ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Cultură › „Mona Lisa” ar putea fi vizitată doar cu un bilet special. Directoarea Muzeului Luvru își dorește un acces separat
Directoarea Muzeului Luvru a mai cerut și sprijin pentru renovarea urgentă a sălilor de expoziție învechite / Sursa foto: Profimedia
Preşedinta Muzeului Luvru, Laurence Des Cars, vrea să introducă un bilet pentru „Mona Lisa” pe care vizitatorii vor trebui să îl cumpere în plus faţă de intrarea la cel mai vizitat muzeu din lume, a declarat ea duminică la radio France Inter.
„Ideea este de avea un bilet Luvru care să vă ofere acces la colecţiile permanente şi la expoziţii (...) şi, dacă doriţi să vedeţi Gioconda, va fi acest bilet în plus pentru accesul la Gioconda”, a declarat Laurence Des Cars, potrivit Agerpres.
După semnalul de alarmă asupra stării muzeului lansat de directoarea Luvru ministrului Culturii, Rachida Dati, preşedintele Emmanuel Macron a făcut, la sfârşitul lunii ianuarie, mai multe anunţuri referitoare la renovarea muzeului.
El a precizat că lucrările, care ar trebui să se încheie în 2031, vor oferi un spaţiu nou şi o intrare independentă pentru accesul la Gioconda.
Tabloul pictat de Leonardo da Vinci va fi '„accesibil într-o manieră autonomă faţă de restul muzeului şi va fi dotat din acest motiv cu un permis de acces propriu'”, a precizat Macron.
Intervievată duminică de postul de radio France inter, Laurence Des Cars a precizat că Gioconda va fi instalată „probabil sub Curtea pătrată”, „un spaţiu dedicat, care va permite vizitatorilor să privească în sfârşit liniştiţi acest tablou”.
„Propunerea noastră vizează asumarea statutului excepţional al Giocondei”, a mai spus ea adăugând că celebrul tablou este „o binecuvântare pentru Luvru”.