Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Meciul CFR Cluj-Universitatea Craiova. Adrian Mutu: Fotbalul te judecă. Nu cred că meritam să pierdem!

9 months ago 42
ARTICLE AD BOX

17-03-2024 | 07:43

Adrian Mutu Agerpres

Adrian Mutu, antrenorul echipei CFR Cluj, spune că echipa sa a jucat bine cu Universitatea Craiova, dar jucătorii nu au fost concentraţi în faţa porţii adverse.

autor

„Din păcate ăsta este fotbalul. Nu cred că meritam astăzi să pierdem! Dar când joci în play-off şi ai atâtea ocazii în primele 35 de minute sau în prima repriză şi nu reuşeşti să marchezi, fotbalul te judecă şi asta s-a întâmplat şi în seara asta. În principiu, nu am ce să le reproşez băieţilor decât că trebuie să fie mai concentraţi în faţa porţii. Jocul m-a mulţumit, am făcut un joc bun, un joc solid.

Din păcate lipsa de experienţă a lui Matei se vede. Dar de asta suntem aici, să-i îmbunătăţim jocul, să-l ajutăm să crească. Cam asta este istoria acestui meci. Cred că meritam mai mult în seara asta.

Cred că în prima repriză, sau tot meciul, în general, am riscat, iar faza golului doi a fost una norocoasă, a sărit mingea din mâna lui Matei, la Mitriţă, chiar dacă nu se dădea gol, era probabil penalti. Nu avem ce face, mergem înainte. Repet, ca joc şi ca atitudine nu am ce să le reproşez jucătorilor. Trebuia însă să fim puţiun mai atenţi. Ambele goluri erau de evitat.

Puteam face mai mult. Am alergat o repriză întreagă să egalăm şi asta a fost. Cred că a fost penalti clar la Mogoş, dar las specialiştii să vorbească despre acest episod! Fiecare eşec contează, suntem acolo trei echipa la un punct, vin şi celelalte din spate, vedem ce se mai întâmplă şi mâine”, a declarat Adrian Mutu, după înfrângerea din meciul de sâmbătă, de la Cluj, 1-2 cu Universitatea Craiova, potrivit News.ro.

Citește și

Echipa Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea CFR Cluj, în prima etapă a play-off-ului Superligii. Oltenii au trecut pe locul secund în clasament.

La Cluj gazdele au ratat patru-cinci ocazii clare de gol în prima jumătate de oră, dar cei care au deschis scorul au fost craiovenii, prin Baiaram, în minutul 38.În startul reprizei secunde Alexandru Mitriţă a mărit avantajul oaspeţilor, cu un gol frumos, din careu. Matei Ilie a readus în joc gazdele, cu un gol înscris în minutul 66, dar tot el a fost eliminat cu cartonaş roşu direct după ce l-a călcat, din spate, pe Jovan Markovic. Era minutul 87 şi clujenii nu au mai avut forţă să egaleze, iar Craiova s-a impus cu 2-1.

În clasament, Universitatea Craiova a venit pe locul secund în play-off, cu 28 de puncte, iar CFR Cluj a rămas cu 27 de puncte şi este pe locul 4.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: fotbal, adrian mutu,

Dată publicare: 17-03-2024 07:39

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Recomandări

Alegeri prezidențiale în Rusia. Cel puțin 25 de oameni au fost reținuți de poliție, din cauza protestelor la vot

Stiri externe

Alegeri prezidențiale în Rusia. Cel puțin 25 de oameni au fost reținuți de poliție, din cauza protestelor la vot

Ministerul Român de Externe condamnă desfăşurarea alegerilor rusești în teritoriile ocupate din Ucraina și deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Fată de 20 de ani, pe tren cu un prieten în Cluj, pentru un selfie exploziv. ”Uitați ce a rămas. Hainele arse. Cureaua”

Stiri actuale

Fată de 20 de ani, pe tren cu un prieten în Cluj, pentru un selfie exploziv. ”Uitați ce a rămas. Hainele arse. Cureaua”

În ciuda avertismentelor, mulți tineri se aventurează în locuri periculoase în căutarea fotografiei perfecte, chiar dacă își pun viața în pericol. Este și cazul unei fete de 20 de ani.  

Aeroporturile Strasbourg şi Basel-Mulhouse, evacuate pentru a doua oară în două zile din cauza unor alerte cu bombă

Stiri externe

Aeroporturile Strasbourg şi Basel-Mulhouse, evacuate pentru a doua oară în două zile din cauza unor alerte cu bombă

Aeroportul Strasbourg-Entzheim şi EuroAirport au fost evacuate, sâmbătă după-amiezii, pentru a doua oară în două zile, din cauza unor alerte cu bombă. Traficul aerian a fost suspendat timp de două ore în Alsacia, relatază Le Figaro.

Read Entire Article