ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Life › Timp liber › O bibliotecă din București va fi prima din România care lansează un colț nepalez: „Un gest de normalitate într-o țară incluzivă”
O bibliotecă din România lansează, în premieră, un colț dedicat literaturii nepaleze. Sursa foto: Getty Images
Biblioteca Metropolitană din București, filiala Dimitrie Cantemir, va deveni, pe 1 februarie, prima bibliotecă din România care lansează un colț dedicat literaturii nepaleze.
„Ne doream de mult să realizăm acest proiect, un exemplu de respect pentru toți cei care se află pe teritoriul României, indiferent de context: turiști, muncitori sezonieri, studenți, angajați ai misiunilor diplomatice, refugiați, nomazi digitali etc.”, afirmă România EduCaB, o platformă inter-instituțională dedicată creșterii capacității educaționale a bibliotecilor publice, într-un mesaj distribuit pe pagina sa de Facebook.
„După lansarea unor colțuri românești în comunități din Europa cu un număr semnificativ de români (...), suntem încântați să anunțăm că în februarie vom lansa primul colț nepalez într-o bibliotecă din România, în cadrul Filialei Dimitrie Cantemir din București”, explică organizația.
România EduCaB, filiala din țara noastră a organizației internaționale, enumeră printre partenerii inițiativei Nepal Educab, IOM Romania, Filiala Dimitrie Cantemir – Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Metropolitană București, JCI Kathmandu, Cold Feet Foundation Nepal și comunitatea nepaleză din București.
„Fiți alături de noi în această inițiativă care conectează culturi și sprijină diversitatea”, îndeamnă România EduCaB.