ARTICLE AD BOX
Garsoniera din Cluj de 230.000 de euro
„Garsoniera de vanzare 27 mp, spațiu depozitare 7 mp, curte comună, zona Ultracentrală, Cluj- Napoca. Garsoniera a fost recent renovată integral și se pretează pentru investiție, închiriere în regim hotelier. Pret 229990 euro.”, este anunțul postat pe grupul de Facebook Imobiliare Florești, care i-a revoltat pe internauți.
Prețul este aproape dublu față de cel mediu pentru o garsonieră din Cluj, de 118.000 de euro.
Zeci de mii de oameni au văzut anunțul și pe site-ul de imobiliare.
De acolo aflăm că „a fost schimbată integral instalația electrică și sanitară, cât și canalizarea”, dar și că garsoniera, situată la parterul unui bloc din Cluj, „dispune de încălzire în pardoseală, aer condiționat și centrală nouă”.
„Se vinde cu stradă cu tot?”
Anunțul de pe grupul de Facebook a stârnit peste 3.800 de reacții și mai mult de 1.400 de comentarii.
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
„A pus numărul de telefon în loc de pret!”, a scris cineva.
„Bă sunteți nebuni? Cu bani ăștia sunt case cu curte ,garaj …la Paris ,Roma ,Londra, Milano….”, a comentat o altă persoană.
„Chiar nu aveți psihologi acolo la Cluj?”, se întreabă un internaut.
Alții încearcă să vină și cu niște explicații ironice: „Din cauza faptului că au ars multe proprietăți în L.A, cred că toate starurile se vor muta la Florești…”.
„O VINDEȚI CU STRADĂ CU TOT ?”, a scris o altă persoană în comentarii.
Mulți oameni cred că agentul imobiliar a greșit valuta în care este exprimat prețul, în timp ce alții consideră că așa vrea să capteze atenția.
Iar alți români vor să-și explice raționamentul pentru care o garsonieră ar putea avea un preț atât de mare: „Ok, hai 130.000, că e ultracentral, e frumos, hai 140.000-160.000 dacă ești mai nebun, că merge în regim hotelier datorită zonei, dar 229.000…”.
În medie, prețul pentru apartamentele din Cluj Napoca a fost de 2.950 euro/mp în decembrie 2024, cu 15% mai mult decât în 2023.
Prețul mediu pentru o garsonieră din Cluj, de 40 de metri pătrați, a fost de 118.008 euro în luna decembrie 2024, potrivit Storia, platforma de imobiliare a grupului OLX.
Recomandări
„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare
„Preț real între 60 – 85 mii euro, având în vedere și zona…În rest e batjocură…”, „8500 euro/mp bun bun bun, și și ieftin, bun”, „Nu știu ce fumaţi la Cluj, dar e grav tare”, au mai scris oamenii.
„Îți dau 5 kg de cireșe și mai dai diferența”, a propus altă persoană.
Comparație cu prețurile din alte orașe
„La banii ăstia îmi iau penthouse de 120mp cu terasa la plajă, ap 2 camere tenerife,o vilă oriunde în România (în afară de Cluj), apartament în multe alte țări”, susține un român.
În același ton a comentat și altcineva: „Cred că am cam uitat unde trăim, în ce țară, în Italia o casa mare, cu curte costa în jur de 79000 de euro, recent văzusem postare, și ne trezim noi în România cu salar de 500 de euro pe lună, să cerem jumătate de milion de euro pe un apartament, și sute de mii de euro pe o garsonieră, când alții au wc din curte….penibil.”
Unii au făcut haz de necaz: „Garsonieră ultracentrală cu preț ultrastelar! La 27 mp și cu curtea „comună”, ai spațiu suficient să-ți întinzi… imaginația! Bonus: poți să exersezi yoga între bucătărie și pat, că distanța e doar un pas. La banii ăștia, mă așteptam să-mi vină cu un elicopter parcat în curtea comună și să mă salute vecinii în frac. Investiție? Sigur, dacă vrei să cumperi Universul.”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini