovezi tangibile ale existenței acestui tunel, accesul său rămâne ascuns și păzit cu strictețe de către călugării care îngrijesc mănăstirea. Astfel, tunelul secret al Mănăstirii Cozia continuă să stârnească imaginația celor curioși și să fie subiectul unor discuții pline de mister și fascinație.

Totodată, în regiunile Coziei, legenda spune că voievodul Mircea cel Bătrân (1386-1394/1395, 1397-1418) a pornit într-un război împotriva ungurilor. Se spune că și-a instalat armata pe Valea Oltului, în apropierea Bivolarilor, unde cortul său domnesc strălucea pe o pajiște în fața muntelui.

Conform povestirilor, acolo, voievodului i s-ar fi arătat o "vizuină divină". În dimineața următoare, când s-a trezit, a decis să ridice o mănăstire.

Cu toate acestea, realitatea istorică contrazice această legendă, indicând că Mircea s-a războit exclusiv cu turcii, nefiind implicat în vreun conflict cu ungurii, deși a fost vasal al acestora în anumite perioade.

Cu toate că legendele pot fi distorsionate, există un sâmbure de adevăr în povestea care circulă și astăzi în Valea Oltului.

Voievodul muntean este într-adevăr ctitorul Mănăstirii Cozia, construită între anii 1388 și 1393.

Nicodim, starețul mănăstirilor Vodița și Tismana, duhovnicul domnitorului, a jucat un rol crucial în edificarea acestui lăcaș sacru.

La momentul consacrării, Nicodim a oficiat ceremonia de sfințire. În plus, în calitate de stareț, l-a numit pe ieromonahul Gavriil, unul dintre discipolii săi și ucenic al sfântului de la Tismana, pentru a conduce mănăstirea.