Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Mister în cazul morții a două surori, la Roma. Poliția a intrat în alertă după ce a fost descoperit testamentul lor

2 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Externe Mapamond Mister în cazul morții a două surori, la Roma. Poliția a intrat în alertă după ce a fost descoperit testamentul lor

Cele două surori trăiau singure, nu aveau alte rude la Roma, de aceea misterul testamentului este cu atât mai mare. Sursa foto: Getty Images (poza cu carater ilustrativ)

Două surori italiene în vârstă de 87 şi 93 de ani au fost găsite moarte pe 20 ianuarie, în apartamentul lor de la Roma. Iniţial carabinierii au crezut că ar fi fost vorba despre o tragedie a singurătăţii, însă ulterior apariţia unui testament pentru o moştenire de 1 milion de euro, a schimbat cursul anchetei şi acum poliţiştii iau în calcul pista dublei crimei.

În momentul în care polițiștii au intrat în apartamentul victimelor, trupurile acestora erau goale şi întinse pe jos una lângă cealaltă, în sufragerie. Nu departe de ele se afla de un dosar care i-a făcut pe magistrați să creadă că cele două au întocmit un testament olograf în valoare de aproximativ un milion de euro, relatează La Repubblica.

Vorbim aşadar despre o moștenire importantă, aşternută negru pe alb, într-un document oficial și acordată unei terțe persoane asupra căreia se concentrează acum cercetările coordonate de parchet.

Cele două surori trăiau singure, nu aveau alte rude la Roma, de aceea misterul testamentului este cu atât mai mare. Autopsia efectuată la 3 zile după ce au fost găsite, împreună cu examenul toxicologic în curs de desfăşurare vor da indicii importante în acest caz, dacă este vorba despre moarte naturală sau despre o dublă crimă.

Administratotul blocului a fost cel care a semnalat autorităţile faptul că cele două femeie nu mai fuseseră văzute de câteva luni, ceea ce a dus la descoperirea celor două cadavre.

Acum anchetatorii analizează amănunţit cazul, în condiţiile în care semnificativa moştenire a fost lăsată de cele două femei unui bărbat care nu este o rudă sau o persoană apropiată. 

Read Entire Article