Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Noi schimbări la programul ”Rabla”. Scenariile luate în calcul pentru majorarea eco-tichetului

1 day ago 1
ARTICLE AD BOX

25-01-2025 | 17:43

mircea fechet, ministrul mediului, camera deputatilor Inquam Photos / George Calin

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că există posibilitatea creşterii valorii ecotichetului la autoturismului electrice în cadrul programului Rabla şi a precizat că nu poate spune acum dacă aceasta va fi de 6.000 sau de 7.000 de euro.

autor

Fechet a adăugat că această decizie va fi luată dacă există suport politic în Guvern şi în urma unei analize făcute împreună cu ministrul Finanţelor şi cu primul-ministru.

Mircea Fechet a fost întrebat dacă programul Rabla va continua, în ce condiţii şi care va fi valoarea tichetului.

„Primim multe întrebări, inclusiv de la dealeri pentru că nu prea vând, oamenii aşteptând deschiderea programului, ne propunem să fim la fel de ambiţioşi ca în anii trecuţi. Asta înseamnă că dacă anul trecut am avut un miliard trei sute valoare totală a programului, ne dorim anul acesta să creştem această valoare. O altă problemă a fost legată de valoarea ecotichetului la autoturismele electrice. Ea a scăzut brusc de la 10.000 la 5.000 de euro aproximativ, ori cred că acest lucru a dat puţin peste cap şi industria şi importatorii şi acum suntem într-un prim proces de dezbatere legată de posibilitatea creşterii valorii acestui ecotichet. Că va fi la 6.000, la 7.000 sau mai mult mi-e greu să spun acum, însă ne propunem să creştem valoarea ecotichetului dacă vom găsi şi suport politic în Guvern. Asta este o decizie pe care o voi lua împreună cu ministrul Finanţelor Publice şi cu primul ministru”, a explicat ministrul Mediului.

Fechet: Ecotichetele ar trebui să sprijine industria auto românească

El a precizat că trebuie ţinut cont şi o altă particularitate şi anumea aceea că în România se produc autoturisme electrice.

„Cred că mai avem o particularitate de care ar trebui să ţinem cont anul acesta. Pentru prima dată în România se produc autoturisme electrice. Am în faţa ministerului trei modele construite în România, într-o fabrică din România, abia aştept să urc în fiecare autoturism şi cred că încurajarea românilor spre a achiziţiona un autoturism produs în România, fie că e electric, fie că e cu combustie, ar trebui să fie făcută şi folosindu-ne de programul Rabla. Cu alte cuvinte, un autoturism construit în România ar trebui să beneficieze de un sprijin mai mare decât unul adus de la 5.000 de kilometri distanţă”, a mai declarat Mircea Fechet.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: masini electrice, rabla, tichete, Mircea Fechet,

Dată publicare: 25-01-2025 17:43

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article