N-ai economisit... vine Dan!

O telenovelă care a făcut senzație în anii '90 se intitula "Și bogații plâng!". Plâng și națiunile bogate și atotputernice? Au și ele puncte slabe pe plan economic, social, tehnologic sau militar? Categoric că da și, în limita cunoștințelor mele, o să vă expun câteva (fără a avea pretenția epuizării subiectului!) specifice fiecărei națiuni. Problemele cu care se confruntă liderii statali mondiali sunt comune (insuficiența resurselor, îmbătrânirea populație, creșterea redusă a PIB-ului etc.), dar și specifice fiecărei țări sau grupuri de țări. Iar dezvoltarea noilor tehnologii (mașini electrice, cipuri etc.) face ca marile națiuni să fie tot mai dependente de materii prime deficitare (litiu, cobalt, nichel, pământuri rare etc.). Dar să vedem care sunt slăbiciunile economice ale liderilor lumii.

SUA, ca putere dominantă în prezent și viitorul apropiat (China nu le va depăși până în 2030, cum se prognoza!), se confruntă cu slăbiciuni structurale, dar și de conjunctură. O primă mare problemă americană este generată de datoria publică federală, dar și a Statelor Uniunii. Această situație persistă, iar în prezent, poziția americană de jandarm al planetei obligă la cheltuieli mari militare proprii și asistență aliaților în condițiile conflictelor. O altă slăbiciune structurală mare este dată de balanța comercială deficitară de mult timp, chiar dacă a fost puțin ajustată de exporturi de hidrocarburi. Nu trebuie uitată dezindustrializarea SUA, generată de migrarea producției spre extremul Orient (China, Vietnam etc.) datorită forței de muncă ieftină și calificată.

Prin programe ale guvernului federal (subvenții generoase!) a început relocarea producției în țară. La aceste "hibe" structurale se adaugă greutățile economice de conjunctură, urmare a conflictelor deschise (Ucraina și Israel) sau mocnite (Taiwan), care implică cheltuieli foarte mari.

Dacă ne uităm la China și greutățile sale economice, trebuie să pornim de la realitatea obiectivă că o creștere a PIB-ului cu o rată de peste 5% (sau peste 10%, cum a fost mulți ani!) este imposibilă permanent. Creșterea economică se va "așeza" în niște parametri normali, cum s-a întâmplat și în Japonia, spre exemplu. În această perioadă se manifestă puternic slăbiciunile economiei chineze, care, în ciuda unui sector privat imens, este totuși și o "economie de comandă", decretele și politica partidului înlocuind legile obiective ale pieței în multe cazuri. China se confruntă cu îmbătrânirea accentuată a populației, efect al politicii partidului de "un copil pe familie" dusă zeci de ani, iar cheltuielile bugetului cu pensiile și sănătatea cresc. China are, pe de altă parte, o dependență imensă de importul de energie și materii prime, generată de poziția sa de "atelier al planetei". Iar prețurile lor au crescut, ca și ale transporturilor lor. În plus, economia chineză este legată mult prea tare de export, iar piața internă nu este în măsură, la salariile actuale, se absoarbă reducerile de vânzări la export. Iar dacă crește venitul chinezilor, produsele se scumpesc, capitalul migrează, creșterea încetinește.  Eternul cerc vicios, generat de o creștere foarte ridicată! În această perioadă, China se confruntă, conjunctural cred, cu dezastrul din sectorul construcțiilor de locuințe, o bulă imobiliară prost gestionată de autorități și antreprenori.

Japonia ar putea fi privită de cei de la Beijing ca un model al Chinei viitorului. După o dezvoltare fulminantă de după război, economia japoneză (a treia din lume!) este în situația de "stagflație". Termenul concentrează într-un cuvânt o creștere economică redusă și o inflație la fel! Aceasta este "rețeta japoneză" de evitare a distorsiunilor mari cu potențial negativ și social. Acum se "grăbesc încet" spre viitor. Problemele economiei nipone sunt în primul rând structurale. Lipsa practic totală de resurse minerale și energetice a făcut din totdeauna Japonia captivă importurilor. Iar pentru a avea resurse necesare importului este absolut obligatoriu exportul! O altă problemă a economiei nipone este, și se dezvoltă rapid, îmbătrânirea populației, care afectează productivitatea și crește foarte mult cheltuielile cu pensiile și sănătatea. Timid, țara iese din "splendida izolare" și începe să importe forță de muncă. "Calea japoneză" pe plan economic să fie cea normală? Nu am răspuns! Dar se pare că "tigrii asiatici" (mai puțin Hong Kong-ul înghițit și parțial digerat de supertigrul chinez!) urmează cam aceeași cale. Dezvoltare robustă, dar legată de resurse materiale și umane.

Am lăsat pentru final problemele mari ale UE din care facem și noi parte. Problemele structurale sunt cam aceleași ca în cazul SUA. Îmbătrânirea populației nu poate fi suplinită de importul de forță de muncă din Orientul Apropiat și Africa. Calificarea emigranților fiind foarte scăzută (Estul nu acoperă integral!). Dependența de importul de materii prime s-a văzut clar după embargoul impus Rusiei, iar alternativele în aprovizionare sunt mai scumpe. Exportul de produse manufacturate este esențial pentru economiile zonei, dependența de piețele externe adăugându-se la cea de resurse.

În concluzie, și "bogații" planetei "plâng"! Plâng, dar caută și găsesc soluții! Există loc pentru fiecare pe Terra și este necesară colaborarea, nu confruntarea sau dominația! Fără imperii violente! Pierdem toți!

Dan Strutinschi