Ne vorbesc părinţii Bisericii

Care trebuie să fie atitudinea familiei creștine față de nora neoprotestantă care, locuind în aceeași casă, nu acceptă valorile creștine ale Bisericii Ortodoxe? Din cauza credinței, a religiei, sunt multe certuri în casă.

Maică, nu mă pricep la chestia asta, că eu o singură dată am încercat să fac ceva în genul ăsta să văd cum e, ca să dau sfaturi competente, și n-am putut să rezist. Adică nu făceam decât să-mi pun o pioneză-n pantof, să mă încălțat și să merg cu durerea. N-am putut, maică; nu pot să merg. Dacă singură ți-ai băgat cuiul acolo, cine vrei să ți-l scoată?! Rabdă-l! O fi având Dumnezeu o rânduială…! Acum iubește-o, rabd-o, respectă-i libertatea. Atunci când a intrat în casă, când băiatul a făcut asta și ați acceptat, ce ați hotărât? Respectați hotărârea aceea și ea să se ducă la ea, și voi să vă rugați îngerului ei păzitor care nu s-a luat de la ea și harul de la Taina Botezului ortodox rămâne cu ea și, când se va dumiri, o va ajuta, o va scoate... Nu vedeți câți români, câți tineri se-ntorc de la satanism, de la tot felul de „isme”… De ce? Pentru că Dumnezeu nu-și mai ia darul înapoi și mila Lui lucrează. Și știe Dumnezeu că ăsta nu s-a dus acolo de bunăvoie. A fost siluit de un drac, de-un interes, de o frică… Trebuie să vă puneți rânduială, să nu vă certați în nici un fel, în nici un caz să nu vă certați! Respect și rugăciune! În unii neoprotestanți, în unii protestanți, sunt pitiți niște ortodocși pe care noi îi alungăm mereu cu pietre. Aveți răbdare cu ei. Ei sunt creștini, ei Îl caută pe Hristos și… vă recomand să citiți o carte „Însetând după Dumnezeu”, a unui neoprotestant american, Matthew Gallatin, care a mers din denominațiune în denominațiune și a făcut propria lui biserică. Parcă noi n-am face la fel dacă am fi în locul lui? Da’ mulțumim lui Dumnezeu că nu ne lasă Sfintele Canoane, nu? Și ne paște cu toiag de fier, Domnul.

Așadar, răbdare, dragoste, respect! Respect până la călcarea respectului de sine, dar nu până la călcarea sau încălcarea credinței noastre! Am primit-o în casa mea, eu trebuie să-i respect credința și să-i interzic să se-amestece în credința mea. Adică, numai respectând-o poți să-i ceri să nu-ți dea icoana jos de pe perete. Când a intrat prima dată în casă a văzut-o și a intrat, totuși, și a doua oară! Nu are decât să nu se închine, dar n-o poate da jos! Dar răbdare și respect pentru chipul lui Dumnezeu. Gândiți-vă că e chipul lui Dumnezeu și, dacă mai are și copii, care sunt nepoții dumneavoastră, să nu deznădăjduiți. Dacă e un om onest, Îl va găsi pe Dumnezeu. Omul nu se liniștește până nu-L găsește pe Dumnezeu. Și acolo unde este acum nu-L poate afla pe Dumnezeu, pentru că nu este prezent cu Trupul și cu Sângele Său! În Sfânta Scriptură este prezent, și este prezent și în pădure, și în afară, dar nu-i destul. M-a întrebat odată un tânăr dacă n-ajunge să-l contemple pe Dumnezeu în natură? De ce trebuie să se ducă la biserică?. Și mi-a dat Dumnezeu un cuvânt, îl țin minte și vi-l dau și dumneavoastră. Zic: „Dacă ți-ar face prietena un pulovăr te-ai bucura?” „Da.” „L-ai purta cu drag?” „Da.” „Îl admiri așa…?”. „Da. ”. Păi, ia gândiți-vă: „Eu ce pulover frumos am, ce mă iubește…” și mereu îl admiră și se-mbracă și rânduiește Dumnezeu că ajung să se căsătorească, pleacă în voiaj de nuntă și sunt la Sinaia, au rămas singuri în cameră, el desface valiza, ea desface valiza, el desface pulovărul, se-mbracă cu el și zice: „Ce pulovăr frumos am! Ia uite, ce frumos! Vai, ce frumos mi l-ai făcut! Ce mult te iubesc pentru asta!”… Și până la ziuă o ține tot așa… Ce credeți că face mireasa a doua zi? Așa și cu Dumnezeu: cum să-I admiri copacii și iarba și florile la nesfârșit când El te așteaptă să-L mănânci, să-L bei, să-L săruți, să-L iei în viața ta, să vină să se sălășluiască în tine, să fii mireasa Lui și El Mirele tău și tu zici: „Stai, stai, că mă uit la nori. A, ce nori frumoși ai făcut, Doamne!”. Nu?

Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Dumnezeu tânjește după om și omul tânjește după Dumnezeu. Tânjește să-L mănânce, să-L bea, să-L pipăie, să strige: „Domnul meu și Dumnezeu meu!”. Acești oameni, acești frați ai noștri, fugiți de acasă, pierduți de mama noastră Biserica, acești oameni însetează după Dumnezeu. Ascultați această sete și rugați-vă pentru ei. Cu frică și cu smerenie, cum ne rugăm la Liturghie. În Liturghie avem cea mai puternică rugăciune pentru întoarcerea celor care au rătăcit!