ARTICLE AD BOX
08-02-2025 | 19:57
Un pompier și doi jandarmi din Ploiești au fost răniți în misiune vineri seară, după ce o butelie a explodat chiar în timp ce echipajele interveneau pentru a stinge un incendiu.
Pompierul în vârstă de 41 de ani a fost aruncat de suflul deflagraţiei şi s-a rănit grav la cap şi la un picior, deşi avea echipament de protecţie, spun colegii lui. A fost dus de urgenţă la Spitalul Floreasca, din Capitală.
Incendiul a izbucnit, vineri seară după ora 21, într-un cartier de la marginea oraşului Ploieşti. Locatarii celor două case cuprinse de foc au ieşit la timp şi s-au salvat. Dar în scurt timp de la începerea misiunii de stingere, o butelie dintr-un imobil cuprins de flăcări a explodat.
Pompier: „Exista risc puternic de extindere în spatele gospodăriei. Flăcările depășesc nivelul casei, cu explozie puternică”.
Un pompier de 41 de ani şi doi jandarmi, care se aflau pe stradă, au fost răniţi. Suflul puternic l-a aruncat pe pompier la pământ. Bărbatul s-a rănit grav la cap şi un picior, deşi era echipat complet, spun colegii lui.
Sublocotenent Andreia Ursachi, ISU Prahova: „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta deja la două locuințe, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, cu posibilități de propagare. Colegul nostru a fost preluat de ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și a fost transportat către Spitalul Floreasca din București."
Pompierul rănit profesează de peste 15 ani şi este tatăl unui băieţel. În cazul lui, medicii sunt rezervaţi. Cei doi jandarmi au fost răniţi uşor şi nu se află în pericol.
Ambele case cuprinse de flăcări au fost distruse. Incendiul a pornit de la un coş de fum neizolat corespunzător, spun anchetatorii care au deschis in rem un dosar de distrugere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citește și...
Recomandări
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie, a comentat sâmbătă faptul că liderul USR Elena Lasconi l-a comparat cu Călin Georgescu, el afirmând că acum două luni România a fost foarte aproape de dezastru.
Lucrările la hidrocentrale începute înainte de 1989, din epoca lui Nicolae Ceușescu, vor fi terminate de actualul ministru al Energiei. Sebastian Burduja și-a luat angajamentul să construiască „măreț”, pentru că „energia este viaţă”.
Ilie Bolojan consideră că toate persoanele care doresc să candideze la funcția de președinte al României trebuie lăsați să o facă.