ARTICLE AD BOX
Centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, care este ocupată de Rusia încă din martie, a fost ţinta unei serii de atacuri cu drone începând din 7 aprilie, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc.
Aceste „atacuri nechibzuite”, care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, „trebuie să înceteze imediat”, a cerut Rafael Grossi la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. „Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată un incident radiologic, ele au crescut mult riscul la centrala Zaporojie, unde securitatea nucleară este deja compromisă”, a adăugat directorul general al organismului ONU pentru energie nucleară, care are experţi la faţa locului.
De asemenea, atacurile au creat un „precedent periculos, după ce au reuşit să ajungă la structura de izolare a unui reactor”, a subliniat Grossi.
Afirmațiile directorului AIEA evidențiază o situație extrem de gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina. Grossi a tras un semnal de alarmă puternic cu privire la riscurile majore asociate conflictului din Ucraina și a subliniat necesitatea unei cooperări internaționale pentru a preveni o catastrofă nucleară.
„Doi ani de război cântăresc greu asupra securităţii centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA privind siguranţa şi securitatea nucleară a fost compromis. Nu putem sta deoparte şi aştepta ca o ultimă greutate să încline balanţa într-un echilibru instabil”, a adăugat el.
![Cum a fost scos din țară „un Zamolxe de patrimoniu” pentru o mită de 300 de euro. Frăția româno-maghiară a șpăgilor din Vama Nădlac](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d5e1473bcd83a39fd296ae23776b6057.jpg)
Recomandări
Cum a fost scos din țară „un Zamolxe de patrimoniu” pentru o mită de 300 de euro. Frăția româno-maghiară a șpăgilor din Vama Nădlac
Șeful AIEA s-a referit la cele șapte domenii principale ale siguranței și securității nucleare, așa cum au fost stabilite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Acești „piloni” sunt aspecte esențiale ale reglementărilor și standardelor internaționale referitoare la operațiunile nucleare și nu este vorba despre structuri fizice care susțin centrala nucleară Zaporojie.
Grossi a mers apoi mai departe și a transmis: „Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear”. El a cerut ca „ceea ce se va întâmpla mâine să nu fie la cheremul aruncării de zaruri”.
În acest moment, deși cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a avertizat şeful AIEA.
Rusia a spus săptămâna trecută că drone ucrainene au atacat centrala nucleară de la Zaporojie, dar agenția de informații militare a Ucrainei a răspuns că Kievul nu a fost implicat.
![Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d9f517fb9683aafba0599586074371a8.jpg)
FANATIK.RO
Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
![Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1bc2067c6715405e41ffc94537bd8cab.jpg)
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
![Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_45bf50da1fb80804b87856f99f3b1d39.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
![Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_d7d4f4eb293db14aeec767da8ee5f5be.jpg)
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
![Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b6d48fabf43f12ab377a83db26289efe.jpg)
FANATIK.RO
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
![Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_efe7c341a134b53331133fee2d9871b9.webp)
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
![Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_68cfffd4aa9973ae4d4785b02c057bad.jpg)
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
!["Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_fc253b2953edb455fe0168b585b62189.jpg)
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
![Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d8dff3bde5e44b2eb425936fe3b113a1.jpg)
Observatornews.ro
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
![Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_73c8b1a492fd0070505276776101b196.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească