ARTICLE AD BOX
Inflația neajunsurilor pare a fi tușa cea mai accentuată pentru profilul lui 2025. Mai sunt însă câteva sclipiri promițătoare pentru un contur ceva mai luminos. Interesant e că acestea apar de unde te aștepți mai puțin. Baschetul pregătește o extindere masivă. Dar nu peste tot. Și mai ales, nu în România.
Apariția unei ligi cu impact global nu va mai fi doar o schiță într-un sertar. Se va întâmpla cu adevărat. Sunt șanse mari ca primele semne concrete să apară după evenimentul de la Paris, programat către finalul lunii. Pe 23 și 25 ianuarie, în frunte cu Victor Wembanyama, San Antonio Spurs și Indiana Pacers se vor întâlni de două ori. Partidele fac parte din calendarul sezonului regulat al NBA.
Formula LeBron James
Totuși, situația nu este deloc simplă. Însă pe cât e de complicată, pe atât este de interesantă. Există două inițiative diferite, cu două idei diferite. Miza este aceeași – o parte consistentă din banii generați de industria baschetului.
Prima variantă este coordonată de unul dintre partenerii de business ai lui LeBron James, iar investiția inițială se ridică la 5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Proiectul vizează inființarea unei ligi menite să concureze NBA-ul la nivel global. Modelul competițional este inspirat de calendarul Formulei 1. Șase echipe masculine și șase feminine vor juca pe rând în opt orașe ale lumii, câte două săptămâni.
Planul Euroligii
Cea de-a doua variantă e cea cunoscută. Proiectul NBA Europe imaginat de NBA și FIBA, conform Eurohoops. Scenariul e de-a dreptul captivant. Liga va fi formată din echipe aflate în orașele mari ale Europei, în Emiratele Arabe și în Israel. Desigur, NBA Europe va ocoli Euroliga. Cel puțin pentru început. Va fi însă revanșa atât de mult așteptată de FIBA, după eșecul Suproleague din 2000, care a supraviețuit doar un sezon.
Euroliga a acționat foarte rapid la începutul acestui an. A prelungit contractul cu compania IMG pentru managementul drepturilor media și marketing, până în 2036, conform SportBusiness. Asta înseamnă minimum 363 de milioane de euro timp de 10 ani, fără profitul estimat la 250 de milioane, distribuit egal între cele 18 cluburi.
Revanșa FIBA
Cel puțin la fel de interesant este și răspunsul FIBA. Ca urmare a unui parteneriat fără precedent, perfectat recent cu European Broadcasting Union, EBU, meciurile de calificare și turneele finale ale echipelor naționale vor fi transmise prin televiziunile publice și extensiile lor digitale, în 16 țări membre.
Drepturile de difuzare sunt gratuite. Potrivit acordului, televiziunile partenere vor susține FIBA prin campanii de promovare și serviciile tehnice de transmisie specializate, potrivit EBU. Contractul este valabil până în 2029. Deși membru EBU, România nu se află pe această listă.
Membri fără drepturi
Dincolo de reacții, devine de la sine înțeles că NBA Europe vizează și marile cluburi ale Europei. Unul dintre ele este Paris Basketball, club cu o ascensiune fulminantă în Franța, și în prezent pe locul trei în Euroliga. Patronat de americani, Paris Basketball este condus de David Kahn, fostul manager general al clubului Minnesota Timberwolves, din NBA.
Astfel, ne întoarcem la Paris, la meciurile dintre Spurs și Pacers. Cu siguranță, toată lumea care contează va fi prezentă. Exact ca la EBU. România este membru, dar nu contează în lumea rafinată a baschetului. În rest, va câștiga cine va muta primul. LeBron James a agitat suficient lucrurile, iar FIBA pare hotărâtă. Spre deosebire de toți membrii săi fondatori. România este unul dintre ei.