Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

O benzinărie care vindea benzină cu 1 eurocent litrul a fost asaltată de șoferi. Poliția a intrat pe fir

2 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

01-02-2025 | 17:47

Benzina Shutterstock

Din cauza unei erori tehnice, benzina a fost aproape gratuită peste noapte la o benzinărie din Leutkirch, Germania. Și vestea s-a răspândit rapid.

autor

Conform panoului de afișaj, un litru de benzină costa doar un eurocent între orele 23:00 și 4:00. Acest lucru a făcut ca tot mai mulți șoferi să se îndrepte spre stația de alimentare, relatează Bild.

Potrivit poliției locale, în decurs de cinci ore, șoferii au alimentat între 2.500 și 3.000 de litri de combustibil, provocând un prejudiciu estimat la 5.000 de euro.

„Presupunem că a existat o defecțiune tehnică”, a precizat purtătoarea de cuvânt a poliției, Sarah Haas.

Este posibil ca benzina ieftină să fi fost disponibilă și mai mult timp, dacă poliția din Leutkirch nu ar fi intervenit. Când ofițerii au observat aglomerația mare la benzinărie, în jurul orei patru dimineața, au oprit alimentările.

Citește și

Ulterior, aceștia au reușit să ia legătura cu operatorul benzinăriei, care a scos pompele din funcțiune – punând astfel capăt alimentării la prețul eronat.

Din punct de vedere legal, șoferii nu vor fi sancționați, deoarece prețul afișat la pompă este considerat obligatoriu, indiferent de valoarea lui.

Moral, însă, situația este cu totul alta. Conform ADAC, în medie, un rezervor de mașină are o capacitate de 60 de litri. Asta înseamnă că cel puțin 50 de persoane au profitat de ofertă în acea noapte în Leutkirch – presupunând că toate aveau rezervorul complet gol.

Eroarea a fost remediată, iar benzinăria și-a reluat activitatea normală.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Bild

Etichete: germania, benzinarie,

Dată publicare: 01-02-2025 17:44

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article