Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Ministrul Educației, despre meditații: Trebuie făcute legal, nu pe ascuns, pentru a evita conflictele de interese

17 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educației, despre meditații: Trebuie făcute legal, nu pe ascuns, pentru a evita conflictele de interese

Se are în vedere un diagnostic pentru sistemul de educaţie din România. Sursa foto: Getty Images

Daniel David, ministrul Educaţiei, a vorbit, luni, despre salarizarea profesorilor şi impozitarea veniturilor din meditații. El a subliniat, la Digi24, că „lucrează la un diagnostic al întregului sistem și de educație și de cercetare pentru a știi ce funcționează bine și de ce", iar meditațiile ar trebui să se realizeze în mod legal pentru a evita conflictele de interese. 

Ministrul Educației a vorbit despre reforma învățământului superior și al cercetării, subliniind necesitatea unei mai bune coordonări între diversele instituții din domeniu. El a menționat că există o lipsă de colaborare între institutele naționale, universități și centrele de cercetare din mediul privat, ceea ce duce la suprapunerea resurselor și cheltuieli inutile.

De asemenea, Daniel David a subliniat că această situație va fi evaluată, urmând ca sectorul să fie restructurat pentru a favoriza colaborarea și a evita competiția dăunătoare.

Mai mult, ministrul a spus că are în vedere actualizarea planurilor cadru pentru liceu, menționând că România este în urmă în acest domeniu și că modificările pot fi realizate fără o alocare bugetară semnificativă suplimentară.

„Vreau să punem în dezbatere publică și să asumăm planurile cadru pentru liceu. Acolo suntem rău în urmă, ca să spun așa. Iarăși, acest lucru în prima fază se poate face fără a cere un buget mult, mult mai mare”, a spus ministrul Educației, potrivit sursei citate.

Sistemul de educaţie din România este în diagnostic pentru a vedea ce funcționează şi ce nu

„Acel diagnostic va sta la baza a ceea ce eu văd ca a doua parte a mandatului când sper să ne așezăm politic și sper ca pe la mijlocul anului și aspectele financiare să funcționeze mai bine”, a mai spus Daniel David.

Cât despre salarii şi mediații ministrul Educaţiei a subliniat că „ar trebui să gândim o serie de indicatori de performanță, astfel încât în funcție de performanțele pe care le ai, cei care au performanțe mai mari la clasă să poată să câștige mai mult. Să apară și această diferențiere(...), a mai spus el.

Meditaţiile trebuie să se facă legal pentru a evita conflictele de interese

„În opinia mea este că dacă sunt vizibili, înseamnă că meditațiile se fac legal și este în regulă. Eu doar asta am spus. Meditațiile nu trebuie făcute pe ascuns, adică nu trebuie făcute într-o manieră în care nu pot fi fiscalizate și în același timp trebuie să avem grijă să evităm conflictul de interes, dar nu sunt pentru a le interzice (...) Meditațiile fac parte din diverse, nu sunt un fenomen numai la noi în țară, există și în celelalte țări, doar hai să le facem legal și să evităm conflictele de interese”, a mai explicat ministrul.

Read Entire Article