ARTICLE AD BOX
18-03-2024 | 13:40
Superstarul internaţional Nicki Minaj va cânta pentru prima dată în România, la SAGA Festival care are loc între 5 şi 7 iulie la Romaero, anunţă organizatorii.
Artista va cânta la Bucureşti în cadrul "Pink Friday 2 World Tour".
Nicki Minaj, născută la 8 decembrie 1982 sub numele Onika Tanya Maraj, este cântăreaţă rap, compozitoare şi actriţă americană, originară din Trinidad şi Tobago.
A fost pasionată încă din copilărie de actorie şi muzică, a cântat la clarinet şi a jucat în mai multe piese de teatru. A debutat în muzică în anul 2007 cu o serie mixtape-uri. Şi-a lansat albumul de debut, „Pink Friday”, în 2010.
Discul s-a bucurat de un succes uriaş în rândul publicului şi criticilor, iar unele dintre publicaţiile prestigioase de specialitate au denumit-o pe Nicki Minaj „noua regină a muzicii hip-hop”.
Ce artiști au fost confirmați la SAGA Festival
Au urmat trei albume de studio, cel mai recent - „Queen” - fiind lansat în 2018. Cu zece nominalizări la premiile Grammy, din palmaresul ei fac parte şase trofee American Music şi patru MTV Video Music.
Primul val de artişti confirmaţi la SAGA Festival: Armin Van Buuren, ARTBAT, Dennis Lloyd, James Hype, Loreen, Nico Moreno, Raye. Biletele au fost puse în vânzare pe tickets.sagafestival.com.
Sursa: News.ro
Etichete: bucuresti, romania, concert, saga festival, premiera, nicki minaj,
Dată publicare:
18-03-2024 13:40