ARTICLE AD BOX
Ancheta vizează declarațiile președintelui privind legea marțială din 3 decembrie, care a stârnit controverse majore în țară.
El este vizat și de un proces separat al Curţii Constituţionale privind punerea sa sub acuzare la 14 decembrie pentru încălcarea îndatoririlor sale constituţionale prin declararea legii marţiale târziu în noapte.
În ciuda acestui mandat, președintele sud coreean Yoon Suk Yeol a refuzat să se prezinte pentru interogatoriu.
Un blocaj de securitate a împiedicat încercarea anterioară de arestare, într-o confruntare tensionată între forțele de securitate prezidențială și anchetatori.
Miercuri, protestatarii pro și contra lui Yoon s-au adunat în fața complexului prezidențial.
Între timp Serviciul de Securitate Prezidențială (PSS) a intensificat măsurile de protecție. Complexul a fost fortificat cu sârmă ghimpată şi baricade folosind autobuze pentru a bloca accesul la vila de pe deal unde se crede că se află președintele.
Măsuri suplimentare pentru a doua încercare de arestare
Șeful Biroului de Investigare a Corupției pentru Înalți Funcționari, Oh Dong-woon, care conduce ancheta împotriva președintelui Coreei de Sud, și-a cerut scuze pentru încercarea eșuată de arestare.
Recomandări
Cătălin Coman, polițistul pensionar din sectorul 5 care și-a amenințat vecina cu moartea, rămâne fără armele de foc. „Am devenit o ţintă pentru clanurile mafiote”
El a declarat că autoritățile vor lua măsuri suplimentare pentru a îndeplini mandatul.
„Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ne atinge obiectivul, pregătindu-ne temeinic de data aceasta, cu o mare hotărâre ca cea de-a doua executare a mandatului să fie ultima”, a declarat anchetatorul în faţa unei comisii parlamentare.
Tentativa anterioară de arestare a fost anulată după ce o echipă de anchetatori a fost blocată timp de șase ore de o baricadă umană formată din sute de membri ai PSS și trupe militare.
Acum, autoritățile se pregătesc pentru a doua încercare, cu planuri de a mobiliza forțe suplimentare, inclusiv unități tactice speciale și echipamente grele pentru a forța baricadele.
În presa locală se vehiculează că vor fi mobilizați peste 2.000 de poliţişti pentru a scoate gardienii prezidenţiali. Lucru care ar putea dura până la trei zile, dacă este necesar, pentru a epuiza agenţii de securitate prezidenţiali.
Data trecută, CIO şi poliţia au fost depăşite numeric în încercarea anterioară de arestare de cordoane formate din peste 200 de membri ai PSS, dintre care unii purtau arme de foc, precum şi de trupe detaşate la securitatea prezidenţială.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
FANATIK.RO
Fructul care este considerat un superaliment. Menține sănătatea oaselor și e plin de vitamine și minerale
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect